„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – Un român pe apele seducătoarei Loreley

de

Din cer, din izvor, curgătoare sau stătute, dulci sau amare, reci sau calde, cu valuri, fără valuri, îmi plac apele. ”Tataie, du-mă și pe mine la gârlă!”, ”Ia să văd dacă meriți. Fă, domne, bastonașele astea mai mici, scrii îngălat, măi, tataie!”. O luam la fugă prin claia de iarbă de pe potecă și coboram Râpa. Mă tăvăleam în praful de argilă de pe mal ca șnițelul în făină și mă aruncam în gârlă. Tataie intra după mine ”Ho, Emanuelo, că ajungi la bulgari, iar m-ai păcălit că nu intri singură!”. Mai încolo, femeile spălau lâna în coșuri de răchită plutitoare. Se spunea că la noi este a doua fermă piscicolă din țară, nu știu dacă era adevărat. Știu doar că părea un fagure de bazine uriaș, fiecare cu rostul lui, cu puiet, incubatoare, plajă, pășune, bostani de pepeni. O dată am văzut gârla fără apă, fusese secat bazinul ca să fie primenit cu Dunăre. Atunci, Slobozia se mutase în baltă, oameni și pești. Femei cu broboade pe cap, își ridicaseră, ca niciodată, poalele până deasupra genunchilor, bărbații își suflecaseră pantalonii, iar, noi, copiii, eram în chiloți. Din abundența asta biblică, culegeam peștii cu ușurința cu care culegi roșii. Noi adunam în coșulețe, țiganii în saci de pâslă, precursorii antreprenoriatului la sat. Plini de mâl, dar fericiți. Tataie râdea de pe mal, prea demn ca să participe la pomană: ”Bine că a secat gârla, că altfel murea satul de foame!”. Îi făceam cu mâna de jos că o să aduc foarte mult pește ca să facă mamaia borș. Cerșeam atenție, pentru că eu, defel, nu mâncam pește, voiam să-i bucur, voiam să fie mândri de mine. Îmi imaginez cum în seara aia, tot satul a mâncat borș. Și cu dragostea de ape am rămas, marea în februarie, palida Dâmboviță, oricând, Dunărea, când merg acasă. Dar, cel mai mult, gârla. Azi, acolo, e un bazin piscicol concesionat, cu maluri tivite de căsuțe cochete de pescuit, confort, terase și baie, apartamente de-a binelea pentru pescarii amatori. Doar că nu vine nimeni, nu pentru că nu are gârla pește, ci pentru că nu are gârla apă. O gaură neagră și buruienoasă, secată de ani de zile, lăsată de izbeliște de un bogat anonim care s-a oprit, un pic, din proiect. Dar, eu tot mă duc pe malul grădinii, la gârlă, acolo sunt în apele mele. O umplu cu copii chiuind, cu băieți sărind la gropan, cu coșuri pline de lână, și, apoi, plec. Pe gârla mea nu o poate demitiza niciun gard, pentru că o port cu mine cât voi trăi.

 

Cum e prin alte ape, ne povestește Valentin Moisa, 46 de ani, căpitan pe navă de pasageri

Ce este Centenarul?

  • Pentru că am prins și vremuri din epoca de piatră, așa-zisă de aur, suntem motivați să sărbătorim Marea Unire, uniți am trecut prin toate, striviți sub vremuri. Noi nu am vrut niciodată ce este al altora, e un popor cu suflet prea frumos. Eu nu sunt de pământuri din Giurgiu, aici am venit la 7 ani, părinții se angajaseră la Combinatul Chimic. Sunt din Moldova, nu din Republică, din Onești, orașul Nadiei. Să știți că prin sate, și acum, în 2018, se iese la poartă, de sărbători, în costume populare. Și nu pentru vreo televiziune care face un reportaj, așa simt ei. La fel am văzut și prin Ardeal.

