fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

Mama din curcubeu – Olga Necula

de

Olga Necula este profesoară. Deși are 45 de ani, Olga susține că este elevă.

Eleva copiilor ei – un băiat și patru fete. Am în față un tablou de familie, așa cum vedeam când trăiam la Paris, media acolo fiind de trei copii pe cămin.

Andreea este studentă la Electronică, Alex, la FAIMA, în Politehnică, Roxana, după bac, va merge la Psihologie, Gabriela e într-a X a, se pregătește pentru Medicină Dentară, iar mezina, clasa a IX a, va da la Drept. Studenții muncesc în contracte de colaborare la corporații de IT.

Toți copiii Olgăi, fără excepție, medalii peste medalii. Olga a vegheat la educația lor și când trăia în povestea aia ”singurătate în doi”. Când venea un final de an la Școala 81 le ziceam fetelor mele”Iar premiul II, III!”. Păi, mami, iar a luat premiul I un Necula!

Ce ai pierdut plecând din Valea Salciei?

Sincer, mai nimic. Părinții au fost alături de mine, prieteni nu prea aveam pentru că toți au plecat care încotro. Satul buzoian, acum, sat european, nu avea prea multe de oferit. Puținele posturi în școli erau păstrate pentru progeniturile care ar fi putut pica un examen de admitere la facultate. Cu doi părinți profesori, mama, director de peste 20 de ani, nu am avut loc în școala din sat… Deci, nu. N-am pierdut nimic.

Ce ai câștigat trăind la București?

Prieteni, o lume nouă. După facultate, am obținut un loc de muncă, unde m-am bucurat de respect, am evoluat. Aici l-am întâlnit pe tatăl copiilor mei. Aici, mi-am crescut copiii, le-am oferit o lume din care să învățe ceva.

Pentru că tot e 1 Iunie, vrei să-ți colorezi copiii?

Andreea, albastru deschis – sinceră, puternică, ambițioasă, cuminte, altruistă, își face planuri cu atenție și nu se abate de la ele, renunță, instant, la cei care o dezamăgesc.

Alex, verde – optimist, practic, caută și găsește soluții pentru orice, nimic nu pare complicat, înconjurat de prieteni, colaborează frumos, este atât de sensibil…

Roxana, roșu – războinică, își susține punctul de vedere până în pânzele albe, independentă, optimistă și cochetă.

Gabriela, alb – fire tăcută, liniștită, studioasă, foarte selectivă, își manifestă ambiția prin fapte, cochetă, genul de om care are rutine pentru orice (cleaning, plating, sport).

Ioana Alice, orange – ambițioasă, luptătoare, sociabilă, puțini prieteni apropiați, atentă la detalii, meticuloasă, cu rutine, veselă, umple casa când vine de la școală.

 Dar, tu, ce culoare ai, Olga?

Multicoloră – suplinesc pe unde e nevoie, șterg lacrimi, împletesc codițe, termin desene, fac compuneri, livrez mâncare, spăl vase, modelez caractere… Multe și plăcute, până la urmă. Seara, nu-mi vine să cred că am reușit să ajung peste tot.

Nu există școala de mame? Cum ai reușit?

Școala de mame este pretutindeni, iar profesorii sunt copiii tăi. Ei te învață cum să le faci prima baie, cum să gătești, cum să le vorbești, te învață tot ce trebuie să faci și să știi… Școala asta durează toată viața.  Important e să nu chiulești. Trebuie să fii acolo, în prima bancă, să participi cât poți sau să te gândești aiurea la copacii de pe marginea drumului, la o rochie din vitrină, să-ți privești unghiile sau să te gândești ce să mai gătești… Important e să fii acolo, să te vadă profesorii tăi.  Atunci vor avea încredere în tine.

Cu alte cuvinte, poți să cureți morcovii pentru ciorbă și în dormitor lângă fata care-și face tema în timp ce fratele face ordine în cărți, iar soră-sa, manichiura. Dacă-ți cade vreo coajă pe jos, nu-i nimic. Nu-și va aminti nimeni de ea sau de părul tău ciufulit, ci doar de ciorba aia bună.

Ei, despre copilărie …

Își amintesc momente dragi, oameni care le-au oferit experiențe. Povestim despre bunici, ne întoarcem departe, la doamnele învățătoare. Despre Ema (lol) sau colegi, despre vecinii de la țară, despre niște jucării demult uitate, despre prostioarele puse la cale prin cine știe ce cotlon. Ei nu s-au crescut unul pe altul, nu le-am grizonat copilăria, dar s-au influențat unul pe altul, au învățat unul de la altul. Eu îi văd ca pe un tot, care se împrăștie ziua, pentru ca, apoi, să se adune, din nou.

