Premiera musicalului „Strigătul Libertății” a avut loc pe 22 și 23 decembrie, la 36 de ani de la Revoluția Română. Găzduit de Teatrul Metropolis și produs de Teatrul Victory of Art, spectacolul marchează prima producție de musical românesc dedicată Revoluției din Decembrie 1989, într-o formulă artistică matură și profund emoțională.
Regizat de Alexandru Nagy, „Strigătul Libertății” refuză deliberat spectacularizarea facilă a istoriei. După cum explică regizorul: „Cea mai mare provocare a fost să nu transform Revoluția într-un «spectacol» în sensul facil al cuvântului. Musicalul are, prin natura lui, o energie care poate aluneca foarte ușor spre spectacularizare. Or, Revoluția din 1989 nu cere efecte, ci adevăr.”
Această opțiune artistică se vede în fiecare detaliu al montării. Moartea nu este ficționalizată, violența nu este ilustrată demonstrativ, iar tragedia este sugerată prin absență și tăcere.
„Nu am pus sânge, nu am pus gesturi demonstrative. Revoluția nu are nevoie să fie ilustrată, ci înțeleasă. Musicalul nu dă verdicte și nu oferă răspunsuri simple. El creează un spațiu de memorie și de responsabilitate”, subliniază Alexandru Nagy.
Povestea se construiește pe întâlnirea dintre prezent și trecut, declanșată de descoperirea unui jurnal vechi de 36 de ani – un obiect-martor care deschide accesul către una dintre cele mai tulburătoare istorii ale Revoluției. Frica, confuzia, iubirea și curajul coexistă într-o lume aflată în pragul schimbării, fără a simplifica realitatea istorică: „Ambiguitatea, lipsa informației și frica sunt parte din adevărul acelor zile și am ales să le păstrez”, explică regizorul.
Textul și conceptul muzical pornesc de la ideea lui Theodor Andrei, actor, muzician și coautor al spectacolului: „Ideea mi-a venit undeva prin 2023: un musical despre perioada comunistă a României, primul musical rock românesc, cu o temă grea, dar traversată de iubirea pură și inocentă de atunci.” Povestea inițială a fost dezvoltată împreună cu Bianca Marinescu, Alexandru Nagy și Tomy Weisbuch, iar libretul s-a conturat organic, din dialog și experiență comună.
Muzica joacă un rol central în construcția emoțională a spectacolului. Theodor Andrei explică alegerea repertoriului: „Am ales șlagăre românești nemuritoare, care pot avea sens atât cu povestea de dragoste, cât și cu revolta contra sistemului. Alături de Dani Ionescu le-am reorchestrat, dându-le un aer nou, cu influențe de rock, blues și funk, fără să urmăm o rețetă convențională de musical.” Ambiția echipei merge mai departe: „Cu puțin noroc, vom reuși să realizăm un album de studio, pentru ca generațiile noi să descopere această muzică, iar părinții și bunicii să simtă nostalgia unor melodii readuse în lumină.”
Pentru Bianca Marinescu, interpreta Irinei, legătura dintre muzică și generațiile tinere este esențială: „Eu am fost surprinsă și bucuroasă să descopăr că știam toate melodiile. Sunt cântece pe care noi, tinerii de 24 de ani, le dansăm la petreceri și le fredonăm instinctiv. Avem un soi de concert Nostalgia interior, chiar dacă nu am trăit acele vremuri.” Actrița subliniază forța muzicii reorchestrate: „Melodiile de revoltă și cele ale ceaiurilor dansante ale părinților noștri, puse în registru rock, scot la suprafață nevoia de libertate care fierbea sub fiecare notă.”
Dimensiunea fizică și emoțională a poveștii este susținută de coregrafia lui Lilian Cărăuș, care privește spectacolul ca pe un organism viu: „Pentru mine, coregrafia nu este o suită de pași, ci o respirație care se modifică în funcție de pulsul istoriei.” Chiar și în momentele cele mai dramatice, coregraful a ales continuitatea emoțională: „Am păstrat ecouri ale temelor de dragoste din prima parte. Publicul vede aceleași trupuri care s-au iubit, iar acum sunt nevoite să reziste.”
Un element definitoriu al producției îl reprezintă distribuția, care aduce împreună actori profesioniști și profesori ai școlii Victory of Art – Julieta Georoiu, Radu Solcanu, Bianca Marinescu, Theodor Andrei, Robert Costin, Doru Ciutacu – alături de Tomy Weisbuch, precum și tineri actori și copii din trupa de performanță VA, cu vârste între 9 și 18 ani.
Prezența Julietei Georoiu, în rolul profesoarei, conferă spectacolului o greutate aparte, fiind una dintre vocile mature care dau consistență și profunzime acestei întâlniri dintre generații, într-un demers artistic care nu transmite lecții, ci emoție și memorie vie.
Profesoara citește elevilor de astăzi – liberi, neliniștiți, fără astâmpăr în bănci – fragmente dintr-un jurnal care este, de fapt, propria ei mărturie. Pagini scrise de iubitul ei, un băiat ce nu a mai putut rămâne acasă în zilele Revoluției din 1989. Prin vocea profesoarei, pătrundem într-o lume prinsă între filele jurnalului, o poveste-ramă care ne poartă din prezent în trecut și înapoi. Iar la final, revenirea în clasa zilelor noastre nu mai este aceeași: lecția de istorie se transformă într-o lecție de viață, iar elevii – schimbați – înțeleg că libertatea nu este o pagină de manual, ci o moștenire trăită.
„Strigătul Libertății” nu este despre a reconstitui Revoluția, ci – așa cum spune regizorul – „despre a asculta ce a rămas din ea în noi”. Un spectacol-eveniment care transformă scena într-un spațiu de comemorare activă și într-o întrebare deschisă adresată prezentului: cât valorează libertatea astăzi?
