fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

Menajul din suflete – 1000 de turații per amintire

de

 

Iubirea nu este un cadou, iubirea există în noi încă de la început. Mai apoi, purtând cu noi această amintire genetică, se întâmplă să căutăm pe nicăieri piesele inițiale, în dorul de reîntregire, acumulând într-o viață un plural de atașări, așteptări, doar pentru că am confundat Oportunitatea cu Opțiunea.

Iubirea nu poate fi ”sedusă” de verbul ”a părăsi” la orice timp ar avea el chef să se conjuge. Iubirea nu părăsește, iubirea nu a părăsit, iubirea nu va părăsi. Ce minune, însă, când iubirea din mine se poate întâlni cu iubirea din tine!

Însă, nu te poți așeza într-o iubire, până nu-ți primenești sufletul. Adicătelea, să-l bagi în menaj general, să nu mai existe fir de praf de amintire gri. Suflet golit, bucuros de oaspeți.

Când Oportunitatea a apărut, fără urmă de aditivi, ai simțit-o în coșul pieptului, doar că ea, nu și nu, fără rezervare, nu pune piciorul într-o înghesuială străină, inflamată de amintiri, frustrări, culpabilizări, angoase și regrete, adică în suflet cu chenar muzeal.

Oportunitatea are obraz subțire, nu se înghesuie, nu împinge amintirile tale, cu forța, spunând ”Hei, dă-te la o parte, tu ești doar arhivă!”. Ea este curată, știe că s-ar oxida în depozite râncede.

Atunci, îți spui, gata, trebuie să-mi bag sufletul în curățenie generală. Și începi să-ți rânduiești amintirile, albele cu albe, coloratele cu colorate, setezi programul de centrifugare la 1000 de turații per amintire, praful să se aleagă de ele! Însă, rezultatul este mediocru.

Amintirile ies albe și parfumate! Toate, fără fir de scamă, impecabile. Cum naiba s-a întâmplat asta?! Ai setat programul ”un nenorocit, un egoist, un aventurier” și le-ai scos pe driverul ”un nenorocit, un egoist, un aventurier, ah, Doamne, cât îl iubesc!”.

Ai încercat, mecanic, să faci ordine, uitând că deja făcuse asta Timpul, rânduind în suflet primul trandafir, prima noapte, primul copil, dar nu și primul scandal, prima trădare, a mia lacrimă.

Uitarea este perversă, nu memoria, ci uitarea. Colectează amintiri bune și perfuzează amintiri rele.

Nu te poți debarasa de amintiri, să nu ne amăgim, maxim le putem disciplina: amintiri bune și nebune, dar îngrădite în cămări pasive din suflet.

Și va veni o zi în care Oportunitatea te va întreba de ce-ai lăsat o cămară goală, iar tu îi vei răspunde că sărutările de azi vor fi mâine, amintirile de acolo.

Iar amintirile hrănesc această casă a sufletului.

Cu o condiție: albe să fie.

 

Notă: Articol publicat în revista Tango-Marea Dragoste nr.106, februarie 2015.

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->