Șapte vieți de am avea, aceleași șapte greșeli le-am face, unii dintre noi: am risipi prezenturi în iscodeli de viitor și convalescențe pe amintiri zaharisite. Uneori, suntem atât de limitați că nu putem înțelege splendoarea prezentului croit cu sens, cu misiune, cu miez. Îl irosim, stând turcește pe două timpuri imposibil de restaurat sau intuit, trecutul și viitorul. Când, culmea, tocmai Prezentul este ziditorul trecutului și al viitorului.
TUR
După ce ne naștem, așteptăm să ieșim supersonic din copilărie. Să devenim adolescenți „mișto”, să ne umplem de „oportunități”, scuturați de controlul părinților.
După ce creștem, așteptăm marea iubire. După ce consumăm marea iubire, așteptăm o altă și mai mare iubire.
Apoi, numărăm ani în așteptare: să crească copilul, să împlinim vârsta de pensie, să terminăm rata la casa.
Și vine o zi când nu mai avem ce să așteptăm.
RETUR
Ne punem în poală traista cu poze și începem returul: o poză din copilăria perfectă, alta, dintr-o iubire perfectă, o poza cu niște colegi simpatici.
Nu ne amintim nopțile când ne-am eliberat fluturii din stomac cu omul drag, ci zâmbetul, verbul, floarea, spontanul din creatorul de fluturi. Noaptea de amor de-ar fi o amintire autonomă ca valoare, nu ar avea nevoie de atâta repetitivitate, citisem pe undeva.
Omul nu caută Graalul, omul e neliniștit, fuge de el însuși intr-un viitor imaginat sau într-un trecut fardat. De ar striga Dumnezeu zilnic catalogul și am fi obligați să răspundem „Prezent!”, nimeni nu ar mai zăcea în trecut, nimeni nu ar mai tricota viitorul cu fir roz.
RISIPIRE
De pildă, săptămâna trecută, gândeam că Azi voi fi la mare, iar Azi mă gândesc că într-o săptămână voi fi la muncă. Ce am pierdut în ziua când mă gândeam la azi, iar azi, gândindu-mă la ce va să fie în șapte zile.
Nici măcar calendarul nu ne priponește în prezent decât pentru planificări tehnice: vine rata, aniversarea lui X, meditația lui Y, solduri la Z.
BUNICII IUBESC PREZENTUL
Ratarea lui Acum o simți la finalul vieții. Toți am întâlnit bunici regretând prezenturi irosite în așteptarea viitorului, omițând că și prezentul poate fi un trecut al viitorului.
Ați observat ce matinali sunt bătrânii?! Autobuzele de 7 dimineața sunt pline de pensionari. Îi priveam deranjată că blochează traseele obligatorii, dar ei nu fac altceva decât să caute niște viață, au înțeles prezentul. Din același motiv, ignoră că le-au încărunțit copiii și, încă, îi sfătuiesc exigent, tot pentru a-și mai găsi o utilitate în prezent.
O paranteză. Îi flituim agasați cu „Lasă, știu eu cum stă treaba!„, iar când pleacă de pe pământ, murim de dorul unui sfat. Gata, acești ascultători „demodați” nu mai sunt.
Fericirea nu e utopie, doar că o simți la trecut atunci când nu ai avut grijă de lanțul de prezenturi pentru care ai fost singurul arhitect, deci singurul responsabil, fără negociere.
Hai să ne vedem într-un prezent conștientizat deplin. Cu ochiul pe obiectiv, dar să Fim, aici și acum.
E soare, beau o cafea bună, vânzătoarea de la brutărie mi-a zâmbit, aud păsările din parcul vecin, mâna mea scrie ce vedeți acum. Mă gândesc să -i atașez o fotografie isteață a fiicei mele Lea. Chiar o să dau titlul articolului după fotografie, se pliază pe conținut. Apoi, îmi sărut fetele adormite și le închin cu o cruce mică pe piept. Sunt majore, ei, și?!
Mă bucur de Prezent.
Imagine: concept infografic Lea OFIȚERU
