„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – Oameni și flori

de

Flash 1. Ierbarul Școlar era inutil, aveam iarba sub picioare, dar garanta un 10 la botanică. Ierbăream prin câmp, apoi, puneam plantele la uscat între foi. Într-o zi, profesoara a luat la răsfoit ierbarele, s-a oprit la pagina pe care stătea lipită o păpădie și a exclamat ”Ce minunat e acest exemplar de taraxacum officinale”. După aceea, am avut ora de Agricultură, cu aceeași profesoară. Ne-a scos la lotul de lângă școală și a ordonat ferm ”Luați sapa și pliviți ceapa că s-a umplut de păpădii!”. Am intrat pe rânduri și am început să tăiem minunate exemplare de taraxacum officinale. Flash 2. Într-a unsprezecea, am primit, prin efracție, primele flori neagățate de vreo aniversare. Un anonim sărise gardul, pusese ceva pe terasă și fugise. Era o cutie de păpușă Arădeanca în care stăteau crizanteme vișinii, iar, între ele, o foaie de caiet cu versurile cântecului Poison, Alice Cooper. Pe băiat nu l-am cunoscut niciodată, dar, am aflat cum e să-l gândești pe nimeni. Flash 3. O prietenă a vrut să-i dea o lecție iubitului, a la Helene Segara, inspirată de videoclipul în care cântăreața își lovește partenerul cu un buchet, iar, el rămâne împietrit de durere. Tipul a venit la împăcare cu un buchet. Amica l-a primit, i-a mulțumit și l-a plesnit chiar mai artistic ca-n videoclip. Numai că tipul nu a rămas împietrit.

 

Despre oameni și flori, cu Ioana Copcealău Fusaru, antreprenor la ”Colțul cu Flori”.

 

Cum arată o zi de muncă?

  • Pentru un florist, munca începe, de cele mai multe ori, la 5 dimineața, și se termină seara, târziu. În aceeași zi, munca presupune imaginație, creație, stres, nervi, dar, constant, pasiune. Când clienții părăsesc florăria zâmbind, uiți de toate, este o misiune împlinită, aduce satisfacție.

Pentru neveste, se cumpără ceva comun, la reducere, pentru că obișnuința poate aduce rutină și în surprize.

  • Dimpotrivă. Când vine vorba de soție, bărbatul este generos. Nu neapărat că ar cumpăra cea mai scumpă plantă, dar este atent ce alege, știe ce flori preferă soția, ce-i face plăcere.

Când este 8 Martie sau începutul școlii, părinții vin cam din obligație…

  • O floare se dăruiește pentru un om pe care-l consideri special pentru sufletul tău. Dar nu puține au fost momentele în care clienții cumpărau flori pentru că ”trebuie”. Cam așa e și cu începutul școlii.

Citisem undeva că bărbații ies seara cu nevestele, iar ziua, cu amantele, în pauza de job. Vin mai mulți bărbați la prânz?

  • Nici una, nici alta. Când am deschis florăria, credeam că vin, mai des, bărbații. Dar, de unde?! Femeile își cumpără flori ca să le pună în casă sau pentru că le place ceva exotic. Să-și facă o bucurie. Iar, bărbații trec prin florărie, mai ales, seara.

Ce cumpără ei?

  • Doar trandafiri. Pentru un „te iubesc” pasional, cu siguranță, trandafirii roșii ajută.

O lecție ”florală” despre cum să ne adaptăm la eveniment, prin alegeri…

  • Aș recomanda, dar, numai pentru prima întâlnire, lalelele. Laleaua simbolizează noi începuturi. Pentru alte evenimente – nuntă, botez, majorat – nu aș merge pe sugestii, aș lăsa clienții să-și aleagă florile care-i reprezintă.

Acum, există tot soiul de ambalaje spectaculoase, în anii 80, era celofanul sau hârtia albă și fină. Știam că florile se oferă fără hârtie.

  • Mie, personal, îmi plac florile neîmpachetate. Combinațiile originale nu sunt îngrădite de celofan. Să li se vadă frumusețea, toată…

Văd că se dezvoltă moda ”floare-de-cutie”. Cum afli noile tendințe, concurența e la colț de stradă.

  • Am realizat multe arajamente în cutii și coșulețe. Spre deosebire de buchete, acestea nu necesită apă sau întreținere, rezistă chiar și două săptămâni. De regulă, nu merg pe tendințe, ci pe intuiție. Iau o floare de aici, una, de dincolo, generez o asimetrie și efectul e incredibil. Mereu este un exercițiu de imaginație, nu te plictisești.

Nu devine ”toxic” să stai o zi întreagă în exces de parfum, că doar nu e fân cosit, sunt și miresme amețitoare.

  • Nu este ceva ”toxic”, este un amestec de parfumuri, dar, acest lucru este un amănunt când faci totul cu drag.

Te informezi despre floricultură sau rămâi în zona esteticului?

  • Floristica are la baza floricultura și este un domeniu în care absolut  fiecare zi este o provocare, o șansă de a învăța ceva în plus.

Un bărbat îndrăgostit alege sau cere sfatul ca să nu greșească?

  • Cere sfatul, vrea să-și impresioneze iubita, însă, nu e o regulă.

Ce preferă femeile, o floare sau un buchet imens?

  • Nu contează numărul de flori când iubești. Dar, totuși, cine nu ar vrea să primeasca un buchet imens de flori?!

Iubirea este…

  • Forța de care ai nevoie pentru a înfrunta orice.

 

 

 

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->