Constantin Dumitru Dulcan s-a născut în plină monarhie autoritaristă într-un sat de pe colinele argeșene, Mârghia de Sus. Născut în noaptea lui 5 noiembrie, înregistrat în acte, în zorii lui 6.
În apogeul dictaturii comuniste, își completează formarea și publică lucrări științifice, având ca nord rezultatele adunate în volumul ”Inteligența materiei” publicat în 1981, devenit bestseller, tradus în limbi de circulație internațională. Obține o suită de premii, devine membru al unor societăți științifice naționale și internaționale. Și toate s-au întâmplat în comunism.
Prima ediție, 1981.
Prin abordare interdisciplinară, de neurolog, psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei și profesor universitar, Constantin Dumitru Dulcan demonstrează științific că Dumnezeu există.
Dacă nu Dumnezeu ar fi îngăduit această carte în plină epocă de cenzură și ateism, atunci cine?!
Majoritatea cercetărilor domniei sale sunt polarizate pe ideea că orice organism, chiar și nevertrebrat, este purtător de informație. Creierul nu este suveran pe toată informația, există o dispersie mintoasă la nivel celular, chiar și la cele mai mici forme de viață. Inima gândește, frunza gândește, tot Viul din jur gândește.
Undo, undo, undo… În 2004, la 3 ani, fiica mea, Lea, se oprea brusc la un ciot de stejar retezat ”igienic” în Parcul Carol, pe care se plimba un gândăcel. A privit cercul lemnos și ne-a zis: Păcat că l-au tăiat, au uitat că și GÂNDacii GÂNDesc. După care a revenit la mintea și jocurile vârstei, lopețica și găletușa cu nisip. Parcă ne vorbise un nu știu cine din altă parte. Ca părinți, n-am șezut prea mult pe întâmplare, ca să nu părem deconectați de Terra. Însă la aproape un deceniu, în 2013, prin cărțile Profesorului Dulcan, observațiile lingvistice din copilăria Leei au căpătat o interpretare care ne-a pus pe gânduri.
Eu zic că nu e greșit deloc să ne încredem în copii. Printr-o puritate, încă neuzată de viață, ei sunt mesagerii ce ne amintesc cine suntem, de unde venim și încotro plecăm. Că nu de pomană Isus ne spunea: ”Lăsați copiii să vină la Mine!”.
Cel mai adesea, habar n-avem că suntem ciob de Univers, strop din genialitatea divină pe care, prin liber arbitru (aici, intervine trufia înțelepciunii omenești), o înțelegem sau nu.
Și pentru că este o zi aniversară, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. O discuție caldă ca soarele ce ne luminează sufletul, în noiembrie, 5, ziua domniei sale.
Ați găsit în copilărie un moment în care v-ați spus: Trebuie să fie mai mult decât ce e aici?
În mod cert, da. Atunci, am sesizat că dacă mă gândesc insistent la ceva, se și întâmplă. Am constatat, de asemenea, că nu îmi este permis să fac rău cuiva: plătesc imediat. Ceea ce altor copii nu li se întâmpla.
Povesteați că prima carte citită a fost împrumutată de la librar de tatăl dvs. Ne evocați acel moment și aici?
Da. Eram în clasa a doua și am văzut la magazinul din sat că, printre alte obiecte, erau și cărți. Printre ele, cartea „Povestea vorbei” de Anton Pann. Costa 7 lei, dar, acolo, în satul meu, nimeni nu era salariat. Banii veneau doar dacă vindeau „de la gură” cum se spunea. Neavând bani, tatăl meu l-a rugat pe gestionar, om din sat, să mi-o împrumute, cu promisiunea că o înapoiez. Omul s-a învoit. Tata mi-a spus, apoi, să o îmbrac ca să nu se uzeze și să am grijă să nu se murdărească. Așa am ajuns să o citesc.
Fratele mamei dvs., profesor, ca adolescent, a ținut ”nostradamic” un calendar de evenimente întins peste vremea noastră. Credeți că pe linie maternă, ați moștenit această vocație de căutare dincolo de Aici și Acum?
