Pe cărarea formativă, avem obiceiul să punem un accent de agapă pe liceu sau pe facultate, prea rar, pe prima școală. Nici liceul, nici alte școli superioare nu ar fi existat fără primară și gimnazială. Da, da, este un truism decent.
Nu ar fi fost posibile, fără primul dascăl, care ne-a luat din mână jucăria și ne-a așezat-o lângă o literă sau o cifră. Să arăți că o literă poate fi mai seducătoare decât o păpușă sau o mașinuță… nu-i chiar treabă simplă. Apoi, să ți se așeze culorile unse pe mână, din floricele, în râuri albastre și munți verzi, ca să exprime o idee de țărișoară, iarași, nu e ușor.
Tocmai de aceea, primii dascăli, învățători și profesori, merită Agapa agapelor. Să fim realiști, profesorii din liceu culeg roadele primilor și adaugă plus valoare la un ceva deja existent.
Din această nevoie de recunoștință, am strigat „Adunarea!” pe Facebook, noi, elevii promoției 1985, pentru o întâlnire după 38 de ani – sudiștii de la Școala Gimnazială nr. 1, comuna Slobozia, jud. Giurgiu.
clasa a VIII-a A
S-a vrut un proiect de recunoștință pentru pedagogi, unde, ghici ce?!, am trăit emoții neanticipate.
Stăteam pe scările școlii și priveam foști elevi care intrau, pe rând, în curte. Bucăți de oglinzi veneau spre școală, oglinzi din mine, aeriana și naiva de atunci. Și m-a apucat așa un dor de mine și de ei, copiii de alaltăieri, că am uitat, pentru o clipă, de grijile mature.
clasa a VIII-a B
După emoția revederii de la școală, cu amintiri, doldora, al doilea tâlc al intersectării l-am înțeles la cheful ce s-a încins la Restaurantul Eusebio: tachinările dintre clasele A și B explodau ca popcornul, unde amintirile evocate deveneau gustoase ca o piersică zemoasă.
Mă sunase, la un moment dat, fiica mea, pentru un nu știu ce moft. Am confiscat conversația rapid. Eram copil, aveam 14 ani, ea, 21, totuși! Mă sigilasem în confortul copilăriei, într-o parte din trecutul meu corect.
Vedeți, voi, în copilărie, timpul se dilată, descoperim lumea, dincolo de bătătura casei, respirăm fiecare informație nouă din culoare, vorbă, sunet, privre. Pentru că punem primii pași în plasa socială ca să învățăm, ușor, ușor, să stăm „cumpănă” pe sârma vieții. Tocmai de aceea, amintirile ludice sunt esențiale în formare. Tocmai, de aceea, la acea vreme, dascălii devin nu doar specialiști pe o profesie, ci ghizi de viață.
Să dai o tură în copilărie, să fentezi efectul de tunel în care intri lunea și ieși vinerea, se cheamă timp de calitate. Se cheamă moment formativ.
Să mergi la prima ta școală înseamnă să îți lași profesorii și colegii să fie arhitecții unei întâlniri formidabile: întâlnirea cu tine.
Prof. Dumitru POPAZU
Intervenții ale profesorilor, ”Agapa 38”- 28 octombrie 2023
Prof. Niculina Țăranu: „Toate amintirile cu voi sunt frumoase, dar năzbâtiile ies din rând. Chiar dacă făceam pe zbirii în fața clasei, în cancelarie ne distram copios pe prostioarele voastre”.
Prof. Mariana Coșovliu: „Sunteți primele două clase care organizați un asemenea eveniment, un exemplu și pentru alții. Trebuie să ne mândrim, oriunde am merge, da, suntem oameni de la țară.”
Prof. Georgeta Mincea, directoare, 1985: „Mă mândresc cu voi, pentru că v-ați realizat profesional, sunteți niște oameni care, oriunde ați merge, faceți cinste acestei școli.”
Prof. Lizica Bivolaru: „Școala profesională este cea mai tare facultate tehnică din ziua de azi, îți dă meseria în mână.”
În galerie, dragoste eternă dirigintelor noastre, profesoarele Georgeta-Tatiana Gane, Teodora Popa – Ciontea, și învățătorilor Elena și Gheorghe Ivan.
Iată cum a fost: https://www.youtube.com/watch?v=fO9g6YbmwrE
