fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – ”Du-mă acasă, măi, tramvai”… Stop! ”Taxi, du-mă unde vrei!”

de

Taximetristul este povestea aia pe roți, în care, nu spui bine ceva, că vine el, imediat, cu o virgulă pitorească din viață. Taximetria și-a găsit acum și alți adepți, pensionari – economiști, ingineri, proiectanți, tehnicieni – oameni care câștigă, așa, un ban mic și cinstit. Iar regulile, la care se supun, sunt nemțești. Dacă întârzie la comandă, li se suspendă ore, chiar, și o zi de muncă. Eu zic ”să arunce” cu reclamația acela care, niciodată, nu a întârziat sau care nu a luat primul taxi din drum, lăsându-l pe cel comandat să vină acolo unde nu-l așteapta nimeni. Într-o zi, mă sunase mama să vin repede acasă că trebuie să duc copilul la Urgență pentru că ”râgâie de 6 ore de la 4 mici.” Nu înțelegeam de ce a râgâit cu 2, mai mult decât numărul micilor, dar m-am mobilizat. Să faci febră musculară la burtă de la treaba asta, nu era de glumit. Chem un taxi, omul vine, vocea mea îl previne, dar, el începe să râdă. Se uită la fetița firavă, cu ochii de-un albastru inocent și-mi zice ”Hai, doamnă, fiți serioasă! E semn de sănătate, cine a mai pomenit să meargă la Urgență pentru asta?!”. Urcăm în taxi, șoferul pornește și, la un moment dat, îi șuieră în ceafă un răget de leu. Omul întoarce rapid capul și vede privirea de căprioară a fetiței. Se uită urât la mine, dau din umeri că nu eu sunt leul, nu că aș fi căprioara. Îi era imposibil să asocieze vocea cu fata. Ca să se convingă, a tras pe dreapta și a început să se uite fix, când la mine, când la ea, ca să nu rateze momentul. Și nu l-a ratat. Așa că a pornit, în trombă, cu suta. Plus că aveai impresia că prin mașină trecuse o turmă de iaci. Doar îi zisesem să deschidă geamul, el nu, că e ger, dar, acum, le-a deschis pe toate. Îi vedeam fața în oglinda retrovizoare, era încrețită ca un șoșon uitat în apă. La poarta spitalului, i-am mulțumit pentru accelerație. Stabilisem să ne aștepte și la întoarcere. Nu înțeleg, totuși, de ce nu a vrut.

 

 

Tudor Macovei, un taximetrist grozav de 64 de ani

Oamenii urcă în taxi pentru un drum de iubire, despărțire, de urgență. Le simțiți starea?

  • Doamnă, așa e, fiecare om are ceva de ia taxiul, că întârzie, că merge la o întâlnire sau vine cu bagaje de undeva. Cam 60 de clienți pe zi, fiecare cu altă treabă. De obicei, îndrăgostiții vorbesc la telefon, pensionarii vorbesc cu mine, oameni care-și descarcă sufletul. Ies din taxi, rămân aici cu of-ul lor, dar, vine altul cu altă stare.

Ați fost taximetrist și în comunism?

  • Am lucrat la ITB, adică Întreprinderea Transporturi București. Taxi-urile erau marca Dacia 1300, că așa avea toată lumea pe atunci, erau taxiuri de la Titan, mai era Glucoza, Cobălcescu.

Cum este să ai o viață ”ca pe roate”?

  • Să fii șofer. Înveți multe de la lume și vezi atâtea, cât nu vezi la televizor de stai și te uiți la el o viață.

Adică, experiența învațată pe drumuri bate filmul.

  • Pe stradă, oamenii trec unii pe lângă alții, îi vezi așa, câteva minute. În taxi, e descărcarea, nu mai e omul ăla care face comanda la telefon. Părinți speriați care aleargă cu copilul la spital, frați care-ți împuie capul cu distracția, femei geloase care trântesc ușa, mame supărate, dar ce nu vezi… Dar, și eu învăț multe de la pasageri. În meseria asta ”clientul nostru, stăpânul nostru”, trebuie să fii calm, să nu te deranjeze că nu se mai oprește unul din vorbit la telefon. Păi, dacă zic ”Mai taci din gură, nu mai urla în telefonul ăla!”, credeți că aș mai avea clienți?! Nimeni nu țipă degeaba, o fi omul stresat, pe stradă, tace, că nu e frumos, și începe aici să vorbească. Dar, toate poveștile au ceva impresionant și din toate am învățat câte ceva.

O întâmplare comică, vă amintiți?

  • Da, uite, că-mi amintesc. Eram la aeroport și mă cheamă o domnișoară. A zis să mai stăm un pic să-și bea cafeaua. Am așteptat-o, povestea că e măritată în Italia și venise să-și vadă părinții. Iau bagajele, le pun în portbagaj și plecăm. Ieșim din aeroport, o luăm pe șosea și, la un moment dat, zice: ”Aoleu, mi-am uitat soțul în aeroport. Vă rog frumos, să întoarceți!”. Ce să fac, m-am întors după om! Era un domn mai în vârstă, mă rog. Domne, n-a uitat un bagaj, dar, și-a uitat bărbatul. Așa ceva…

Cum sunt turiștii străini, că tot veni vorba?

  • Cuminți.

Mi se pare o eroină nevasta de taximetrist. Cum acceptă jobul acesta care presupune multă socializare, zi și noapte, absență?

  • Acceptă că-i aduc bani. Restul nu ma contează, are ce-i trebuie pentru casă, familie. Ăsta e serviciul, ce să-i faci, trebuie să muncim, nu?!

Văd că aveți o energie, de parcă sunteți la prima cursă. De unde vine?!

  • Din obișnuință. Omul vorbește, nu?! Și dvs. vorbiți, dacă tăceați, doar nu mă băgam așa, aiurea, în vorbă.

Vi s-a cerut un sfat de către un călător?

  • Păi, nu mi-ați cerut dvs. acum o oră, înainte să îmi cereți interviul?! La teren, v-am zis că nu e bun pentru casă americană de lemn și că e mult până la tramvai pentru copii. Ăla scrie la 5 minute de tramvai, la Luica, și noi am făcut cu mașina 20 de minute… În general, nu dau sfaturi, dar, dacă m-ați întrebat?!

Există boli profesionale de la meseria asta?

  • Probleme cu spatele și unele mai rușinoase, pentru că stai toată ziua cu șezutul pe scaun.

În afară de noi, femeile obișnuite, ați avut pasagere, frumuseți de revistă, care mergeau spre aventuri romantice în hotelul cu ”galaxii de stele”, unde noi nici nu îndrăznim să visăm că vom călca vreodată?!

  • Yes!

Este o meserie cu riscuri, uneori.

  • Păi, sigur că este, dar am învățat să evit necazurile. Ba, că nu le convine traseul, ba, mă jignesc, în fine. E, ei au alte probleme, cine știe, și se descarcă pe mine. Cred că maxim de patru ori am dat clientul jos, dar, niciodată nu iau din stradă oameni băuți. Riscurile au mai scăzut pentru că, în prezent, fac curse numai ziua.

Suma experiențelor din acest job v-a învățat…

  • Să fiu cumsecade.

Dar iubirea, ea ce este?

  • Totul. Fără, nu se poate.

Și Anul Centenar?

  • E bine că am ajuns până aici. Să sperăm că o să fie bine și în continuare.

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->