Este posibil. El era un idealist, dacă a fugit de-acasă fără niciun ban, din județul Olt până la București, la vârsta de 11 ani, ca să vadă avionul lui Aurel Vlaicu. Acesta a și facut un mic zbor cu el pe Câmpul Cotrocenilor, luându-l pe genunchi, pentru că nu avea două locuri în carlingă.
Ulterior, a ajuns aviator și el, a proiectat un avion, însă era prea sărac ca să-l construiască.
Einstein zice așa: Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim!? Ce ”coincidențe” v-au pus pe gânduri din fragedă junețe până azi?
Multe. Când mi s-a împlinit prima dorință, evident ceva dulce, la vârsta aceea, m-am întrebat dacă a fost doar o coincidență sau nu. Ca să înțeleg enigma, mi-am propus să gândesc la altceva. Și din nou, dorința mi s-a împlinit. Aș putea spune că am realizat astfel, dorind, principalele mele reușite. Evident, construind și premisele necesare prin muncă. Nimic nu vine gratuit.
În ”Frumoșii Anonimi”, într-un capitol, evocam experiența unui gunoier care își pierduse, în accident domestic, fiul în vârstă de 2 ani. Atât, el, cât și soția, aveau același vis: un cadru dominat de alb translucid, în care copilul, devenit adult, își asigura părinții în ton solemn și protector că se află în ”locul unde este cel mai bine”. Dimineața, părinții se trezeau și povesteau visul. Același vis, aceeași construcție de întrebări și răspunsuri.
Da, există și vise comune la cei înrudiți. Acestea au un scop precis. C.G. Jung le-a numit vise semnificative.
Povestiți-ne un pic despre istoria titlului agreat al cărții din 1981? Cum v-a afectat, apoi, reacția regimului la succesul înregistrat de ”Inteligența materiei”?
Titlul de „Inteligența materiei” subsuma concluzia cărții. Acest titlu l-am pus abia după ce am depus cartea la editură și era aprobată cu titlul „De la superstiție, la știință”.
Problemele au început abia în 1982, când stăpânirea s-a speriat de apariția Sindicatelor Libere în Polonia și a cursurilor de Meditație Transcendentală, aprobate de Cabinetul 2. Însă, evident, nu s-a mai vrut să se recunoască această decizie de aprobare în fața ocupantului fin al Cabinetului 1.
Cum credeți că dincolo de limpezire, clarificare, ”sporiți corola de minuni a lumii?”
Aducând „Lumina” prin ceea ce am scris.
Unde se termină smerenia și începe umilința?
Smerenia făcută cu demnitate nu este umilință.
Cum facem față nedreptății sau unei situații percepute de noi ca nedreptate?
Încercând să înțelegem și motivele adversarului și iertând.
Cum ne apropiem de Adevărul obiectiv, cel dinafara noastră? De pildă, merg într-un muzeu cu un grup: eu zic ”tabloul acesta e fabulos”, altul, deși prieten, cu valori comune, zice, ”e o prostie”, altul, ”e capodoperă”.
Fiecare om apreciază ceva în funcție de cultura pe care o are și de predilecție.
Aveți un fiu, Liviu, care v-a moștenit agerimea și nevoia de cunoaștere. De la el și soția acestuia, dr. Camelia Constantin, o nepoată – Livia, în care se străvede exact zâmbetul dvs. Ne puteți vorbi un pic despre ea?
Livia este un copil care dovedește foarte multă maturitate în gândire. În plus, are câteva talente deosebite: desen, limba română și limba engleză. Cred că va scrie și ea. Povestește foarte frumos din fantezie și cu o mare viteză. Are cuvintele imediat în minte.
Ce este iubirea de om?
”Este un singur suflet în două corpuri diferite” – Aristotel. Este forța care creează și unifică lumea.
Dar iubirea de Dumnezeu?
Este Lumina sufletului, a vieții și a Spiritului.
Pentru că fix azi, la 5 noiembrie 1938, se năștea și Joe Dassin, îngăduiți-mi să vă ofer, aici, o melodie. Este despre iubire, ca devenire a toate.
La mulți ani, domnule Profesor!
https://www.youtube.com/watch?v=abfQQ1hzN9M
Sursă foto: Ovidiu Neagu
