Țeapă! De trandafir.

E frumos să vorbim despre iertarea absolută,  și, mai frumos, despre perfecțiunea iubirii unice, irepetabile, extra, mega, ultra. Ce te faci, însă, când bula de minciună face poc! la primul țep de adevăr. Despre ce mai vorbim?! Iubirea nu strigă în piață, doar neiubirea țipă pentru că o doare ca naiba, când împietrește în dor definitiv.

Era prima zi în care divorțata mea Vecină nu vorbea despre speranțele ei prăjite. Refrenul de seară ”nenorocitul, scandalagiul, fustangiul” a fost dres de noaptea, sfetnic bun, în speță, un sms al ex-lui. Ce fusese, odată, Soțul. O invita la concert de grădină. O invitație pentru patru. El, mama, copilul și cu mine.

Dimineața, mi-a spus Vecina că această invitație are un tâlc, că, poate, nu-i mai merge cu partenera de viață. Mai însemna, după ea, că Universul și-a făcut treaba, adică bumerangul a picat și l-a lovit în moalele capului. Mi-am amintit că citisem undeva că unui american i-a picat în bătătură un asteroid cu particule de aur și a scăpat de grija următoarelor șapte vieți.

Ce mai tura-vura, speranțele Vecinei nu mai erau prăjite, el nu mai era nenorocitul de ieri seară, era chiar un băiat cumsecade, dar cu ghinion – mediul, soacra, cățelul și direcția vântului îl schimbaseră. Se gândea că invitația asta era povestea aia mișto în care, după ani, cu brazde de riduri stropite de lacrimi, vine și-i spune, că, de fapt, Ea a fost, este și va fi. Cinematografic, dădea bine. Eram și eu invitată, pe raison de amiciție.

Vecina, femeie de caracter, merge la serviciu, nu are amoare dosite, copilul îi e far, însă, când trebuie să privească adevărul despre Soțul, nicio dioptrie nu i se potrivește. Se știa în bloc că el, demult, aruncase verigheta pentru Muza blondă, ce se unduise de câteva ori pe scară, dar, vrednică, Vecina a găsit-o. Pe Muză, arzându-și caloriile și sufletul după un comando articulat. Dar și pe verighetă, pe care a amanetat-o, gospodărește. O fi verigheta sfântă, dar sărăcia e și mai sfântă.

Și uite cum nu aduce anul, ce aduce sms-ul! Brusc, Vecina s-a resetat pe modulul ”constructiv”. S-a gătit, și-a luat copilul în brațe, eram și eu gata. Vine Soțul, ne încarcă în mașină, nu înainte de a ne avertiza să avem grijă la buchet. Era pe bancheta din spate un snop uriaș de trandafiri. Vecina era emoționată, Soțul regreta, se dăduse pe brazdă. Pesemne, eu eram parte din plan, după spectacol, aduceam copilul la mine, și vecina mergea la o cină, cu flori, cu tot.

O grădină splendidă, concertul, pianul. Soprana, o brunetă cu coc paj, rochie romană, o cadră de femeie. Băiețelul, încântat. Observ că Soprana se uita când la Soțul, când la băiețel, după care, s-a fixat, cu adevărat doar pe ei. Soțului îi creștea inima. Cânta numai pentru ei, noi eram invitații ăia de umplutură. Îmi zic că mi se pare. La un moment dat, îi sună Soțului telefonul, răspunde iritat. Era Muza, care, bănuiam, că-l dojenea că nu a luat-o la concert.

Cum am prins câteva semne, am intrat pe net să aflu mai multe despre Soprană. Și ce uliță poate fi mai bună decât Facebook ul… Era și singură, și mamă. Mi-a picat fisa și i-am scris un sms Vecinei, la două scaune de mine: ”Vezi, că florile nu-s pentru tine! Sunt pentru aia de pe scenă! Nu mai rânji la Soțul.”.

Mă uitam spre Vecină, să scoată, naiba, telefonul din geantă. Nimic. Încep să o sun, să-i vibreze, odată, vreun neuron prin cap. Într-un final, îl scoate, citește și-mi scrie: ”Ești nebună. Uită-te pe scenă!”.

Nu s-a prins că noi eram alea de pe scenă.

La sfârșit, aplauze, Soțul ia buchetul de trandafiri, i-l dă fiului să-l ofere Sopranei, exact cum bănuiam. Asta îi îmbrățișează copilul ca și cum l-ar iubi de când lumea și, mai mult decât atât, intră cu el în culise, la bis, iese și tot așa, până când dispare cu copil, cu tot, în culise. După, Soțul ne zice că merge să recupereze copilul, să-i așteptăm în grădină. Merg printr-altă parte a grădinii și îi văd. Soțul o îmbrățișează pe Soprană și stabilesc întâlnirea după plecarea șatrei, adică, noi.

Vecina mă privește ca o capră, cu ochii căscați: ”Nu înțeleg!”. Când o văd, îmi vine să-i zic că-și merită soarta, dar mă apucă mila și tac.

În fapt, la concert, niște rătutite au jucat cum a cântat Soțul, pe o intrigă secretoare de emoții pentru Soprana-spectator.

Mama –  aplauze pentru ex soțul respectuos.

Copilul- aplauze pentru tatăl responsabil, amant și potențial tată vitreg.

Muza blondă – aplauze pentru bărbatul demn de așteptat, un tată ce oferă cultură.

Eu – aplauze pentru tatăl ce a angajat gardianul de retur pentru mamă și copil, pe tema ”vecina de lângă casă, niciodată nu te lasă”. 

A fost un spectacol de toată isprava. Și, unde mai pui, și gratis.

Gratis?!

 Sursa foto: Spectacol la Moulin Rouge. Smithsonianmag.com