”Te iubesc oricum, te iubesc și de-ai avea zece copii!”. (Iar gândul, ”Totuși, ce bine că nu-i ai!”) – basm color, realitate alb-negru. Femeia divorțată este stigmatizată de o hârtie A4 care-i decupează viața în subrealism, în două lumi, căsătoriții și divorțații, singurii și nesingurii, cei cu și cei fără copii. Când este privită cu ochi pleoștiți de milă-silă, pe modul ”Cine o mai ia, cu copii?!”, că-i frumoasă sau miezoasă trece la ecceterisme periferice.
Divorțez, ești prea bună pentru mine!
Oricât am fi evoluat, unii bărbați nu-și fac jurăminte cu divorțate decât în trei situații: le face un copil, copiii de la ex-ul au deja 18+ sau el are două decenii peste ea. Nu am mai pus la socoteală femeia fantastică.
Dar, uite că în poveste apare și cineva cu aer constructiv, este chiar bărbatul scăpat de căsătorie, un bun planificator, un arhitect atent al viitorului fostei soții, că, doar n-o lăsa lucrurile așa, la întâmplare. Soluțiile lui devin una mai spumantă decât alta: idilă cu unul însurat ca să nu se atașeze de copilul lui, idilă cu el, de dragul vremurilor bune, sau doliu ca văduvă de front. În traducere: fufă, fufă sau proastă.
Mai des, îi livrează replica aia din filme americane ” Te las, nu te merit! Ești prea bună pentru mine!” memorată în oglindă cu o diplomație, parcă, ruptă din registrul Churchill ”arta de a spune cuiva să se ducă la naiba în care el e fericit că se duce”. Este convins că va găsi unul bun, care să o merite, cum ar veni fostul soț devine pețitor.
Oricât am bagateliza contextul, probabilitatea unei femei de a-și reface viața cu un bărbat de teapa ei devine modestă. Bărbații responsabili își văd de viața lor, așa cum au promis, ”la bine și la greu”, cine mai e singur, fie copilărește, fie e celibatar convins, fie consideră o carieră mai presus decât familia, fie, altceva. Firește că și femeile au opțiuni voliționale, însă, eu vorbesc, aici, de femeia care duce dorul unui dor.
Dacă în on line, strategia cuceritorului este afișarea copilului – reclamă la tată responsabil, în off line, calea cea mai sigură pentru a curta o femeie este, prin tranzitivitate, să meargă glonț spre copil. Azi, o ciocolată, mâine, o oră în parc, poimâine, un teatru.
Există atâta generozitate în niște bărbați pentru copiii altora, încât mă gândesc că ar putea să o dăruiască prin parcuri. Ce frumos ar fi să-i vedem conversând cu tați, pe oferte concrete, să le ducă copiii la școală, să-i învețe o limbă străină, să le dea ciocolată, să-i admire că seamănă cu părinții, să-i învețe cum să… ceva.
Copilul, uite-l, nu e!
Într-o prăvălie, am asistat la o discuție între două inse la cabina de probă. Din împrejurare, am înțeles că una urma să aibă o întâlnire. Cealaltă o sfătuia ca la prima, să nu pomenească de copii, la a doua, să zică că are unul, la a treia, că mai are unul. Îmi imaginam aceste întâlniri: ”Cerul e senin, niciun nor, a propos, am un copil. Iar, au dat-o ăștia în bară că mâine plouă.” La următoarea întâlnire, ceva în genul ”Le-am zis limonadă cu miere, nu e bună deloc, mai am un copil. Dar, ia zi, limonada ta e dulce?!”.
Adevărul pune pe fugă bărbatul care nu vrea o implicare serioasă. Oricât de aventurier ar fi, tot se retrage. De n-ar fi așa înfometate femeile după o brumă de iubire, ar înțelege că nicio lălăială pe cărți, glumițe sau muzică nu le anihilează splendida condiție de mamapedia.
Bărbatul cu profil teutonic, oricât ar fi de puternic și curajos, fuge de-i scapără picioarele de copiii altora. Responsabilitatea e imensă, dorința de a avea doar proprii copii, uriașă. Așa că a pierde femeia vieții lui, devine secundar în context.
Între timp, Timpul trece.
În iubirea aia nebună de bună, bărbatul te iubește cu tot ce e al tău, tot ce iubești tu, pur și simplu, nu poate sta departe de tine. E simplu ca ”bună ziua”, fără strategii, așteptări, vine și basta. Dacă nu e așa, înseamnă că ai dat acces la un intermezzo parfumat, tu, nu altcineva, să nu aud vorbe de genul „mișelul, mincinosul”, nu a mințit, te-ai mințit, sperând că-l duci cu vorba. Intermezzo, piesă scurtă de formă liberă, o dată, de două, de nouă ori, și între timp, Timpul a trecut.
Așa că, în alegeri, nu strică să ne mai amintim și vorba aia bătrânească – bărbații iubesc vânătoarea, și, nu vânatul. Iar, tu nu ești trofeu, parcă aveai coloană de corifeu, nu-i așa?!
Grafică: Lea Thaisa OFIȚERU – ”Căderea lui Facebook în Atlantida”
