De câte ori m-a apucat pandalia cu slăbitul am dat sfoară în gașcă și prietenii au aruncat în mine cu diete folclorice sau ultramediatizate.
Au fost perioade în care dizolvam prafuri de shake-uri, altele, în care ”pășteam” doar buruieni sau mâncam o dată pe zi. Uneori, îmi ziceam că o mână de pufuleți și două eugenii n-au cum să îngrașe. Invariabil, rezultatul a fost același. Slăbeam, dar mă simțeam vlăguită, aveam impresia că mă sprijin de paharul de limonadă sau că bicicleta mă pedalează pe mine și nu eu pe ea.
După diete radicale, reveneam la singura constantă din culinarul vieții mele, ciocolata, în toate formele și culorile.
Până într-o zi, când, sub lumini perfid de orbitoare, o oglindă dintr-o cabină de probă a răcnit la ”colinele” mele de slană: ”Aici și aici, dar și aici, sunt ciocolatele tale!”.
Cum am ajuns acasă, am strâns toate dulcegăriile și le-am dăruit fără să storc o lacrimă. Iarăși, am intrat pe internet să caut o dietă-minune. Și am dat de dr. Oz.
Click din Oz în roz și din roz în Oz, satelitul m-a dus la dr. Oz care premiase o clinică la București pentru diete deștepte – Clinica de Nutriție KiloStop.
Și uite așa mi-a filat becul de 1000 de wați – Dacă dietele de pe net ar fi bune pentru toți, medicii nutriționiști ar fi șomeri. Că nu degeaba au făcut 10 ani de școală, cu specializare, cu tot. Domne, acum am slăbit, vine Paștele, dar știu că nu risc vreun gram anapoda. Știu, sună ca entuziasmul din Martorii lui Iehova, dar chiar a mers.
Așa că m-am dus săgeată la dr. Georgiana Andreea Croitoru, ca să ne pună o vorbă bună aici de ce am mâncat, am slăbit și n-am mai poftit.
Încercăm să slăbim în fel și chip, ba „la păscut” de salate, ba, acrite de limonade, ba, cu shake-uri. După acest supliciu, revenim la greutatea anterioară. De ce?
Motivul pentru care mulți oameni nu reușesc să se mențină după ce slăbesc cu diete, de multe ori, restrictive, eficiente pe termen scurt, este că acestea nu pot fi ținute pe o perioada prea lungă. Iar, după ce nu mai țin dietă, tind să se întoarcă exact la obiceiurile de dinainte, care vor duce, din păcate, la aceleași rezultate. De aceea, nu cred în diete ”minune”, ci în adoptarea unui stil de viață echilibrat, care să ne ajute, nu numai să slăbim, ci să facem asta în mod sănătos și să reușim să ne menținem supli pe termen lung.
De ce pe net este inflație de diete cu avocado, rodii, banane, adică, fructe neromânești. Păi, mi-a zis mie, vreodată, bunica ”Ia secera că s-a copt ananasul! Hai, culege și tu bananierul ăla!”?
Pentru a slabi într-un mod cât mai sănătos, este necesar să ne aducem din alimentație cât mai multe principii nutritive, precum vitamine, minerale, fibre, grăsimi sănătoase, pe care le găsim, din abundență, în legume, fructe, oleaginoase și semințe, printre altele. Cu cât dietă va fi mai variată, cu atât va fi mai sănătoasă și mai ușor de ținut.
Totuși, aceste fructe exotice nu au deloc un aport caloric redus, de aceea trebuie să avem grijă la cantitate, atunci când le adăugăm într-o dietă. De asemenea, firește, că putem apela și la fructe și legume autohtone, în funcție de preferințele fiecăruia, dar, în cantitățile și în asocierile potrivite.
Metabolismul se lenevește cu vârsta, cu ce-l „înverzim”? Când aveam 20 de ani, mâncam jumătate de borcan cu gem și eram așchie. Acum și nasul mi-l suflu înainte să urc pe cântar… Glumesc.
Într-adevăr, rată metabolică bazală, care reprezintă consumul energetic al organismului necesar pentru menținerea funcțiilor vitale, este influențat, printre altele, de vârstă, activitatea fizică, factori hormonali și tinde să încetinească odată cu înaintarea în vârstă.
Ce ne poate ajută pentru creșterea ratei metabolice bazale? Activitatea fizică regulată și scăderea procentului de grăsime corporală în asociere cu creșterea masei musculare. Pentru asta, avem nevoie de exerciții de tip cardio și de rezistență alături de o dietă echilibrată.
