„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – OCHII SUFLETULUI DIN PIAȚA AMZEI

de

Fiecare piatră de pe drum este înfășurată în umbra fragilă a unei amintiri ce vorbește despre cum ai sărit din ieri în azi. Numai ochii tăi o văd limpede, degeaba, i-ai zice ”Uite, Piatra!”, pentru el, nu va fi decât o piatră, nu are cum să înțeleagă pentru că, la rândul lui, este proprietarul umbrei lipite de o altă piatră.

Dacă uitarea ar fi bună, istoricul n-ar mai sta cu nasul în arhive și nici arheologul, în situri, în căutarea identității. Omul, însă, nu are nevoie de lupă academică, amintirea rămâne cel mai onest studiu asupra noastră pentru care avem toată recuzita de analiză, din gene.
Piatra mea șade în Piața Amzei. Nu la malul mării, nu la umbra unui castan, în niciunul din locurile romantice închipuite, ci, într-unul mocnind de oameni și claxoane, o scurtătură între Magheru și Victoriei. Fac ochii roată, mă învârt pe-un călcâi ca ”acul” pe ceas, și văd spre ora 10.00, o plăcuță ce-mi zice că acolo a stat Eminescu în gazdă la Slavici, spre 12.00, piața gălăgioasă, pe la 18.00, acoperișul Ambasadei Franței, iar, la 23.00, o casă în stil art nouveau cu cornișe de lemn.
ORA 10.00. ”Pornind de la acest vers, explicați de ce Eminescu este considerat poet universal”. Admis, poziția 58, Facultatea de Litere.
ORA 12.00

  • ”Tataie are certificatul de producător avizat pe anul ăsta?
  • Da, domne, uită-te la ștampila primăriei, nu ne dădeau tarabă dacă nu era bun! Hai, că mai avem două lăzi și ne-ntoarcem în Grozăvești!
  • Uite-l pe Chirovici, șeful de la Cotidianul! Vai de capul meu, treci tu în față!
  • Ema, vreau și eu caise, ce frumoase sunt! … Când eram tânăr ca voi, locuiam cu soția la un demisol. Toată lumea începe mai greu, dar e foarte frumos!
  • Măi, tu vezi ce văd eu, vine spre noi Minculescu de la Iris, e cu soția. Doamne, înnebunesc, i-am luat interviu și, acum, mă vede aici?!
  • Potolește-te, nu-și amintește el de vreo studențașă la cât e de celebru!… Unde te bagi, domne?!
  • Sub tarabă, zi-mi când trece de noi!
  • Măi, tu ești normală la cap?!
  • Nu. Taci odată, zi-mi când e departe!”. Piața gălăgioasă.

ORA 18.00 ”Dosarul este gata, pofitiți, vă rog, plecați pe 1 august 1999. Ca însoțitoare, va locui în Rezidența Pasteur, cât ține bursa doctorală, dar, fără drept de muncă.” Ambasada Franței.
ORA 23.00. ”Ajut-o să se angajeze pe undeva, ca s-o știu în siguranță cu copiii”. Casa în stil art nouveau cu cornișe de lemn.

Nu este rău octombrie ăsta, soare și aer proaspăt, tot căutam un anonim frumos din centenar. Voiam un piețar autentic de la țară, dar nu l-am găsit. Mergeam spre Victoriei, pe lângă Coaforul Ciufolici, ”Mami, dacă vlei să mă tunzi, eu nu stau decât pe căluț!”. Tot mergând, am văzut o vitrină cu ochelari. Am intrat, nu aveau clienți așa că am vorbit cu un inginer optometrist, Narcis Florea, 32 de ani. I-am povestit despre proiectul meu cu Frumoșii Anonimi din Centenar și a fost de acord să vorbim.

