fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

O nouă revelație în muzică. Într-un cuvânt, olteancă, în două, Bianca Ionescu

de

Una dintre surprizele X Factor a fost Bianca Ionescu, voce puternică, fără agrafe digitale, mișcare scenică, naturalețe de parcă de când lumea e sub reflectoare. Se vede cu ochiul liber că o să aibă multe de zis în muzică, dar, mai bine să ne răspundă ea despre cum e să-ți planifici viața pe obiective, când ai un asemenea dar.

Toți copiii mai lălăie prin casă, că asta ne e copilăria. Cum te-ai prins că vei fi altfel, într-o paradigmă mai cursivă decât cei din jurul tău?

La fel lălăiam și eu prin casă! 😂 Nici eu, nici parinții mei n-am știut că am voce. Într-o zi a fost o serbare, la serbare au fost profesori, eu am cântat, ei ne-au deschis ochii. Și cam așa a început.

După conștientizare, cine ți-a fost ghid?

În mod clar, părinții m-au îndrumat spre muzică, dar am avut și susținerea profesorilor. M-au tot auzit cântând la evenimente școlare, chiar și în pauzele dintre cursuri. Am tot cântat prin școala primară și la gimnaziu.

Probabil că d-aia treci prin școală fluierând, s-a dus vorba că ai note mari. Bravo! Însă, studii muzicale ai început în vreun format organizat?

Da, și nu demult. Mă pregătesc serios de doi ani încoace la Școala de Canto ”Crina Mardare”.

De ce crezi tu că un cântec pe tema iubirii împlinite este confiscat ca popularitate de unul de dor sau de despărțire?

Cred că muzica este pansament pentru suflet, iar oamenii tind să empatizeze mai mult atunci când aud o piesă în care se regăsesc. Eu, însă, apreciez muzica indiferent de temă. Muzica înseamnă mai mult decat niște cuvinte, muzica este emoție!

Dintre artiștii străini, care te inspiră mai abitir?

Pfff, am o lista extrem de lungă! Capul listei este și va ramane Whitney Houston, care m-a inspirat încă din copilărie, ca muzică și interpretare. Apoi, Aguilera, care mă înnebuneste de-a dreptul de fiecare dată când o ascult. Mai actual…, îmi plac mult Demi Lovato, Jessie J, Sia. Iar ca personalitate și apariție pe scenă, Rihanna e genială!

De la noi, trei nume?

Mira, Delia și Alina Eremia, dar apreciez toți artiștii români care au un talent real și muncesc să se afirme.

La un eveniment din 2019 ai fost rugată să cânți, fără microfon, ”Lie, ciocârlie” și ne-ai făcut pielea de găină. 

Da, iubesc și muzica populară, pentru că îmi iubesc țara și poporul. Dar, niciodată nu am luat lecții de canto pentru muzica populară, am cântat-o așa cum am simțit. Cred că mă simt mai confortabil în zona muzicii ușoare.

Ce așteptări ai de la industria muzicală? Talent, muncă, și, bam! se aprind reflectoarele! Sau contează și un dram de noroc? Sunt multe voci premiate în competiții televizate despre care nu mai auzim mai nimic după emisiunile de acest gen.

Sincer, cred că îți trebuie și puțin noroc în acest domeniu. Nu vreau să rănesc pe nimeni, dar sunt extrem de multe voci extraordinare în România care au avut nenorocul să nu fie auzite de cine “trebuie”, pe când altele absolut banale se bucură de faimă. No hate, cum am zis, apreciez munca tuturor, dar mi-aș dori ca această muncă să fie și recunoscută în cazul artiștilor talentați, dar cu notorietate mai mică.

Ești în clasa a XI-a, la Colegiul Național ”Gherghe Șincai” din București. La ce facultate vrei să mergi?

Sigur la Drept. Încă nu m-am decis dacă la București sau la universitatea din Birmingham.

Adrenalina dintr-o carieră muzicală sau liniștea zilei de mâine, dintr-un birou?

Sunt o persoană destul de obsedată ca totul să fie sub control. Nu-mi doresc să am grija zilei de mâine, dar, cu siguranță, dacă mi s-ar oferi oportunitatea, mi-aș îndeplini visul de a fi cântăreață și mi-aș urma, fără negociere, pasiunea.

Fotografii din colecția artistei, realizate la emisiunea X Factor,  Antena1

Categorii:
Generatia Z

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->