fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

Ruxandra Anania și-a pus amprenta pe CORTEX

de

 

CORTEX este trupa din peisajul bucureștean care adună lumea în vibrație bună, prin prestația instrumentală și construcția eclectică a repertoriului. Cortex mai înseamnă Ruxandra Anania, care, prin liniile ei vocale, îmbogățește sofisticat coloritul timbral al grupului.

Deși trupa se află în toiul repetițiilor pentru concertul din 3 februarie, de la True Club, am confiscat câteva minute solistei, Ruxandra Anania, pentru a ne spune povestea Cortex.

De ce CORTEX ?

În căutarea unui nume care să ne reprezinte și fiind toți niște oameni cerebrali, echilibrați și uniți, ne-am gândit că acest ”cortex” este ca un înveliș al creierului care ține lucrurile bune laolaltă. Așa cum, de altfel, încercăm să construim același tip de legătură și cu publicul care, în definitiv este verdictul fiecărei experiențe a acestui band.

Când a tunat și v-a adunat?

Componența acestei trupe este formată din Bogdan Popescu – chitară, Gabriel Cîmpeanu – tot chitara, Marin Androne – chitară bass, Matei Șerbulea – tobe, iar, de la începutul lui 2021, și eu. Având în vedere componența și fiind toți pasionati de muzica rock, pop rock, blues, jazz, muzica veche și mai nouă, am decis să construim un astfel de repertoriu în ideea de a ne găsi pe parcurs o amprentă a noastră, un mod de reinterpretare a pieselor.

La începuturi, Bogdan a fost și vocea principală a acestui band, însă nu am vrut să îl privăm nici acum de această experiență, întrucât și el cântă câteva piese din repertoriu nostru la fel ca Marinush (așa îl alintăm noi pe basistul nostru). Dacă și ei au abilități vocale, e păcat să nu creăm o diversitate. Apoi a fost David la voce și, după plecarea lui, am apărut eu.

Ca în orice proiect muzical, au fost oameni care au venit și au plecat, dar important este cine a rămas în Cortex.

 

Muzica se învață în școli de profil. Este, cumva, mai mult o carieră decât o meserie? 

Muzica se face și în școli de profil. Ajută enorm cunoașterea unui instrument muzical și nu numai. Însă, se poate face muzică și fără școli. Sunt mulți artiști autodidacți, care au studiat și studiază ceea ce le este lor necesar, deci, într-un fel particularizat pe direcția pe care îi interesează să evolueze.

De exemplu, eu nu văd rostul de a studia canto clasic, dacă tu vrei să cânți  blues rock, însă sunt informații muzicale care te ajută în a crea idei noi, atunci când simți nevoia să te reinventezi. Ori motivația poate să dispară ușor, ușor, atunci când nu îți lansezi singur provocări. Eu văd muzica ca pe o carieră, dar desigur, este foarte important și să întâlnești oamenii cu care să poți face o echipă cu care să crești. La mine, a fost cu ups and downs, nu găsești totul din prima și nici de-a gata, însă cred că fiecare are șansa lui și momentul lui.

Talentul este și el foarte important pentru că formează, cu ușurintă, o amprentă, o semnătura a ta. Dar fără muncă, nu faci nimic. De obicei, totul pornește de la conștientizarea acestui talent și de dorința de a-l dezvolta. Si dacă ai o pasiune, totul se mișcă mult mai repede în procesul învățării și construcției oricărui proiect.

Care e liantul între rock și muzica lăutărească?

Iubitorii de muzică înțeleg frumusețea și arta din fiecare gen, iar, noi, românii, avem astfel de rădăcini atât în muzica rock, cât și în muzica veche lăutărească. Au crescut cu rock și părinții noștri – Pheonix, Savoy, Sincron  sunt câteva exemple de trupe cu influențe folclorice care au stat între două mari generații.

Muzica veche lăutărească mă duce cu gândul la Maria Tănase, Fărâmiță Lambru, Gabi Luncă, Romica Puceanu, Ionel Tudorache și mulți alții – care reflectă spiritul românesc și emoția noastră legată de cultura, mentalitatea și schimbările politice care au influențat comportamental întregi generații.

Bucureșteanca get beget sau? 

Sunt bucureșteancă, da. Mama mea s-a născut la Sibiu și tatăl la București, însă rudele tatălui, din zona Moldovei. Deci aș putea spune că la nivel de educație sunt un hibrid, ceea ce m-a făcut să fiu destul de adaptabilă social. Spiritual, am crescut sub influența unchiului meu, Bartolomeu Anania (nota redacției: Bartolomeu Anania a fost mitropolitul Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului).

De când (în)cânți?

Când eram mică, am cântat la pian, am trăit cu pianină în casă, cu pick up și viniluri, însă vocea mi-am valorificat-o târziu. Știam că am ureche muzicală și voce de când eram copil, însă nu mi-am dorit o carieră de atunci pentru că nu aveam la acea vârstă neapărat niște modele.