  • Îți dai seama ce raritate ai devenit în zilele noastre, privești oamenii în ochi, și ei pe tine?! Eu nu-i mai văd nici pe stradă, nici în autobuz, toată lumea și-i lipește de ecrane, nu că eu aș face altfel. Narcis, cam câte priviri ți se aruncă pe zi, câți ochi vezi, aici?!
  •  Zece, cam zece, într-o zi de muncă.
  • Tu chiar crezi că ochii sunt fereastra sufletului, adică, dincolo de controlul tehnic, există altceva?
  • Inevitabil empatizezi cu clientul. Da, se vede la aparatul acela.
  • Adică, acolo, vezi mai mult decât ce-ai învățat prin școli. Cum sunt ochii unui tânăr?
  • Dinamici, fără stare.
  • Dar ochii unui om în vârstă?!
  • Aici este o zonă de pensionari, așa că avem mai mulți clienți din categoria asta. Bătrânii nu-și poartă în ochi doar o clipă, un moment, au toată viața în privire.
  • Mai concret, ce se vede în ochii unui bătrân?
  • La toți se vede același lucru – regretul că n-au făcut mai mult în viață, că nu au făcut ce le plăcea, că și-au impus limite în alegeri, iar, acum, nu mai este nici timp, nici putere să le facă.
  • Vezi asta în ochii lor, fără niciun dialog?
  • Se vede foarte bine, nu frica de bătrânețe sau de moarte, nici de singurătate, le pare rău că nu și-au dat seama cât de repede trece viața. Da, se vede acest regret foarte bine sub lupa de la aparat.
  • Este un loc central, scump, aveți, probabil și clienți străini. Ce se vede în privirea unui vârstnic străin?
  • Interesant. Da. Nu am văzut mulți străini, dar la cei care au venit la noi, am remarcat ceva diferit, o privire fără apăsare, degajată.
  • Din poveștile de viață auzite, aici, te-a impresionat cineva, dincolo de privire?
  • Este un domn în cartier care a lucrat ca tehnician electronist, mai depanează și acum, la 90 și ceva de ani. Povestea că, în război, căzuse un obuz la jumătate de metru de el, îl privea încremenit de groază, aștepta să moară, dar obuzul s-a stins. S-a uitat, apoi, în jur, mulți camarazi leșinaseră în tranșee. Atunci i-a zis ofițerul că a primit a doua viață.
  • Se spune că transmitem doar 5% din mesaj prin cuvinte. Tu ce crezi?
  • Vă spun sincer, 80% dintr-un om este privire. Omul intră aici jovial sau temător, dar, când trece pe scaun la aparat, la consultație, prin ochi, omul își descarcă sufletul. Acolo, privirea nu minte.
  • Și pentru că TANGO este o revistă despre dragoste, ce părere ai despre emoția asta? Poți iubi de mai multe ori într-o viață?!
  • Te poți îndrăgosti de o mie de ori, dar nu iubești decât o dată. Dacă a trecut, nu a fost iubire, iubirea adevărată nu se termină niciodată.
  • Dar ce crezi că este mai important, să iubești sau să fii iubit, știi că la un cuplu ce-l vezi pe stradă, te cam prinzi care iubește mai mult.
  • Să iubești.
  • Știi că cel care iubește mai mult, conștientizeză că nu primește la fel, este într-o dimensiune mai intensă unde totul capătă o amploare incredibilă. Iar cel care primește, trăiește mai cumpătat fericirile sau tristețile. Ți-ai asuma un asemenea risc?
  • Clar, să iubești înseamnă să trăiești!
  • Să spunem, ipotetic, că partenerul nu mai trăiește și, cum e la modă vorba aia că ”nimeni nu de neînlocuit”, iubești, din nou. După tine, nu există mai multe iubiri într-o viață?
  • Nu.
    M-am așezat și eu la aparatul de măsurat sufletul, în glumă, mi-am pus bărbia pe un suport și priveam prin lentilă un copac singuratic pe câmp.
  • Entuziasm și visare, asta văd.
    Am ieșit din zona altruistului Amza Năescu, făcându-i cu ochiul pietrei mele. Un puști împărțea pliante în fața unui coafor, îmi spunea despre noul trend – bretonul lung peste ochi, îi spunea ”bretonul enigmatic”. I-am zis că nu vreau niciun breton enigmatic, peste ochi, dacă nu mai văd drumul și calc ”strâmb”?!
    Entuziastă și visătoare…, carevasăzică.
Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->