E o vorbă în popor care zice așa: bărbatul iubește cu ochii, iar femeia, cu urechea. Nu știu cum stă treaba la bărbați, dar știu că femeia are ureche-diapazon, de acordat adevărul. Pe de altă parte, dacă emisfera stângă, aia cu logica, ar fi mai ”vorbăcioasă”, aia dreaptă, cu „luoăvul”, n-ar mai zburătăci atâția fluturi prin vintre. Ar avea și ei discernământ, aliniați în zbor uniform, fără deranj prin plexul solar.
Drumul sucului
Ea, divorțată, un copil, bărbat-său plecase cu dorul. El, celibatar, corporatist, în toiul crizei de andropauză: excesiv de tatuat, de sportiv, de înțolit ca la 15 ani.
Rămăsese stabilit că, la al șaptelea suc, vine cu fiul. Cu Tudorel. Până atunci, amândoi, galopaseră cu hormonii, târâș, după ei, prin toate muzeele, teatrele și parcurile.
Tot drumul a fost un ping pong în capul ei: „De-l place pe Tudorel, văd clar cum stă treaba.”
L-a găsit cu paiul în pahar, paharul pe masă, masa pe sectorul 1, pe scurt, la Caru’ cu Bere.
Iată, nivelul 2: Tudorel.
– Hai, salutare! El e Tudorel.
Piciul de 7 ani s-a așezat la masă. Și cu vorba asta, a intrat și ea în arena emisferelor masculine, când pe stânga, când pe dreapta, să vadă cum joacă el fata!
Cât rumega situația, Tudorel a întins o mână după un șervețel dar, vai!, a vărsat paharul domnului. Fresh-ul și-a găsit rapid cursul, o frunză de mentă s-a lipit între dinții dragonului tatuat pe braț, o feliuță de mandarină, pe burta tricoului, iar, sucul, cu angajament, s-a făcut nevăzut în pantaloni. După ce și-a cules toate ingredientele, domnul s-a mai mișcat odată, energic, pe scaun, pesemne, pentru a-și distribui uniform sucul.
A strâns din buze a vituperare, dar s-a repliat rapid, izbucnind în râs.
– Nu-i nimic, dragă, așa sunt copiii! Hai că a fost amuzant!
Tocmai unsese cu minciună o felie de adevăr și a trecut la vorbăraia protocolară, ba că băiatul e frumos, ba că seamănă cu ea, ba că-i amintește de copilărie.
La un moment dat, s-a oprit din seria „Ce copil frumos, o vreau pe mama lui!” cu o întrebare:
– Ți-am zis că am o cabană la Sinaia, ce zici, am putea merge sâmbătă!
Ea auzea așa: „Am un pat la Sinaia, ce zici, am putea merge sâmbătă!”
– Nu pot. Tudorel are tenis sâmbătă.
– Mami, ce tare, merg și eu?! Antrenorul e în vacanță, ai uitat?! interveni copilul.
Domnu’ susură:
– Sigur, Tudorel! O să fie o aventură!
Drumul cabanei
A venit și ziua de sâmbătă, toți trei erau deja instalați în cabană.
– Tudorel, vrei să te învăț să pescuiești?
– Daaaa! strigă copilul.
Bărbatul a luat o lansetă junior și i-a arătat cum se pune momeala, cum se lansează undița, cum se urmărește pluta roșie. Că dacă ea trage spre fundul lacului, înseamnă că a prins un pește. Și, atunci, să-l strige grabnic, că el pleacă, nițel, la cabană, să vadă ce face mami.
În răstimpul ăsta, femeia mersese să facă un duș, după călătorie. A deschis un raft de prosoape și a țipat: ”Ăsta e un playboy!” Găsise vreo 30 de periuțe de dinți, sigilate. Când auzi ușă, se regrupă și reveni, calmă, în living.
– Iubito, pe Tudorel îl fac pescar!
– Dar pescuit sportiv să fie! îngână ea.
Apoi, domnu’ a desfăcut o șampanie și a inundat camera cu valuri de jazz. Și-a așezat paharul pe umărul ei, desenând cercuri bipolare.
– Am o cameră la mansardă, cred că o să-i placă lui Tudorel. Are acolo și un PlayStation.
Ea auzi așa: „Să nu cumva să dormi cu Tudorel!”. Îi zâmbi vitaminic, deși o obsedau periuțele din baie.
– Domnuuuu’! Mișcă pluta! se auzi de afară.
Iritat, se ridică și se duse la copil. Îl ajută să scoată peștele, după care îl aruncă în apă. Simțea că Tudorel îi sabota orice clipă de romantism. Îi puse altă momeală în cârlig și reveni în cabană. O luă pe mami în brațe, o aruncă energic pe canapea. Și el, salt după ea, șampania devenise o spumoasă uitare.
– Domnuuuu’, domnuuuuu’, mișcă pluta!
Ea și-a dres, matern, postura, el s-a dus, din nou, cu pluta. Agasat, i-a propus lui Tudorel să nu mai pescuiască, devenise evident că e pescar înnăscut. Așa că îl trimise după mure pentru mami, în poienița din apropierea cabanei. Se gândi că alea sunt rare și ia ceva timp să le găsească.
– Nuuuu, cu tine! Mami nu-mi dă voie să merg singur în pădure.
Așa că a luat un coșuleț și a plecat cu Tudorel, după mure. Ajunși în poiană, domnu’ a devenit omul-foarfecă, agita mâinile, nevrotic, în stânga și în dreapta, ca să croiască drum copilului prin hățișul de tufe țepoase. După ore bune, umplură coșulețul și au plecat la cabană.
Tudorel, ducea, mândru, coșulețul cu mure lucioase ca smoala, domnu’ își ducea brațele zgâriate. Ajunși la cabană, femeia i-a îmbrățișat, apoi, a strigat olimpian: ”Eroul meu, ești plin de zgârieturi, pentru mine!”
Drumul ”hormoniadei”
S-au așezat la un film pe Netflix, însă, copilul a ațipit imediat după generic.
După ce pierduse jumătate de zi din timpul cu maică-sa, rătăcind prin propriul hazard hormonal, nu-i venea a crede că Tudorel chiar a adormit. L-a luat în brațe și l-a dus în camera de la mansardă.
Ea, la rându-i, se gândea că a avut noroc, un om de ispravă și-a petrecut toată ziulica cu copilul, fără să ceară dram de intimitate. Putea să acceseze, liniștită, nivelul 3. Adică, să doarmă cu el, în sfârșit. Și-a aruncat pielea de mamă și ochii au început să-i strălucească mai ceva ca murele. Abia acum s-au îmbrățișat cu patimă pentru miile de pași tociți prin București.
Numai că tocmai atunci, un stol de sunete a brăzdat văzduhul năclăit de dorințe:
– Domnuuuu’! Ați uitat telefonul la mine și m-a trezit un sms. Uite, întreabă o doamnă: „Iubi, când mai mergem la cabană?! Mai ai PlayStation-ul, că vin și cu Dănuț!”.
La auzul acestor vorbe, bărbatul deveni galben-înțepenit ca ceara de la ”Madame Tussauds”.
Femeia s-a apropiat de el și i-a șoptit, tandru, la ureche:
– Tocmai ai salvat o periuță de dinți!