Și părinții tăi sunt profesori. Paranteză – detest termenii ” fost profesor, fost inginer”. Adică, atunci când ieși din facultate cu diplomă de inginer, fără nicio angajare, te chemi tot inginer, dar la pensie vorbim de ”un fost”- închis paranteza. Cum te-au inspirat părinții tăi, în educație?

Părinții mei le-au sădit nepoților niște valori morale care ies, acum, la suprafață, în ciuda emancipării haotice din jur. Încă mai avem la țară „camera cu povești„, în care uitau de orice supărare și adormeau numaidecât. Bunicii au pregătit terenul pe care am construit eu, în continuare.

Cum izbuteai să mergi de la o ședință de părinți, la alta?

Asta, da, provocare! Când se anunța o ședință, era clar că mai venea cel puțin, încă una, în aceeași zi, fix la aceeași oră. Dacă erau în aceeași școală, mă descurcam, treceam pe la fiecare, cu scuze că ieșeam pe o ușă, cu scuze că intram pe alta. Mai auzeam comentarii de genul „dacă părintele nu e punctual, ce să-i ceri copilului?„. Nu conta. Eu știam că nu e rea voință.

Dar ce te faci când ai o ședință – două la școala 81 și una la liceul Cantemir?! Dai bună ziua la fiecare, notezi esențialul, urmărești autobuzul pe aplicație, iar, scuze, și pleci… Și le rezolvi pe toate cum poți, de una singură. Jumătatea ta trebuie să fie odihnită… Tu ai vrut copii. Am vrut și nu-mi pare rău. Satisfacțiile pe care le am șterg toate lacrimile vechi și îmi umple ridurile.

Într-o casă închiriată,  fiecare, cu biroul lui sau cum se întâmplă Lecția?

Pandemia ne-a obligat la școală on-line. Și de unde ne văitam, la început că e greu, că n-ai cum, am amenajat chiar 6 birouri (și pentru mine), nu 5. Înainte însă, nu aveau birou și spațiu personal, dar nici nu le lipseau aceste lucruri. Aveau programe diferite, iar temele se puteau face pe rând.

Acum, din perspectiva de pedagog, care ar fi regula de aur în motivarea unui copil? Cui îi place să învețe un ceva neatractiv?! Serios, acum…

Răbdare. Caută problema, ajută-l să înțeleagă, oferă-i un exemplu. Tu ești în spatele și în fața lui. Fii exemplu pentru el, caută soluții ca și când le-ai căuta pentru tine. Explică-i cu puține cuvinte că e important să fie un om instruit, că ești mândră de ce a făcut până acum și că ai încredere că va depăși momentul și va continua să învețe. Încetișor, începe să vină de la el. Și asta vrei.

Lucrai la o școală generală, acum, la o grădiniță privată.

Sunt profesoară de grădiniță, cum îmi zic copiii. Când am decis să divorțez, am schimbat tot: domiciliul, locul de muncă, școlile lor. Am vrut ca ei să se simtă în siguranță. Avem liniște și asta ne lasă să ne bucurăm de fiecare moment. Acasă, am cinci copii și două pisici, la grădiniță, încă 18 copii, dar fac pentru ei ce fac pentru ai mei.

Momentul ăla în care vor pleca: eliberare de responsabilitate sau validare a efortului tău?

Deja au crescut și pleacă unul câte unul… Nu, departe, la câteva minute de mers pe jos. Au devenit independenți și asta e bine. Au viața lor, prietenii lor. Iar când vin cu ei în lumea noastră și văd că toți se simt bine, îmi zic: chiar am făcut o treabă grozavă!

Când ai simțit că nu mai ești femeie, ci doar mamă?

Sunt mamă de aproape 23 de ani. Până când au crescut copiii, am fost mai mult mamă și nu regret. Am fost și mamă și tată, atât cât am putut să le cuprind pe toate. Am reparat chestii, am schimbat racorduri, dar n-am putut să acopăr necesitatea prezenței masculine din viața lor. Ei nu mi-au spus, dar eu am simțit. Când au crescut, ei au fost cei care m-au împins la coafor, la sport, la cumpărături de weekend, în vacanță.

Un gând pentru mamele singure.

Mamele nu sunt singure. Mamele au copii cu care să se bucure de orice, să vorbească, să facă planuri, să petreacă timp… De când devii mamă, n-ai cum să te plictisești.

Alt gând, despre educație.

🌈Ia partea bună/frumoasă a lucrurilor.

🌈Pune-te în pielea lor, dar nu cu mintea de acum.

🌈Ai încredere că educația primită iese la iveală ca uleiul deasupra apei, așa că nu te speria când îi ia valul. E normal!

🌈 Lasă-l să facă ce vrea. Ce vrea, din ce-i permiți tu să facă.

🌈Nu da fuga la psiholog pentru orice ieșire.

🌈Ai grijă de tine, tu ești exemplul copilului tău!

Foto: Concept Lea Ofițeru

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->