România de acum este…

  • Tranziție, adică o trecere de la o stare la alta, de la o idee la alta. După 40 de ani de comunism, nu avea cum să fie una rapidă, e mai lentă. Atunci, noi ne-am dat măsura adaptabilității. Mergeam la cules de fructe, cartofi, sortat porumb, adică, cum se numea prin licee, la practica agricolă. Nu conta că erai la mate – fizică sau la industrial, le învățam pe toate. Militarii au dat cu mistria la Casa Poporului, au fost la Canalul Dunării. Oamenii ăștia pot acum să muncească orice, un tânăr de azi poate că nu ar ști să schimbe nicio priză. Ne-am adaptat, și, da, sper să trecem de tranziție cu bine.

Vorbiți-ne un pic despre munca dvs.?

  • Sunt ofițer, căpitan pe o navă de pasageri la o firmă norvegiană cu pavilion elvețian. Vasul se numește Herja, nume din mitologia vikingilor, chiar vor norvegienii ca următoarele să poarte nume din mitologia scandinavică. Vedeți, și ei țin la tradiție?! Pe o asemenea ambarcașiune, ai responsabilitatea a peste 200 de pasageri, în mare parte, americani. Am lucrat și pe tancuri ce transportă loturi de alcool utilizabile pentru procesarea medicamentelor sau a benzinei.

Când se lucrează și când e concediu?

  • Șase luni pe ape, șase, pe pământ, dar, alternativ, o lună la muncă, o lună, acasă.

Dintre angajați, în ce proporție sunt români?

  • Echipajul nautic este reprezentat, într-o proporție covârșitoare, de români, 80%. Hotelierii, o combinație de est-europeni, dar, sunt și mulți filipinezi. Nu vă gândiți că românii sunt forță de muncă plătită ieftin, sunt plătiți ca și străinii, dar, sunt preferați de firmă, pentru că sunt serioși și responsabili.

Ce presupune o excursie pe ape?

  • O călătorie de relaxare pe ape ”culturale”, în cazul meu, pe fluviul Rin, care, în etimologia celtică sau germană însemna ”a curge”. Rinul pornește din Konstanz, și pe 800 de km navigabili, te oprești în orașe încărcate de cultură și istorie. Ăsta e un avantaj pentru noi, cultura vine, cel mai bine, din călătorie. Zeci de castele, fortăreţe, oraşe medievale şi sate între Mainz şi Koblenz. Tradiții de secole, poate știți, dar Valea Rinului este parte a Patrimoniului UNESCO şi una dintre cele mai căutate trasee turistice din lume. Niciun american nu ar plăti rate, doi ani, la un telefon de ultimă generație, are o altă educație, el știe că prin călătorie afli mai mult decât din fotoliu, la un TV de ultima  fiță. Le place mult Europa. Visul lor e să vadă Parisul, cum vrem noi să vedem Statuia Libertății. Dar și locuri de unde le vin strămoșii lor, cei care au creat Lumea Nouă. Deci, și ei sunt chemați de tradiție, de origini, am putea spune. Să revin la croazieră. Cum ajungem într-un loc istoric, că e în Germania sau Olanda, urcă la bord un solist care cântă melodiile locului, muzica tradițională, iar dansatoarii, chelnerii se îmbracă în portul de acolo. Cum să nu-i placă americanului! Muzica, vinul și gastronomia specifică îi transbordează în altă epocă. Apoi, în drumul dintre obiective, avem un solist bulgar, angajat permanent, mai e și un pianist și o linie acustică pentru jazz, country, să nu se simtă străini în Europa.

Produce teamă, responsabilitatea de pe umerii unui singur om?

  • Teamă? Nu, altfel nu aș fi pe navă, și suntem o echipă. Un căpitan fără echipaj nu e căpitan. Sunt multe meserii ce necesită responsabilitate, în transporturi. Aici, uneori, trebuie să ai reflexe bune în acțiune la vremea shimbătoare sau în zone cu curenți puternici. Tehnologia e în viteză, dar principiile bazice sunt tot cele vechi. Un pupitru de bord are destule în comun cu cel de avion, totul e computerizat. În sezonul rece, băgăm vasele la iernat în Germania, și, chiar acolo pe vas, începe perioada de cursuri și pregătirea noului sezon care debutează în primăvară. Nu mai e ca pe vremea lui Ceaușescu, știi o meserie și o faci la nesfârșit, la fel, că merge treaba și-așa, că e la stat! Nu, tot timpul îți actualizezi informația cu noi lucruri.

