fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – Din Lunca Dunării, pe malurile Senei, cu Flavia BOGOEVICI

de

Pentru că natura a fost vitregă cu mine, prin liceu, am căutat prin reviste poțiunea fermecată care să mă scape de alura băiețoasă. O vreme, mi-am forțat înălțimea să se ducă de la 169 cm, la un nou cm prăpădit, ca să fie un 170. De prisos am stat atârnată ca un liliac  pe bârna de la magazie, între găini și curci. Găsisem, apoi, un articol despre nu știu ce tehnologie de lungit picioarele, prin State, în faza de testare. Visam să ajungă și la noi. În așteptare, am aruncat pe mine tricouri lungi, ca să devină minciună unde se termină bustul și unde începe piciorul. După aia, am invidiat mâinile fragile ale vecinei, pe care stătea un inel subțirel. Uitându-mă la ale mele, am înțeles că numai un inel cu piatră de carieră putea să aducă ceva suplețe, prin contrast. Mi-am mai oblojit furiile vârstei prin biblioteci: Matilda din Cel mai iubit dintre pâmânteni avea mâini puternice, fata din Dimineața iubirii nu era înaltă, în tortura descrisă a Patului lui Procust am înțeles cam ce înseamnă să te lungești, cu forța. Femeia dacă nu avea picioare lungi, d-aia românca este statornică de 2000 de ani, pe aici, că nu a umblat leandra să i se lungească picioarele pe drumuri. Când am obosit, abia atunci, am început să mă iubesc. Natura a fost generoasă cu Flavia Bogoevici, și la minte, și la trup, dar nici ea nu a stat de pomană.

– Cum ai ajuns să fii model, a fost un vis sau o întâmplare?

A fost visul meu din copilărie. Să ajung pe un podium, să pot prezenta creații vestimentare remarcabile. Nimic nu e o întâmplare. La 16 ani, mi -am zis: ”Să încerc, poate acum e momentul”. Am căutat pe Google agenții de modelling și am gasit trei de top. Au cerut fotografii cu mine, le-am trimis și m-au chemat să mă cunoască. În trei zile, semnam contractul cu One Models, agenție de top, cu oameni minunați, care, cu dăruire, răbdare și persuasiune fac tot posibilul să te ajute să reușești. Da, a început cu un vis, nu a fost o întâmplare.

– La 19 ani, ai două CV-uri simultane, modelling conversus educație, la care tot adaugi. Când e timp?

La mate – info, trebuie să-nveți serios pentru a face față cerințelor, mult studiu individual, pe lânga cel colectiv. Dar, cum pasiunea nu adoarme, niciodată, trebuie să-ți faci timp, neapărat, și încă, destul. Am fost plecată, de mai multe ori, în ultimii doi ani la Paris și Milano, în perioada Fashion Week și nu numai, dar am reușit să trec cu bine peste tot ce înseamnă liceu. Ba chiar a existat timp și pentru ultimele urme de liceu, olimpiada de engleză, faza națională. Am absolvit Colegiul Național “Ion Maiorescu” din Giurgiu, secția mate – info, cu media 9,54, iar bacul, cu 9,06. Acum, sunt acolo unde mi-am dorit, pe scurt, la FABIZ, adică Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limba engleză din cadrul ASE.

Faci sport, mânânci ceva special ca să arăți în așa ”hal” de bine?

Da, fac mult sport, îmi dă o stare de bine și energie, iar, să fii în formă este un “must” al acestei meserii. Altfel, nu mănânc nimic special, nici nu am mari restricții în meniu, doar sunt atentă la dulciuri – plăcerea mea păcătoasă… Am avut o perioadă când am “depășit” standardele și am fost nevoită să slăbesc 2 kg.

– Care au fost cele mai relevante prestații?

Să prezint pentru brand – ul Viktor&Rolf la Paris, Fashion Week Haute Couture 2017, precum, și pentru alte nume, ca Guo Pei, Toni Maticevski, Laurence Xu, Maxmara, Heaven Gaia, Cristiano Burani, Atsushi Nakashima. Aceste show-uri m-au marcat profund, consolidându-mi, totodată, alți pași în evoluție.

– Cum sunt fetele din această zonă, noi le cunoaștem doar citind despre ele și le admirăm foarte mult. Este adevărat ce se spune, că au restricții cazone și din cauza asta sunt relativ vulnerabile?

Sunt foarte puternice, pe toate planurile. Fără voință, putere, ambiție și perseverență nu poți face modelling. E adevărat că unele își impun restricții în alimentație raportate la metabolism, în timp ce altele preferă sportul. Nici vorbă de vulnerabilitate în acest domeniu.

– Ai emoții sub reflectoare, trebuie să nu compromiți ținuta, să nu se înfășoare pe toc.

Eu nu am avut niciodată emoții, pe podium. Poate părea incredibil, dar sunt fără emoții atunci când sunt înconjurată de reflectoarele și blitz-urile fotografilor. E un sentiment unic pe care-l trăiești atunci când, pe ritmul muzicii, pășești prin fața a zeci de oameni. Trebuie doar să te comporți natural și să mergi ca și când ai fi la plimbare în parcul tău preferat (exceptând partea cu tocurile care pot fi și de 15 cm). Dacă te-ai gândi că trebuie să ai grijă să nu calci pe rochie, poate că nu ar mai fi în regulă. Emoțiile își au locul la castinguri, unde concurența este acerbă, uneori, sunt sute de fete în competiție.

