Azi m-am tuns. M-am tuns, dar, nu oricum, pe emisfere.
Pe Emisfera Dreaptă – ED (intuiție, imaginație), lung, iar pe Emisfera Stângă – ES (logică, rațiune), scurt.
Despre creier se vorbește în kile și în kilometri, adică un kil și jumătate și 50 000 km pe care se pot înșira cele 100 miliarde de neuroni, în linie dreaptă, la o adică.
Neuronii mei n-ar sta în linie dreaptă nici pietrificați, așa că aceste cifre nu mă impresionează cu nimic. De aceea, eu, azi, am ales să-mi măsor creierul în centimetri, nu de neuroni, ci de păr. O expresie estetică a repartiției lor.
Prin școli, fiecare algoritm, fiecare integrală mi-au pipernicit și ostracizat neuronii din ES. Unii au scăpat cum au putut, alții au căzut în grea depresie și s-au sinucis, izbindu-se de zidurile craniene. Au fost, însă, câțiva curajoși care au luat calea pribegiei, emigrând în ED.
Cei rămași în ES au decis să accepte provocarea, repetându-și, ca o mantră, că adaptarea la condiții vitrege e semn de inteligență. S-au luat, eroic, sinapsă de sinapsă, să ajute la calcularea unei dobânzi sau a unei taxe, fericiți că au scăpat cu viață de matematicile din școli, când au asistat la sinucideri în masa ale confraților.
Neuronii din ED, însă, trăiesc ca în Pampas! Grași, frumoși, niciodată vlăguiți de provocările mele. Muzică, dans, intuiție, boemie, nirvana. De altfel, puținii rămași în ES își mai iau câte o vacanță prin ED să se mai relaxeze și, mai ales, să afle secretul longevității băștinașilor.
– Cum faceți, domne, de trăiți de patru decenii în craniul ăsta? a întrebat, cu invidie, un turist din ES.
– Măi, băiatule, e raiul pe pământ! Fata asta, atâtea emoții are, că n-avem timp să ne odihnim. Iubirea ei ne e vitamină, imaginația, minerală!
– Neuronule, totuși, nu e nimic de capul ei! Am murit pe capete, dincolo! Dacă trebuie să semneze un contract, să calculeze o dobândă, nu se mai oferă nimeni să facă vreo sinapsă cu mine. Așteptăm să-și scoată pixul din geantă, de te ia naiba, nu alta! Ne-a terminat! Am avut, o vreme, contract de consiliere cu Memoria, dar, degeaba. Nici așa nu merge!
– Eh, de unde vrei să știe o dobândă, când tot ce e lumesc e departe de ea. E numai ideal, dor, cântec și lacrimă!
– Așa nu se poate trăi! Vin aici în vacanță ca să am curaj pentru următorul calcul, de dincolo. Când vă văd așa rumeni, mă apucă toți dracii!
– Ea nu știe ce face majoritatea, dar ce știe ea, nu face majoritatea. Lumea e plină de contabili.
– Hai, ridică-te de pe piatra filosofală, e cert că nu se poate trăi cu ce are ea!
– Tu crezi că se poate trai fără iubire?! Iubește tot, tot! Bunul și răul, trecutul și viitorul, pământul și nepământul, bruma și ploaia, norul și fulgerul. Iubește tot!
– Mda! Dar tot de noi are nevoie să fie punctuală și planificată!
– Nu te amăgi! Îi sunteți de folos doar ca să știe care sunt clipele de iubire de copii, de litere, de muzică! Că îi e silă de frecatul mentei, asta tot de noi ține.
– Fugi de aici! Păi cum nu suportă, neuronule, frecatul mentei?! Menta miroase frumos și dacă o freci, mai al naibii miroase. Nu e ea aia cu simțurile sensibiloase, nu mai înțeleg… Știi că asta e expresie de la turci?! Chelnerii ce frecau mesele cu mentă, să miroasă frumos.
– Frate, strâmbă din nas și la Chanel 5 de-i miroase a lene. Dăruirea e din emisfera noastră, las-o baltă!
– Hai, domne, că mă mut aici, m-ai convins! Și așa, dincolo, mi s-a facut lehamite.
– N-ai cum! Nu mai primim de dincolo, decât, așa, un sejur. Deja emigranții voștri au început s-o învețe să nu mai aibă încredere în oameni, să se risipească în planificari. Lasă-mă acum, am treabă, uite, am o comandă de la Suflet. Trebuie să răspundă la îmbrățișarea unui copil.
– Mai stai nițel! Și ce vă iese la afacerea asta?
– Vezi, meschinule, asta e diferența între un logic și un emoțional?! Tu faci calcule investiție – profit!
Dar ca să raspund în termenii tăi, atât îți zic: câteva luni, ne-a premiat în afara zidurilor craniului cu o suviță buclată mai lungă. Să afle lumea unde suntem noi, pentru că fără noi, a înțeles, demult, că ea nu ar putea Fi.
Notă: Articol publicat în august 2015.