Vă vine în minte o situație de risc? Adică lumea cântă, dansează, face poze și dvs. aveți o urgență de care nimeni nu trebuie să afle.

  • Un conducător de navă trebuie să controleze nava, nu nava pe el. Da, s-a întâmplat să cadă un electromotor principal din cele patru, eram în depășire pe Rin, la locul cel mai periculos, e o porțiune ca la noi, la Cazane, cu curenți puternici, așa că în ecluză se intră încet. Acolo, Rinul are o lățime un pic peste 100 de metri, dar apa e ceva mai adâncă, d-aia locul se cheamă Groapa Bingen. Este atrăgător pentru turist pentru că se află în dreptul stâncii din șisturi vulcanice, pe nume Loreley. Dar am remediat problema prin comunicare, colaborare, așa că niciun pasager nu s-a prins de incident. Legenda spune că în acest loc, marinarii pierdeau controlul vasului din cauza mirajului vederii și cântecului unei sirene de pe stâncă. Ulterior, în amintirea acestei experiențe misterioase, s-a ridicat Statuia Loreley. De atunci, locul a devenit un pol turistic de interes, – omul are nevoie de vis pentru a ieși, uneori, din prozaicul cotidian.

Te uiți la Loreley și dai de necaz. Dar, de ce numele acesta, Loreley?

  • Nemți au și o baladă despre povestea ei: o fată pe nume Lore îi făcea pe bărbați să-și piardă mințile cu frumusețea ei. Este învinuită de vrăjitorie și pedepsită cu exilarea la o mănăstire. Vrăjitoria se pedepsea, pe atunci, cu moartea, dar episcopul a fost indulgent, răpit de frumusețea ei. Doar că Lore avea și ea povestea ei de viață, suferea că iubitul o înșelase, în pofida frumuseții. Pe drumul spre lăcaș, profitând de neatenția cavalerilor, fuge pe o stâncă de pe care se aruncă în apele Rinului. Ca pedeapsă pentru bărbați, după trădarea iubitului, legenda spune că ademenea cu cântul ei și felul prin care-și pieptăna părul blond, în locul unde, științific, se justifică accidentele provocate de neatenție pe cursul îngustat al Rinului, printre curenți mari. Însă, turistul este atras de legendă, dar, și de faptul că pe platoul  stâncii se organizează concerte rock, spectacole din Germania tradițională.

Un asemenea job prezintă riscuri pentru viața de familie?

  • Da, destule. Dor de soție, dor de copil, și lor le e dificil, dar, pentru ei muncește un marinar.

Întreb și eu, ai văzut atâtea nații, suntem mai buni pe ceva anume?

  • Da, cred că da. Așa cum un medic de aici este un bun diagnostician în afară, și aparatura doar confirmă diagnosticul presupus, și în domeniul acesta, suntem buni. Pentru a fi căpitan, la noi, te specializezi, prin cursuri teoretice și practice, și multă experiență practică, cam 7 ani, pe când la ei, specializarea cu formele expuse este mult mai scurtă. Am făcut specializarea la Galați, la CERONAV, după Liceul de Marină din Giurgiu. Apoi, cursuri în Germania pentru a obține brevet de căpitan de Rin. Suntem buni, dar, cam neîncrezători în forțele noastre, aici, ar cam trebui să lucrăm.

Un mesaj pentru români ar fi…

  • Să fim stăpâni pe noi, comunismul ne-a complexat, dar, oameni buni, am lucrat prin lume cu tot felul de nații, și românul este competent în orice domeniu. Ridică capul, române, și vorbește lumii de țara ta, nu te feri să spui de unde ești!

Post Scriptum: Fotografii cu Loreley, între peisaj și legendă.

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->