fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

Stăm acasă în deranj?! Hai cu sufletu-n menaj!

de

Până la răscrucea asta, ne văitam că n-aveam timp pentru noi. Uite, că avem atâta timp, că de l-am folosi cum trebuie, vom ieși din casă cu niște lecții zdravene de viață. Nu asceți, dar nițel mai înțelepți.

Bărbatul și-a câștigat nevasta

O căsnicie nu e rază de soare, e nevoie de receptivitate, toleranță și vitaminizare permanentă. Cum lasă unul garda jos, celălalt își pierde interesul. Suntem supuși legii gravitației, așezăm an peste ani, dar măcar s-o facem cu talent.

Cum să reproșezi femeii tale că e grasă și arată ca portocala necojită? Păi, dacă este praf de responsabilități, când să mai aibă timp pentru ea?! Tu ai devenit un cărăbuș, cu două bețișoare înfipte într-o burtică rotundă, dar ai pretenții doldora. Ai făcut ceva să fie altfel?! Ea n-a ridicat piatra de pe caldarâm niciodată, doar știi. Dar, tu, viteazule, ai luat vreo inițiativă înainte să dai cu piatra?! Așa, mai în glumă, mai în serios.

Măi, nevastă, metabolismul nu mai e, dragă, ca-n poza de nuntă. Ia lasă șorțul ăla, s-alegem niște exerciții de fitness de pe net, că nu e o tragedie sportul de sufragerie!

Da, sunt cupluri care s-au regăsit acum, pe apartament, și în acest fel. Diete și sport conversus comunicare.

Nevasta și-a câștigat bărbatul

Meciurile de fotbal se dau la TV în reluarea reluării reluărilor, berăriile sunt închise, așa că-ți scoți omul la film la Cinema ”Salonul din Stânga Holului”. Îl mai scapi astfel și de patima vreunei emisiuni cu iz apocaliptic ce-i crește pulsul. O știre, două, pe zi, ca să știi pe ce lume trăiești, e necesar, dar suficient pentru a fi informat ce mai trebuie să faci. Castronul cu pop corn și, hai, pe seriale. Mai sună Costică, dar parcă și el are altă voce, joacă și el în alt film cu nevasta. Un film, o îmbrățișare, un comentariu, nu că e ca la liceu?!

Acum, din păcate, statisticile arată că a germinat pe Terra și obsesia separării. Nu mai cleveti despre ea, nu cunoști complexitatea situației din interior și nici adevărul de acolo.

Raportându-se toată ziua la agenți sociali, fie că e vorba de serviciu, hobby-uri sau amicizări, partenerii din cuplu s-au trezit în viața de apartament 24 din 24, mai apatici, mai înstrăinați. În vremurile acestea, au timp să-și limpezească aspirațiile, dorințele, statorniciile sau nestatorniciile, de ce, de când și cum.

Când partenerul privește prin tine, dus cu gândul acolo unde-i e sufletul, amintește-ți că și tu ai dreptul să fii iubit, dorit, rasfățat, bucuros. A propos, de mai bine de două secole, căutarea fericirii rămâne un drept inalienabil cu care este înzestrat omul de Creator, într-o constituție celebră.

Copiii și-au câștigat părinții

Brusc ne e dor să colindăm parcurile cu copiii. Vedeam noi, oare, vreun anotimp, ceva din natură, ca acum, când stăm cu ochii lipiți pe geam?! Da, doar în cazul ploii, care ne jena, ca să deschidem umbrela, și sub umbrelă, telefonul.

Na, de vezi, un pui de salcie lângă ușa blocului. Un vecin îmi zice că e acolo de un an. Serios?!

Ani de zile risipiți, în care ai muncit de te-a luat naiba ca să devii cineva. Aveai program de 8 ore, dar supralicitai pentru maximizarea competențelor, te-o zări, într-o zi, careva. Copiii mâncau fast food, pentru că tu veneai zob, de ațipeai cu geanta lângă tine, darămite să mai gătești ceva. De ce-i cerți că mânâncă toxic, când tu le-ai format reflexul?!

Când mai aveai timp să arăți copiilor cât de mult îi iubești și cât contează pentru tine ca părinte ce simt față de colegi, prieteni, lume, viață. Te sunau cu Mami când vii..., de te jenai de colegi de atâtea apeluri, iar când ajungeai acasă cu ultimul metrou, alergau la ușă ca două zgaibe de îngeri. În sfârșit, adormeau și ei, senini că ești în preajmă.

Eu cred că așa au apărut găștile cronice de cartier. Părinți absenți, setați pe carieră, cu copii întâlnindu-se printre blocuri, din necesitatea de a fi ascultați, apreciați. A devenit aproape un fenomen ca adolescenții să nu-și caute gașca cam de trei ori pe an: la ciocnitul ouălelor de Paște, la prăjeala familială din Grecia și la împodobitul bradului de Crăciun.

O perioadă plină în uimiri în care am înțeles lucruri, uneori, până la limita vinei insuportabile.

Părinții și-au câștigat copiii

În sâmbetele când Centrul Istoric plesnește de lume, pe unii îi așteaptă părinții acasă. Uităm că actele culturale se întâmplă în toate zilele săptămânii, terasele, de asemenea, sunt deschise mereu. Deci, ai liber la arte și vorbă, oricând.

Și, totuși, de câte ori nu am amânat o vizită la părinți, ca să petrecem timp de socializare?! Să ne relaxăm, să ne limpezim cearcănele de birou. Centrul Istoric?! Pe bune, câți prieteni de acolo v-au sunat în perioada asta, să vă întrebe doar atât ”ești bine”?! Nu cereri, interese, bârfe. Că astea știm că ne încing telefoanele.

Când ajungi la o lună, două, la părinți, te primesc cu prăjituri aburinde nu că ar fi vreo sărbătoare în calendar. Tu ești sărbătoarea.

Tatăl meu, înaintea stării de urgență: ”Ai sunat, tu, adineauri?! Eram în grădină, până am ajuns la telefon… Nu știu cine o fi sunat.”  Era sâmbătă.

 

 

 

 

 

 

 

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

  • A fost nevoie de o pandemie ca să punem frână (bruscă!) și să rămânem pe loc. Da, e un timp pentru suflet acum: copii, cărți, persoane speciale, noi înșine…

    Violeta 25 aprilie 2020 8:37 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->