Ori eu nu eram conștientă nici de personalitatea mea artistică, nu cred că mă definisem în vreun fel. Atunci era muzica ușoară la modă în România, iar eu nu aparțineam încă niciunui gen muzical. Conștientizarea s-a produs târziu, cam pe la 20.

Sunt o persoană destul de ambițioasă și nu prea știam de unde să apuc lucrurile, așa că pentru mine au fost mai mult drame în muzică decât întâmplări amuzante, adică proiecte la care țineam și care au eșuat.

Dar uite, sunt, totuși, foarte intuitivă și îmi cunosc limitele așa că, de exemplu, când am fost la Vocea României, am fost sigură că voi întoarce toate scaunele și am și spus-o înainte – asta așa ca o chestie drăguță, nu că ar conta – poate atunci pe moment. Și la fel de sigură și de momentul în care am ieșit din concurs. A fost o experiență frumoasă pentru mine care mi-a răspuns multor întrebări și m-a încurajat să mă dezvolt și mai mult. Mă întrebam dacă aș mai vrea să trec iar prin experiența asta, dar încă nu mi-am răspuns.

Cât timp petreceți la repetiții?

Noi avem sala noastră de repetiții și repetăm cam de două ori pe săptămană. Dar toți studiem și acasă. Pentru a ști ce vrem să facem mai departe, suntem în contact cu muzica și cu studiul.

Proiecte pe chenar de studio…

Vom explora zona de compoziție, avem în vedere și această direcție. Eu, până să îi cunosc pe băieți, petreceam frecvent în studioul lui Vlad Isac (compozitor, producător, profesor de tobe și toboșar) cu care am compus un album în proiectul AnaNia. Am semnat cu Media Pro Music și, așa, am lansat patru piese.

Apoi, a fost precum cântecul “podul de piatra s-a dărâmat”, a venit pandemia și l-a luat și n-am mai reușit să resuscităm nimic acolo, din păcate. Așa am rămas cu multe piese nelansate, Dar a fost un proiect de suflet.

Dacă ai fi instrument, ce ți-ar plăcea să fii?

Cred că cel mai bine mă reprezintă tobele, dar și basul. Basul, pentru că fiind voce alto, pot crea, cu ușurintă, linii de bas și mă susține, iar tobele, pentru că sunt o fire energică și ritmică și cred că ele crează tot balansul și focul. Ori eu sunt o extrovertă, un personaj viu.

Unde venim la următorul concert?

La True Club, unde am mai cântat, iar scena lor arată ca o sufragerie, ceea ce crează o senzație de familiaritate foarte plăcută și mai omoară din distanța între oameni. Deci True Club, 3 februarie, adică, vineri de la ora 22.00, unde vă așteptăm, cu mare drag, să ne distrăm împreună. Ne bazăm de multe ori pe o oarecare spontaneitate la fiecare show care ține și de publicul pe care îl avem. Uneori lucrurile încep mai timid, dar garantăm că, la sfârșit, suntem toți în tavan.

Muzica este…

… un carusel nebun între emoție și artă, între geneză și devenire, e o formă de cunoaștere și dăruire. Muzica are forța de a scoate din noi tot felul de trăiri și revelații chiar, muzica inspiră, muzica vindecă. Muzica este un nesfârșit izvor de creativitate. Muzica este și o oglindă, îți poate arăta exact cum ești pe dinăuntrul tău – adică tot ceea ce contează mai mult la om. Într-un cuvânt – hrană pentru suflet, oricât de clișeistic ar suna.

Iubirea este…

Iubirea este Dumnezeu și Dumnezeu ne-a dăruit iubirea. Iubirea este lumină, iubirea nu cere, ea răbdă, ea e binevoitoare, nu se laudă, nu dușmănește, nu e vicleană. Cred că una dintre cele mai frumoase definiții despre iubire o dă Sfântul Apostol Pavel. Cei mai mulți știu că el a spus că “dacă dragoste nu e, nimic nu e”, însă el aprofundează toate formele ei – și ce este și ce nu este. Pentru cei care vor să învețe, o pot lua ca pe o trimitere, înainte de a judeca această referință.

Personal, cred că iubirea este un sentiment profund care se învață, se învață a nu se pierde pentru că, de pildă, copiii o manifestă extrem de pur, de multe ori, răspunsurile lor fiind niște lecții pentru adulți. Însă, prin educație, iubirea poate sa capete infinite valențe, până la ceruri. Iar bunătatea este una dintre valențele ei.

Noi nu știm, niciunii, să iubim așa până la capăt, așa că iubirea ar trebui să fie un subiect de reflecție toată viață, dar și de acțiune, după ce am înțeles ce înseamnă, în toate formele ei.

Trupa, în concert la The Pub:

https://www.youtube.com/watch?v=UaE_K8hQaS4

Foto: din arhiva trupei Cortex.

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->