Trântesc ușa din spate și ea, de-a naibii, înfige așchii în mine.
În față, e ușa perfectă, ușa ermetică
O împing un pic, doar cât să văd colț de prezent.
Rămân cu picioarele înghesuite într-un nicăieri strâmt.
Cu sufletul claustrofob, așezat pe un prezent absent.
Cu sânge din așchii și lacrimi în ochi,
Cu lacrimi din așchii și sânge în ochi.
Prin ușă, îmi curg, lucitoare, curcubee pe trup
Le culeg în palmă și le mângâi,
Culoare după culoare,
Până devin un far între uși.
Ridic ochii spre cer, miroase a alge.
Din nori, începe să vină marea.
Mă căuta.
Categorii:
Fără categorie