– Ai resimțit invidia colegelor, este vârsta la care pentru fete ”comparația e viața”.

Invidie există oricând, oriunde și în orice domeniu, important este să nu te lași influențat, nici de euforia momentelor de glorie, nici de atitudinea mai puțin prietenoasă sau malițioasă a unora.

– Cu ce ochi a văzut Parisul o fată plecată din Lunca Dunării? Te-ai lovit de prejudecăți?

“Paris est magnifique!”. Un oraș fabulos, oamenii mi se par calzi. În domeniu, am întâlnit oameni frumoși din toate punctele de vedere. Și nu, nu există prejudecăți vis-à-vis de faptul că sunt româncă. România a dat lumii mulți oameni cu care ne mândrim și prin care ne-am facut, și noi, cunoscuți. Acolo, se vorbește despre Nadia, Hagi, Simona Halep, Maia Morgenstern. Sau Anastasia Soare, Catrinel Marlon, Diana Dondoe, Simona Bitiusca, Anca Tiribeja, Andreea Ciupitu, Ana Maria Bucura, și lista continuă.

– De-ar veni un contract nebun de ispititor, după facultate, te-ai stabili afară?

Da, dacă aș avea o imensă oportunitate, da, aș putea, deși iubesc România mea.

– Cum sunt alte fete, de regulă, din ce țări sunt camaradele tale de scenă?

Colegele mele sunt foarte drăguțe, tipologii diferite din toate colțurile lumii, Rusia, Japonia, Coreea, China, Brazilia, Franța, Italia, Germania, SUA. Eu mă atașez de persoanele deschise și sincere.

– Prin aceste contracte, te-ai îmbogățit sufletește, ai avut acces la culturi noi, oameni noi, prieteni noi?

Cu siguranță! Am prietene rusoaice, ucrainience, poloneze, brazilience, păstrăm legătura și de-abia așteptăm următoarea revedere!

– Timpul pentru modelling este limitat, ce-ai vrea să faci după, ca profesie?

Sper să devin un bun economist în următorii cinci ani.

– Ce ar trebui să facă fetele să arate bine? Pe ce loc ar fi atitudinea în schemă?

Fetele ar trebui să fie naturale, atât și nimic mai mult! Să nu încerce să arate altfel decât sunt. Se pune mare accent pe naturalețe și firesc. Atitudinea e esențială, pentru a arăta bine oricând și oriunde, fii sigură că ești frumoasă și, atunci, vei fi!

– Unele femei superbe, în tinerețe, gestionează dificil  40-ul. Ai schimba ceva sau ai negocia cu noua vârstă?

Probabil că da, atâta timp cât schimbările nu vor depăși cu mult pragul naturalului și nu vor fi transformări radicale care să-ți compromită fizionomia.

– Participi la Miss Boboc în toamna asta? Nu că ar fi nevoie, dar să iasă la iveală un Frumos Anonim și la București.

Nu am participat niciodată la un concurs de genul “Miss Boboc”, le las și pe celelalte fete să vadă cum e în lumina reflectoarelor, eu am avut parte de ea.

– Când ai fost curtată, s-a întâmplat să te plasezi în situații incomode de refuz?

Având o personalitate cu sugestie spre inocență, care exprimă seriozitate și grația vârstei la care am debutat în modelling, nu am lăsat loc pentru cuceriri ocazionale. Am legat, în schimb, prietenii solide cu persoane din afara țării.

– De ce modelele trebuie să fie slabe, în anii 60, femeia cu forme ispititoare era în vogă. Cum se scoate în evidență o ținută?

În ziua de azi, se pune accent pe condiție fizică bună, care înseamnă fără urmă de țesut adipos, doar fibră musculară. Condiție fizică egal sănătate. Modelele rubensciene au apus demult. O ținută se evidențiază, întotdeauna, prin atitudine, indiferent care ar fi ea. O atitudine bună face să iasă din anonimat orice ținută.

– Ce ne facem cu fetele care nu au dimensiunile din profesia ta, dar, au visat ca și tine…  

La noi, sunt niște standarde în care trebuie să te încadrezi, minim 1,75 h, maxim 89 șold. Dar, fetele sunt frumoase oriunde, nu numai făcând modelling. Fiecare trebuie să găsească cea mai bună oportunitate pentru a se descoperi și a evolua.

– Dincolo de podium, o fată ca tine, cum și-ar găsi un partener de viață, nu suntem un popor de nordici.

Deși nu suntem un popor de nordici, sunt foarte mulți români înalți de peste 1,70 m.

– Iubirea este…

Iubirea e forța de la care pornesc toate. E cel mai puternic sentiment care există, e un fulger, o iluminare.

– Iar, un gând de Centenar ar fi…

Fiți voi înșivă și iubiți-vă așa cum sunteți! Sunteți frumoase!

– O vorbă pentru fetele care fac obsesie pentru trei grame pe cântar.

Fetelor, nu conteaza câte kilograme aveți! Nu au nicio relevanță, nu faceți din asta o obsesie de viață! Bucurați-vă de voi, bucurați-vă de viață, cu siguranță, astfel, veți fi, mereu, frumoase și apreciate!

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->