ANDREI

”Și cine s-ar opri să plângă/O frunză veștedă-n cărare/Când codrii freamătă alături/Și râd în răsărit de soare?” (”Când va veni la tine vântul” –Semnal M). Pe 5 noiembrie 1969, el trebuia să se cheme Andrei Bercea, însă vinul a curs din stiloul funcționarului pe cartea lui de vizită prin lume, punând punctul pe ”i”, și Bercia a rămas. Andrei Bercia. Băiatul cuplului Elvira și Iosif Bercea, cercetători în geologie la institutul condus de tatăl lui pentru 17 ani – Institutul de Geologie și Geofizică București. Ce naște din cercetător cercetare mănâncă. După ce s-a licențiat în 1994 în inginerie aerospațială, ai fi crezut că Andrei va avea un destin cel puțin egal cu cel al părinților.

După facultate, a muncit pentru doi ani la Romaero, perioadă pe care o numește ”absence of mind”, așa că a virat-o spre studiu în Institutul Național de Cercetare Aerospațială. Aici, a ieșit din rând, din prima, și, pe lângă munca lui din fișa postului, stătea peste program, din pasiune, să învețe oameni. Făcea training, pro bono, unor colegi pe teme de proiectare asistată, un curs la care veneau grupe de câte 20 de persoane. ”Andrei a schimbat zeci de destine, spre o sută, mulți sunt acum prin State și Europa, numai și numai, datorită lui. Și eu am lucrat în Tel Aviv”, îmi zice un prieten, tot cercetător.

”Am lucrat în Germania, Franța, Filipine… am fost la Ford, la Renault. Când au venit niște japonezi din Hiroshima, aici, la București, doar așa, ca să-mi măsor puterile, m-am dus la o testare în care trebuia să concep un proiect în două ore. Am făcut proiectul într-o oră și ceva. Alt atestat. Când oamenii băteau în 1994 la mașina de scris, eu îți luam desenul tehnic de pe hârtie și-l proiectam tridimensional în computer. Poate aude cineva și mă ajută”.

Până la urmă și Andrei a plecat pe afară, muncind la mari companii – Renault, Ford, Leroux Aerospace. Și-a completat CV-ul din ce văd pe profilul online (de sunteți curioși și inimoși), cu nșpe diplome.

Nu vreau să tehnicizez mesajul, dar, este important să înțelegem unde poate duce liberul arbitru: ”Mi-am zis că pot lucra pentru mine, nu pentru alții, așa că am început să lucrez în marketing online. A mers șnur. Veneau banii, este foarte important să pui cuvinte – cheie potrivite pentru un public-țintă foarte bine ales. Aveam fler, știam spre ce audiență să merg. Fiecare click aduce reclama în față, dar, și banul, dacă cumpără. Nu trebuie să riști, adică să dea click fără să cumpere, că pierzi pe fiecare click nevandabil, de aceea strategia trebuie să fie isteață. Mirajul acesta de câștig m-a pierdut, am început să mă împrumut pentru a-mi dezvolta afacerea. În 2013, am pierdut casa. Am pierdut tot, doar din vina mea, nu trebuia să fac acest împrumut.”   Uneori, când te împrumuți la bancă în căutarea unui El Dorado, rămâi pe bancă.

Acum, Andrei e pe stradă în fața casei lui și, dacă mai găsește un acoperiș, acesta este la centre sociale, unde, uneori o încasează. ”Sunt unele centre de unde fuge în stradă pentru că e snopit în bătaie, acolo, veteranii fac legea”, îmi spune prietenul lui. Mai îmi spune că nu mai are părinți, doar o verișoară foarte înstărită care nici nu vrea să audă de el. Vânzătoarea de la colț zice că nu-l mai recunoaște, era un domn elegant la costum și manierat, prin 2013, și acum e piele și os, pe străzi și prin canale.

”Eu nu sunt sânge de gunoi, implodez când lumea îmi zice săracul/bietul de el! Am plecat în decembrie 2018 de la un centru social (Cuba) pentru că mă băteau, m-am târât în genunchi să scap, de-abia am sărit gardul. Mi-au furat haine, banii dați de oameni, foștii mei vecini cu care mai jucam șah când aveam casă… Așa mi-am pierdut CD-ul cu tomografia de la coloană. Mi-ar trebui 4000 euro să mă operez la o clinică italiană din București unde am fost consultat. (…) Mai merg la un NetCafe la Foișor. Toată lumea cheamă Salvarea să mă ia de pe bancă să mă ducă la Obregia sau la azil. De fiecare dată le spun ”laptop – telefon – conexiune net pentru că vreau să muncesc, nu am sânge de gunoi să cerșesc”, dar nimeni nu îl aude, sar pe el cu mâncare în abuz, Cola, țigări și altele. Alții îl fură de pe bancă…

Vrea un laptop performant să lucreze, detestă să cerșească, ”am toate cele trei direcții necesare, nimic nu am uitat: patru limbi străine – marketing – proiectare asistată, să nu credeți că sunt nebun, am un sindrom anxios marca ”Andrei”, îi spun eu, după ce am pierdut tot. Cine nu ar fi fost sub șoc… Atât mi-a mai rămas, mintea să o iau de la capăt. Un laptop, un telefon și o conexiune la net. Atât. Restul sunt doar eu.”

De Ziua Unirii, se întâmpla să am liber, l-am vizitat la Obregia. I-am zis că dacă nu se mai întoarce pe banca aia nenorocită îi sun prietenul (cercetător) și îi va aduce laptop și telefon. I-a adus, dar telefon cu butoane, fără net.

Știți ce m-a surprins, oameni buni, în prima zi de la Obregia, știa pe de rost numerele de telefon ale pacienților din salon. Memorează cum respiră.

Mă întreb unde va fi într-o săptămână, Andrei?! Sau… cât va mai FI, Andrei?

Ce facem?! Ne uităm la poze dramatice ca cele de jos în care un licean plânge și îi dă un hanorac de pe el…

Un Post Scriptum: Pe unde a trecut Andrei, vedeți aici:

https://www.peopleperhour.com/freelancer/andrei/bercia/mechanical-design-engineer/69882