„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – Dacă ai plecat la cosmetică să devii Alta, mai bine rămâneai acasă!

de

Unde e bărbatul de altădată care punea pe fugă lupul venit la stână? Unde e bărbatul care se pierdea în adâncurile grotei ca să găsească ultimul microorganism nedocumentat? Dar bărbatul care fenta capriciul valului oceanic, printr-o manevră fermă? Ne pare rău, nu mai este disponibil în visele voastre pentru că are programare la cosmetică… Era o coadă imposibilă la lacul parcului, dar fiică-mea voia cu barca. Ne așezasem ca prințesele la capetele bărcii, pe centru, la vâslit, un bărbat trecut de 40 de ani, adică, următorul de la coadă, că se-ncheia programul și trebuia să împărțim romantismul  la 3. Îi străluceau mâinile pe vâsle, de la lacul de pe unghii, nici urmă de cuticule, sprânceana, arc curbat de o pensetă hămesită. De ce am avut timp de detalii?! Păi, stăteam pe loc. Și-i zic Hai, că în jumătate de oră predăm barca! Ridică omul vâslele și începe să facă cercuri cu ele, mai mult în aer, abia atingând apa. Bănuiam că este un antrenament de (pr)olog. Începusem să ne mișcăm pe loc, dar, din ce în ce mai tare, aproape că ne răsturnam. Vâslea infernal și noi ne-afundam ca la carte/În luna lui marte.Domne, știi să vâslești?” Zice el: ”Nu, dar nu e mare scofală!” Credea el că problema ar ține de fizică și-l văd că ridică vâslele ca să le schimbe între ele, timp în care îmi făceam planul de înotat cu fiică mea, era frig, dar părea iminent că acolo ajungem. Când am văzut cum ne fluieră vâslele încrucișate pe lângă ureche, abia de-am mai avut timp să ne aruncăm pe fundul bărcii. Eram ca două broaște întinse pe burtă la picioarele ăstuia. Își ia telefonul, citește un tutorial și, apoi, reia mișcările, cercuri nevrotice, agitate, isteria mea creștea exponențial așa că am aruncat-o prin urlet la mal: ”Domnuuul, alo, domnuuul, vă rog să ne trageți barca la mal!Dooomnuuuul!!!”.  O pasăre a zburat rătutită dintr-un copac,  o mică dereglare în biotop.

 

De vorbă cu Silvia Gitan, cosmeticiană

Cum arată o zi de muncă?

În picioare, în jurul unui pat pe care se află clienta. Într-o zi, ajung în medie la 8 – 9 persoane, dar nicio zi nu seamănă cu alta. Fiecare client vine cu altă solicitare, că e tratament cosmetic, că e epilare sau masaj anticelulitic. Dar cum fiecare om e diferit, te adaptezi la el cu abordarea care i se potrivește și-i priiește. Cum lumea merge la serviciu dimineața, pentru noi, mai solicitante sunt  și serile, sâmbetele. Jobul nostru necesită alt orar de muncă și, automat, alt orar de viață personală.

Văd bărbați care așteaptă la cosmetică. Nu zic că e rău să-ți faci un tratament igienic antiacneeic, dar, totuși, pensat, epilat, lac de unghii. Unde e bărbatul din reclama la Marlboro?! Nu e o exagerare?

Clar! Mai ales, în generația asta, chiar prea exagerat. Nu e nimic greșit ca un bărbat să se aranjeze, dar unii o fac prea mult și nu este tocmai ok pentru că dau în altă extremă… Am observat că pensatul este o modă printre bărbați, dar nu se dau înlături nici de la tratamentele faciale sau epilat pe picioare, piept, spate, brațe. Aceasta este limita pe care o deservesc, deși câmpul lor de solicitări este mai vast.

Nu este riscant să muncești în acest mediu, vii în contact cu oameni fără istoric medical. La dentist, manichiuristă și cosmeticiană ar trebui să fim obligați să venim cu analizele la zi. Hepatitele, herpesul…

Da, jobul acesta presupune un foarte mare risc, nu știi ce om vine și ce boală aduce cu el. Nu avem cultura informării, asumării unei probleme medicale. Onestitatea apare doar la cabinetul medical, unde așteaptă, la rând, cu alți pacienți cu probleme similare și acolo își descarcă sufletul. Este bine să știi acest istoric, nu doar aici, la cosmeticiană, dar și în viață, să pui în temă un potențial partener, că te afli sub tratamentul X, dar, asta nu există la noi. Jena vine din lipsă de educație, frica de respingere. E mai simplu să fii onest decât să transmiți și să multiplici… din jenă. Un om arată impecabil, cum ai putea să-ți dai seama că ascunde o boală, de la cele dermatologice, la virusuri, infecții și lista poate continua.

Cum  să îmbătrânim frumos?

