Plictisită, adormită, o bunică „odihnită”
S-a gândit, pe nemâncate,
Să pârască în Cetate.
Mintea ei ușor frustrată, de idei, nederanjată
De prieteni sau iubire, de proiecte-n devenire,
I-a dat ghes ca să reclame o frumoasă artistă în ploaie.
Fata cânta la chitară, în parcul de lângă scară,
Avea un Grivei lățos care alerga voios.
O anchetă matinală a trezit lumea pe-afară,
Polițistul a-ntrebat „Ce e cu acest rahat”?!
Că în parc e interzis, chiar daca nu este scris.
Fata i-a șoptit pierit că rahatul e-nvechit,
Evaluând și textura, cantitatea, anvergura,
Era concludent banal,
Că Grivei nu este cal.
După ce s-a stabilit, consemnat și lămurit.
Polițistul l-a iertat, un avertisment a dat:
Ca Grivei să-și faca voia, doar în locuri asfaltate.
Nu pe brazdele ierbate.
La așa sfat indulgent, alt cățel privea atent.
Apăruse din senin, trăgând după… alt vecin.
Cu vezica, plina ochi, să nu-i fie de deochi!
A marcat corect o roată dintr-o zonă betonată.
Bătrâna isterizată că-i mașina „la cumnată”,
A răcnit într-o măsea: Mai bine erai cățea!
Morala:
Când n-ai treabă, dar ai gură,
Faci din pace, bătătură.
lar când mintea-i prea uscată,
Vezi probleme-n lumea toată.
