fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

Sângele apă nu se face

de

După ”Sinonime”, filmul premiat cu Ursul de Aur, care a încheiat Festivalul de Film Israelian, am pornit-o cu Lea pe străzi spre miezul nopții. Mai aveam niște sensuri de comentat din destinul imigrantului. Ne-am oprit la Hanul lui Manuc și am pălăvrăgit, până când o frunză de iederă ne-a adus la masă un om.

Antonime de film

Sub presiunea locului de obârșie, prin efort autodidact, un imigrant își colorează excesiv visul parizian. Frumos, cu o minte ticsită de metafore autobiografice, Yoav devine rapid confidentul unui cuplu de parizieni.

Inconștienți de ”norocul” de a fi născuți francezi, aceștia, la rândul lor, aruncă cu sclipici pe propriile drame. El, scriitor întreținut de un tată bogat, care nu-i înțelege alegerea ”Cât vei fi Victor Hugo, jumătate de Hugo sau un sfert?!”, ea, artistă săracă, salvată de francez dintr-o viață cu excese: aventuri, prin care i se părea că penalizează incapacitatea bărbaților de a-și recunoaște dominanta vieții, impulsul sexual.

Dicționarul de sinonime îi devenise lui Yoav o ajustare anatomică, în pat, la masă, pe stradă. Tehnic, problema s-a rezolvat, căsătoria formală cu artista i-a adus cetățenia franceză. Un evreu aparent franco – hibridizat care, în contexte de empatie biografică, fie că era vorba de Dumnezeu, imn, bucurie, supărare, exploda energic și necontrolat.

Oricât ne-am strădui să ne anihilăm originile, este nevoie doar de un declic ca dorurile să vină peste noi, grămadă. Rădăcinile nu pot fi presate ca planta în niciun dicționar de sinonime.

Manu la Hanul lui Manuc

Cine spune că păstrează casa părintească ca refugiu în natură, în opinia mea, este în eroare inconștientă. Pentru mine, doar acolo este identitate, spațiu de ostoit doruri, după ce ai umblat leandra după împărțeala norocului, prin lume.

La han, mese cu străini, ciocneau, râdeau, se contraziceau în limbile lor. Auzindu-le vorbăreala, mi-i imaginam în joacă, pe de-a-ndoaselea: flori ascunse în ghivece bucureștene, dar cu rădăcini aeriene. Genetice, luxuriante, puternice, hidratate cu sângele care apă nu se face.

Și, deodată, mă scoate din filosofeală ”Geaba-i lună, geaba-i stele, dacă nu-s mândrele mele”. Constantin Rusanda, 78 de ani. Cânta dumnezeiește, la frunză. L-am invitat la masă. Ne-a cântat, apoi, la solz de crap și ”Mărioară de la Gorj”.

Antonime de viață: omul cu frunza

  • De unde sunteți domnul Rusanda?
  • Din București.

Plecase din satul gorjean Slăvuța, la 15 ani, pentru studii la Capitală. Locuia la amanta tatălui, spălătoreasa Rafira. ”Așa erau toți oltenii, nevastă, acasă, și amantă mai tânără și stearpă, la București. (…) dar, tata dormea în pat cu mine”. Ascultându-l, mi-a venit în minte o replică din ”Povestea lui Joshua”, că tot nu ieșisem din emoția cinefilă:

”Nu vrei copii?! Nu vrei să-i întâlnești pe cei pe care îi vei iubi cel mai mult?!”.   

Mai aveam să aflu că tatăl lui, piețar, legase o prietenie cu Frantz, fratele Mariei Tănase, devenind o prezență familiară la moșia lui Tănase, ”Livada cu duzi”.

Cum cânta Maria pe scenă la Paris, așa cânta și piețarilor. Cânta peste tot. (…) După viața asta dulce au venit problemele. Când Stalin a dat directiva să se facă Canalul Dunărea – Marea Neagră, Dej i-a strâns din București pe cei care nu munceau la stat. Așa a ajuns tata să semneze o declarație. I-a mințit că-i duce la o fabrică, au stat acolo doar o săptămână după care, la Canal. După un an și jumătate, sovieticii au înțeles că nu aduci ditamai Dunărea la mare, doar cu roaba și cazmaua. (…) Amanta, Rafira a murit în ”77, la cutremur, mama zicea că a plătit lacrimile ei, s-o ierte Dumnezeu. Era în pat și coșul de sobă de pe casă a străpuns acoperișul, a căzut pe ea și i-a frânt șira spinării. Ăștia când au venit s-o salveze, în loc să ridice, mai întâi, coșul, au tras-o pe ea de dedesubt, așa au omorât-o salvatorii.”.

Povestea mult despre oraș, făcuse Liceul Mihai Eminescu, însă, la facultate a fost respins pentru că nu participase la defilarea din 23 August pentru că nu avea timp de pierdut, învăța pentru admitere. ”Ca să iei la o facultate economică trebuia să știi doar Constituția și să ai niște pixuri la tine. (…)”. A lucrat la Electrotehnica, până când ”a venit unul din armată și ne-a luat să muncim în altă parte, în militărie. Piese de mecanică fină, mici cât pachetul de țigări, se spunea că le exportăm în Tanzania și țări arabe.”.

Când l-am întrebat de origini, că asta mă interesa, pornind de la cântatul la frunză, Constantin se lumină.

Mama avea voce frumoasă, cânta și la frunză de păr și la solz de crap. Când mergeam la fratele ei, în Băcești, o luam prin pădure. Simțeam lupii în tufișuri, ne urmăreau, dar animalul rău dă înapoi la cântec. Cât ținea pădurea, vreo doi kilometri, cânta mama doine de jale de răsuna valea.

Pădurile Olteniei erau pline de ”Marii Ciobanu”, fetele noastre au o voce de se ridică până la cer! În fine, o dată, pe deal, cu oile, să fi avut vreo 10 ani, am văzut un lup rânjind spre mine. Mi se făcuse frică, am scos frunza din buzunar și am început să cânt. Jivina a lăsat capul în jos și s-a retras cu coada între picioare în pădure”.

La plecare, Constantin mi-a mai cântat un cântec cu titlu pleonastic ”Spune, spune moș bătrân!” 

  • Deci, de unde sunteți domnul Rusanda?
  • Sunt oltean din Clușețu.

 

PS: Lea Ofițeru, fotografie și pictură. Minus captura foto din ”Sinonime” (site-ul cinemagia.ro).

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->