Tu nu-mi mai ești șuviță dantelată pe obraz,
Și nici surâs pierdut în ațipire.
Și nici privire gravă și teatrală,
Să-mi pari matură, chiar ușor fatală.
Acuma, însă, ai devenit un punct,
Îmi pare cel mai verde din online.
Să nu-ți văd zbenguiala printre avizi de smile,
Tu mă arunci, nebuno, în gheața de offline.
În cover-ul tău amplu, răcnesc pixeli pe chip.
Unii îți vor prezentul, deși eu sunt trecutul.
Nefericiri prin vene, știi c-am plecat cu ele?!
Credeam că-s de la tine, dar toate-s ale mele.
Tu ai rămas în ușă, copilă cu copii.
Acum te văd prea verde, mi-e rău de dor, să știi.
Ah, ei, pixelii feței, mă lupt cu fiecare,
Să-i nimicesc, strategic, un punct banal să fii,
Și niciun ciob din tine nu mă va bântui.
Dar, nu-i așa, iubito, degeaba am luptat.
Eu, la sfârșit de puncte,
Mă simt expropriat.