Orice om este frumos dacă este îngrijit. Apoi, contează să ne facem toate plăcerile că doar o viață avem, nu poate fi vorba de două vieți în care, în una ne chinuim, muncim, facem averi, iar, în cealaltă, suntem fericiți și nu avem nicio grijă! Este doar una și trebuie să le combinăm frumos și să încercăm să înțelegem că nu rezolvăm nimic cu răutate sau ură. De regulă, îl doare pe cel lovit de piatră, dar, uneori, și pe cel care o aruncă. Rămâne un regret că a făcut rău, când trebuia să detensioneze altfel situația. Nu e un clișeu când se spune că frumusețea vine din interior. Chiar așa este!

Nu e trist că niște adolescente vin la pensat? Mie mi se pare că-și mai adaugă niște ani cu această intervenție.

Nu! Pentru că asta este epoca în care trăim, iar, în generația lor, asta văd și dacă nu țin pasul cu ceea ce se poartă nu vor fi acceptați de cei de vârsta lor. Te poți pensa mai gros, ați văzut manechinele, dar nu rămâi naturală dacă ai sprâncenele unite sau prea stufoase și-ți umbresc privirea. Mai auzeam legende d-astea să nu-ți dai cu nicio cremă la adolescență că îmbătrânește pielea. Nu este așa, există creme de mâini, de ten anti-frig, etc. Asta nu e o exagerare, este îngrijire. Totul are o limită, așa cum ai făcut și tu cu fetele tale, le-ai adus la un specialist și nu le-ai lăsat să facă asta de unele singure sau să fie tentate să se lase pe mâna vreuneia dintre colege, prietene.

Este toxică ceara, poate duce la o boală profesională mirosul ei?

Totul, dar, absolut totul evoluează. Dacă acum 20 de ani când am făcut eu școala, ceara se prepara de cosmeticiene și avea un miros dur, în zilele noastre nu mai au mirosul într-atât de puternic, multe dintre ele fiind aromate. Și, primordial este faptul că e de unică folosință. În ceea ce privește toxicitatea, există într-o oarecare măsură, dar nu mă plâng, nu afectează sănătatea în vreun fel.

Când rămâne timp pentru copii?

Am foare puțin timp pentru copii, dar asta se întâmplă de doi ani de când mi-am luat casă și trebuie să am două joburi pentru a susține cheltuielile. De obicei, seara, două, trei ore, încerc să-i ascult, să le pregătesc masa sau să-i ajut la teme. Duminica sunt a lor, fie, ieșim, fie, rămânem acasă și încerc să le fac pe plac în tot ce-și doresc.

Amintirea ta în ramă comunistă ce arată?

Nu erau atâtea tentații. Îmi aduc aminte cum mă trimitea mama la coadă la lapte, pâine, ouă. Nu-mi plăcea că-mi cumparau haine și pantofi doar de Paște și Crăciun, nu poate fi cadou o haină, aceasta este o necesitate pentru copil, dar, așa erau vremurile. Iarăși, dulciurile erau puține și fructele exotice cum ar fi portocalele și bananele se găseau doar iarna Le aduceau aproape verzi, iar mama le înfășura în ziar și le băga în dulap să se coacă, iar eu sufeream și nu înțelegeam de ce nu le pot mânca. Probabil că de aceea acum mânânc bananele doar verzi. Eram supărată că aveam desene animate doar jumătate de oră, iar programul TV era unul scurt, se termina la 10. Dar, compensam prin joacă, ieșeam afară, făceam mișcare. Nu-mi amintesc prea mult, eram micuță.

O situație mai tensionată la serviciu.

Cred că în orice meserie există așa ceva, dar am o tehnică cu oamenii și nu prea le dau ocazia să izbucnească ceva. Oamenii cred că noi suntem puse acolo să stăm drepți în fața lor, merg pe acea premisă comunistă: Clientul nostru, stăpânul nostru! Greșit! Nu mai există așa ceva, iar legea ne dă dreptul să ne selectăm clientela! În concluzie: da, am avut clienți recalcitranți, dar i-am liniștit, cu tact și blândețe, și am încercat să găsim soluția care să mulțumească pe toată lumea.

O situație comică?

Mai cad din pat, ajung într-o relaxare de nu mai asociază stânga cu dreapta când le recomand să schimbe poziția. Nici nu mă întorc bine să-mi iau din raft vreun tub și aud Zdup!, e pe jos.

De la ce vârstă mergem la cosmeticiană?

Nu există o vârstă anume, mergem când e nevoie, hai să dau un reper , totuși, de la 10 la 90 de ani. Rămâne emblematic cazul unei cliente de aproape 70 de ani: am determinat-o să accepte un program de epilare totală, deși nu făcuse asta niciodată. A plecat fericită. În concluzie, nu există o vârstă pentru a te îngriji, așa cum nu există o vârstă pentru a iubi.

Iubirea este…

Hrană pentru suflet, energia cu care ne hrănim. Iubirea este totul, nu aș putea trăi fără ea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->