Agapa de liceu este întâlnirea în care tragi o fugă la vechea școală să-ți vezi amintirea atletică, zdravănă, pe picioarele ei. Este întâlnirea cu tine, prin colegi, singurii care te cunosc într-un atunci, nu din hârtie AZOMUREȘ. Dacă-i aduci și pe ”viitoreni” în agapă – masa colegială, cum zice la dicționar – rama pozei se lăbărțează. Nici n-ar avea cum să-ncapă vreo 25 de colegi, cu partenerii lor, alți 25. Colegii de școală au un timp comun, amintiri comune, emoții comune, iar perechea a venit așa, la un chef. Uneori, când oamenii amestecă trecutul cu prezentul în registre care n-au nici în clin, nici în mânecă unul cu altul, poza aduce a mâzgăleală. Agapa nu e locul în care se face recensământ de căsnicii, amoare, divorțuri, copii și cariere. E revederea unor copii care au bâzâit că s-a spart gașca, unde vine și profesorul ce ți-a spus că ești grozav la o materie și praf la alta, de te-ai prins încotro s-o apuci prin viață.
Vii cu partenerul, te bucuri că îți revezi colegii – dacă ai norocul să-i recunoști din prima – după care, încep întrebările – ăla cine e, dar, aia, dar… Și unde mai e masa colegială?! Păi a cam trecut după strigarea catalogului, că-n recreația mare cât noaptea, ne-am așezat pe răspunsuri. Dincolo de întrebări, partenerul se simte discriminat și prin întâmplările evocate la care nu a fost părtaș. Este omul din altă agapă, alt loc, alt timp, în care, iarăși, tu nu ai ce căuta. Ați remarcat că la întâlnirile acestea, foștii profesori vin singuri?! Ei înțeleg bine tâlcul reuniunii.
Ca și cum ai fi într-o cafenea din Centrul Vechi în care observi, peste mese, un fost coleg, îi faci cu mâna ”He, he, heee!!”, dar, nu poți merge la el pentru că amândoi sunteți lângă oamenii lui Acum – familie, colegi, prieteni.
La o agapă, un bărbat a fost mitraliat de nevastă o noapte întreagă. După ce i-a arătat colega din vis, creștinul a aterizat în abis. Nevasta și-a poziționat strategic ochii, el o suspecta că avea unul și-n ceafă, dar nu s-a confirmat. Un ochi l-a lipit pe om de scaun, iar, altul circula liber după aia prin cafenea, ca să nu rateze proprietăreasa vreun contact vizual ilicit.
Mi-ar fi plăcut și mie să am o poveste de liceu, dar, băiețoasă cum eram, niciun coleg ”nu mi-a cerut prietenia”. Asta nu înseamnă că nu visam herghelii de cai verzi pe pereți după unul de la D, de la Biochimie. M-ar fi remarcat, poate, de eram vreo muscă ce ”i-ar fi bâzâit” biotopul.
Mai avem o situație de agapă. E câte unul greu guvernabil în discurs infinit, care-ți confiscă tot cheful, ba, cu nevasta, ba, cu mașina, ba, cu afacerea. La strigarea catalogului, ai ocazia să spui cine ai fost și ce-ai ajuns, dar, cum se-nchide catalogul, gata, stop, ajunge! La chef, suntem ștrengarii de altădată, evocăm și invocăm amintiri, dansăm, ne distrăm, urlăm la lună.
Prezent! Fetele-mi sunt de liceu, stai așa că merg și eu! În primăvara asta, agapa de 30 de ani, la Colegiul Național Ion Maiorescu din Giurgiu. 1989, ultimii liceeni în uniformă…
… Pentru o zi, să fugi de-ți scapără picioarele, de copii, de serviciu, de copii, de obligații, de copii, de menaj, de copii… Pentru o zi, liceană fără griji, cu gașca ta, cu poante bune și muzici nebune, ce poate fi mai grozav?! Pentru o zi…
