Femeie, învață să spui „NU”!

Când cineva îți face cadou un animal, tocmai ți s-a pus în brațe o responsabilitate.  Poate că zice psihologul  ”copilului își șade bine cu animalul”, dar, nimeni nu spune că ”părintelui îi șade bine cu punga cu rahat”. Nu credeți în lacrimi de crocodil, nu credeți în jurămintele copilului că se va ocupa de igiena viețuitoarei. Nu că ar minți, doar că are mintea crudă și, la un moment dat, obosește, rămâi singur pe traseul  ”Schimbă apa – Pune mâncare – Hai la plimbare! – Hai să curățăm glandele anale!”. Să umanizezi un animal este ca și cum ai animaliza un om, să-l trimiți în pădure, în coteț, în cușcă, în pustie. Să salvăm animalele e bine, dar, să fim siguri că astfel ne salvăm și pielea!

SNOW A FOST

A fost Snow, un iepuraș alb, rasa ”cap de leu”, ni l-a dat cadou un vecin. A stat vreun an pe balcon, într-o cușcă, și Lea l-a dus de Paște, la ai mei, la țară. A fost frumos, aveam iepure, cadouri și ouă rostogolite prin iarbă – poza familiei fericite de Paște ca pe coperta aia din Martorii lui Iehova. Tipic american minus otrava din livadă care trebuia să ardă iarba rea. Cum a ajuns iepurele acolo, taman pe malul gârlii, nu se știe, probabil, s-a strecurat printre șipcile de gard. Mi-am găsit copilul plângând cu iepurașul în brațe. De atâta suferință, nu credeam să fiu capabilă, dar, am fost.

A urmat înmormântarea organizată în secret. Vine taică meu (adică, bunicul ei) din sat, oprește mașina și dă să deschidă porțile. În grădinița cu flori zărește o cruce albă de vreo jumătate de metru înfiptă la un mormânt încadrat de plăci de gresie. Înțelegea durerea din casă, dar, nu gestiona bine crucea și mormântul – ”dacă aduce rău, ce zic vecinii, cum a ajuns grădinița un cimitir?!”. Peste o săptămână, a mai descoperit și mama că lipseau coșul de răchită cu care mergea la biserică și un ștergar de borangic. În fine, erau toate cu Snow, se clarificase. Uneori, e mai bine să zici Nu la timp, decât să ajungi la iubire, atașament, moarte, durere.

CHIRIȚA ESTE

Lea a plecat la Târgul de Carte BookFest cu mâna goală și s-a întors cu două cărți și o găină. Ce se întâmplase, de fapt. La RomExpo, se organizase și un târg de păsări rare – găina de mătase japoneză. Lea le-a admirat, crescătorul, măgulit de neputința ei de a cumpăra, i-a oferit una. Ar fi vrut un cocoș, dar, negustorul a lămurit-o că ăla va scula tot blocul. Îmi și imaginam cum toată scara scăpa de grija de a-și seta alarma la telefon, iar, la 5 dimineața, cocoșul nostru din balcon ar fi dat deșteptarea și nimeni nu ar mai fi întârziat la serviciu. Sau: ”Hai, bărbate, să ne culcăm că a cântat de miezul nopții cocoșul de la nebuna aia de la 7!”. Vânzătorul mi-a zis la telefon că a fost emoționat de dragostea pentru animale a fetei, pe care, cică, o văzuse în ochii ei albaștri. Dacă aș fi fost acolo, cu ochii mei căprui, alta era situația acum. În cușca defunctului Snow s-a mutat găina, spectaculoasă, de altfel, fulgii ziceai că sunt blană de iepure, Snow reîncarnat. A numit-o Chirița.

În negociere, mi-a arătat fiică-mea pe net poze cu vedete americane cu găini de companie, i-am zis că da, au, dar eu nu sunt vedetă, ea vedea găina, eu vedeam căsoiul și parcul de lângă ea. Am sunat o prietenă psiholog, mai bine îi pierdeam numărul, că, da, e foarte bine, la pubertate trebuie să fim delicați cu copiii. Clar, Chirița trebuia să rămână la noi, că, în balcon, că, pe-o cracă, nu conta, dar, nu pleca.

Și, așa, a început popularitatea galinacee. Lea o lua în rucsac, pleca cu trotineta, o scotea la păscut în Cișmigiu, lumea se poza cu ea, cerea telefonul crescătorului și tot așa. Nu era nicio șansă să pun un afiș ”Pierdut găină, ofer recompensă celui care o păstrează”. Găina japoneză e statică, rar, aleargă.

Toate bune și aproape frumoase până la Concertul Acadelia. Ne îmbrăcam să plecăm la Sala Palatului, când Ina, mezina,  zice: ”Plec în mall, vedeți că vă moare găina aia, stă culcată pe-o parte.” A fugit Lea la găină, și, da, găina chiar murea. Lea plângea după Chirița, eu, după banii dați pe concert. Așa că a trebuit să organizez urgența: am comandat un taxi, ne-am urcat pentru concert, i-am zis taximetristului că-i dau 100 lei dacă duce o găină la spitalul veterinar.  Omul nu apărut șocat și-mi zice: ”Stați, liniștită, doamnă, asta nu e nimic. Am dus un domn cu un șarpe, la urgență. L-am întrebat cum de stă cu un șarpe în casă, nu e riscant?! La care, îmi zice: Dacă ai ști cât de drăguț e Ghiță când vine, el, uite așa, cu limba pe obrazul meu și face Ssssss!”. Când am auzit de Ghiță, m-am gândit că mai am o șansă de reabilitare. Cum eram în mașină, sună nevasta ăstuia și el îi spune că mai întârzie că are o urgență cu o puicuță. Altă discuție, altă gelozie, explicații, că, de fapt, e o găină. Ce nu face omul pentru bani, ce nu face o mamă pentru un copil! La concert, primesc sms de la taximetrist că a lăsat găina, dar, se consideră ”caz abandonat” și, în atare situație, dacă în 24 h nimeni nu o revendică va fi eutanasiată. Am sunat la spital la miezul nopții. Găina era piele și os și medicii nu puteau să-i pună o perfuzie. Schimbăm spitalul, mergem la un cabinet de animale exotice, în hol, arici, șerpi, ulii, iguane. Ce nu ține omul prin casă, dar, ce gânduri îl apasă! Și vine medicul, după consultație, înfige ochii în mine și mă umilește în fața celorlalți proprietari exotici: ”Ar trebui să fiți în pușcărie pentru Chirița!”. Din victima copilului, deveneam infractoarea doctorului. Însă, am mai avut o șansă, după radiografie, m-a reabilitat moral, Chirița înghițise o ditamai piatra și pipota nu o procesa. Mai avea și un ou blocat în ovuduct din pricina asta.

Concluzia ar arăta cam așa…

Când genele pro-animale ale ex-ului se zbenguie fericite prin copii, nu e greșit să spui că ai rămas cu el, și, chiar de două ori.

Doar două litere ”n” și ”u” te pot salva, uneori, de la agonii neimaginate, neapărat în ordinea asta: N și U, că, invers, vine UN cățel, UN motan, UN iepure.

Vă las, acum, mă duc la oglindă să mai exersez un pic: ”Nu, nu, nuuuuu!”.

Crăciun Fericit!