Ce înseamnă un obicei culinar?
Un stil de viață echilibrat presupune un aport optim de macronutrienți: proteine de calitate superioară, de origine animală sau vegetală, carbohidrați cu absorbție lentă (cereale integrale, leguminoase). Mai avem nevoie de grăsimi sănătoase, de tip mono și polinesaturate (pe care le găsim în pește gras, oleaginoase, semințe, avocado), precum și de micronutrienți – vitamine și minerale, pe care le găsim, din abundență, mai ales, în fructe și legume.
De asemenea, presupune evitarea zaharurilor și a grăsimilor saturate, precum și a excesului de alcool, dar și odihnă suficientă (7-8 ore de somn pe zi).
Când am venit la dvs., m-ați băgat cu capul într-o cască uriașă ca de cosmonaut, sudată de o robă din material plastic ce îmi ajungea la genunchi?! Ce informații aflăm prin această scanare?
Cu ajutorul acestui aparat, avem posibilitatea de a măsură rata metabolică de repaus a pacienților noștri, prin măsurarea consumului de oxigen și a dioxidului de carbon expirat.
Această rată reprezintă numărul de calorii consumate în stare de repaus și, împreună cu consumul energetic din activitatea fizică, ne ajută la estimarea consumului energetic zilnic al pacienților noștri.
Astfel, putem aprecia de câte calorii are nevoie fiecare pentru a slabi eficient, fără a-i pune sănătatea în pericol, precum și ritmul de scădere în greutate la care ne putem aștepta, având în vedere ”arderile” lui în repaus și activitatea fizică pe care o poate efectua.
Înțeleg că, după dietă, când obiectivul este atins, omul revine la clinică pentru a-și educa obiceiurile culinare.
La KiloStop, avem programe de menținere special concepute pentru pacienții care doresc să consolideze obiceiurile însușite pe termen lung. Atât în perioada de slăbit, cât și în cea de menținere, încercăm să găsim soluții pentru preferințele culinare, pentru că cea mai bună dietă este cea pe care pacientul o poate urma. Se poate să slăbești și să te menții fără a renunța definitiv la preparatele care îți plac.
Care a fost rezultatul dumneavoastră, cu adevărat, spectaculos?
Sunt foarte mândră de rezultatul unei paciente de 23 de ani, care a reușit să slăbească 55 kg în aproximativ un an. Ce mă bucură cel mai mult, pe lângă numărul de kilograme pierdute, este faptul că această pacienta a reușit să-și schimbe, cu adevărat, stilul de viață, nu numai în ceea ce privește dieta, ci și activitatea fizică și programul de somn.
Copleșite de boom -ul informațional, unele femei visează la greutatea de model. La orientali, era un pattern, odată. Să-ți iei de nevastă femeia care izbutește să treacă printr-un decupaj de carton cu forme considerate ideale. Ce înseamnă pentru dvs. greutatea medicală?
Atât persoanele supraponderale, cât și cele subponderale sunt expuse la anumite riscuri pentru sănătate.
Subponderalitatea, definită ca un indice de masă corporală sub 18,5 kg/m2 (calculat prin împărțirea greutății la pătratul înălțimii), poate duce la deficiențe de vitamine și minerale, anemie, osteoporoză (prin aport insuficient de vitamina D și calciu), slăbirea sistemului imunitar și probleme de fertilitate. De aceea, pentru o viață cât mai sănătoasă, este indicat să menținem o greutate optimă.
Se zice că e mai greu să te îngrași decât sa slăbești. Cunosc, de pildă, femei cu greutate normală, în istoric, însă de la un Tx, nu au mai izbutit să o mențină. Au slăbit excesiv, deși nu au probleme de sănătate evidente.
Sigur că da, uneori, poate fi destul de dificil și procesul de îngrășare, de aceea la KiloStop avem și programe destinate pacienților care-și doresc să se îngrașe într-un mod sănătos.
Ce ne recomandați să facem când ne este cam lene sau chiar n-avem timp pentru sport?
Mișcarea este esențială pentru sănătate, ne ajută atât să slăbim, cât și să ne menținem, dar contribuie și la starea noastră de bine, în general. Orice fel de mișcare pe care o puteți face este mai bine decât deloc, de la mers pe jos minim 30 de minute pe zi, la 20-30 de minute de exerciții făcute acasă. Chiar și o simplă plimbare în parc aduce beneficii pentru sănătate.
Adevărat! Nu (doar) diete, ci stil de viață sănătos!