Copilăria și adolescența mea s-au petrecut în comunism. Pe tovarășul Nicolae Ceaușescu nu l-am văzut decât la televizor. Cine ar fi crezut că o să vină o zi să ajung în casa ”iubitului nostru conducător”?!
Când s-a ales un pionier să-i ofere flori tovarășei Elena Ceaușescu, nu m-am calificat. Trebuia să n-ai nicio plombă în gură. Eu aveam două.
Dar m-am calificat să țin un cocean în lanul de porumb, ca tovarășul să vadă din elicopter că la Giurgiu crește porumbul ca-n basme. Am un prieten care, tot la o vizită oficială, s-a calificat la aruncatul de mingi de ping pong printre fulgii găinilor de la Colectiv, ca să pară că găina românească face ouă non stop. M-am mai calificat, totuși, la Cântarea României, cu un montaj literar cu poezii compuse de mine, pe la 10 ani. Mama ne-a administrat la toți un Extraveral anti-emoție și ce trebuia să sune cutezător a adus a doină și jale: ”Paaartidul, Ceaușescu, Rooomâniaaa!”.
După ce l-am cântat, doinit, mai cu frică, mai cu curaj, uite, că azi, pe 1 Martie nins, am ajuns în Primăverii.
Palatul a fost construit de Dej, în 1964, doar că un an mai târziu, acesta murea și Ceaușescu se instala aici.
De șase ani, palatul a devenit complex muzeal deschis publicului, în care vizitatorul este purtat, pe românește sau englezește, în tururi, doar prin rezervare telefonică (40 lei/adult, 30 lei/elev, student, pensionar, 0 lei/copil sub 7 ani). Mai există și tururi private, 250 lei/persoană, pentru acces la subsol, unde e un cinema și, parcă, nu sunt sigură, acces la buncărul antiatomic.
Chiar dacă influențele de design ambiental sunt, în mare parte, din Occident, majoritatea elementelor au fost produse cu resurse din România (candelabre de Mediaș, covoare de Cisnădie, perdele de Pașcani, marmură de Ruschița, mătase de Buzău, lemn din Carpați).
Aici, chiar se aprindea becul.
Cum am intrat în hol, am dat de un pian. Nimeni nu l-a atins vreodată, deci este chiar un pian bun. La parter, am pășit, cu stil, în Renaștere, în apartamentul lui Valentin, living, prin biroul lui Nicolae Ceaușescu și, apoi, prin sufrageria prin care a trecut și Nixon.
Totul este absolut impresionant și sofisticat: oglinzi și candelabre din cristal de Murano, picturi semnate de Camil Ressu, mobilier care a trecut prin dalta a 800 de sculptori la Fabrica Heliade.
Pe păun, pasărea preferată a cuplului prezidențial, l-am văzut și pe tapiserie, și în mozaic, și printre tufișuri. Ultimul era viu. Am înțeles că sunt 11 la număr, în grădina interioară. Descendenții unei perechi pe care cuplul Ceaușescu a adus-o chiar din Japonia, cu prilejul unei vizite.
Pe biroul lui Nicolae Ceaușescu n-am zărit vreo carte, înțeleg că de acolo a început clasa a cincea, prin meditații. Acum, nu știu cine unde stătea, dar presupun că profesorii stăteau pe un taburet, nu pe scaunul solemn al președintelui – elev.
Aici, este un mix decorativ – tema lui preferată, țăranul și satul, redată în picturi semnate de Pătrașcu, Băncilă și Ressu, alături de porțelanuri oferite de regina Elisabeta a Marii Britanii, de Kim Ir Sen, dar și obiecte din fildeș african de la Mobutu Sese Seko.
Țăranii apar, inclusiv ca pioni pe tabla de șah. Regele este chiar Mircea cel Bătrân, iar, regina este chiar Regina Maria. Dar cum Istoria se preda dintr-a cincea, nu trebuie să dăm cu piatra.
La etaj, am dat cu nasul într-un concept britanic, în apartamenul lui Nicu Ceaușescu.
Lucrurile s-au mai relaxat în apartamentul Zoei (salon, birou și dormitor), o replică reușită a apartamentelor Mariei Antoaneta, de la Palatul Versailles.
În salon, o tapiserie în stil baroc, cadou de la Charles de Gaulle, iar pe noptiere, vase orientale, tot daruri.
Dominanta în apartamentul de zi al Elenei, în stil Ludovic al XV-lea, este floarea, motiv omniprezent pe pereții căptușiti în mătasea de Buzău. Din camera de zi, se trece în terasă printre două fântâni decorate cu mozaic venețian.
Salonul de zi „Louis XIV”, pentru oaspeți oficiali, este o copie după unul de la Versailles. Motivele florale se prelungesc și în dormitorul comun, unde nu lipsește canapeaua pe care stăteau cei doi labradori ai familiei.
Apoi, dressingul. Haine lucrate exclusiv în România, cele ale Elenei Ceaușescu, având ca inspirație moda Coco Chanel. Hainele erau confecționate la Brainconf – Brăila, Bârlad, Tulcea, Sighișoara și Apaca. Iar, încălțămintea, la Antilopa din București, Guban din Timișoara și Clujeana, logic de unde.
Baia mare, despre care se vorbea că ar avea elemente din aur masiv, în fapt, este accesorizată cu piese suflate cu pulbere de aur comercial.
În grădina de iarnă, am văzut un mandarin doldora de fructe, plantele exotice originale s-au menținut foarte bine de-a lungul timpului.
De pe pereții grădinii interioare, ne privesc zeii belșugului și cele patru tinere – anotimp. Operă de artă din mozaic venețian, realizată de Olga Porumbaru și Florin Pârvulescu.
Salonul de SPA nu m-a impresionat prea mult, poate din cauza utilității strict terapeutice. Aflu, că aici veneau săptămânal medici de la Institutul Ana Aslan pentru tratamentul Elenei.
La piscină, tandemul artistic Porumbaru – Pârvulescu a realizat integral, timp de doi ani, mozaicul absolut monumental din nu mai puțin de un milion de pătrățele. Ei doi, singuri, acești artiști, au aplicat un milion de piese, pietricică cu pietricică. Apa, Soarele, Luna, Pămantul, chiar Zodiacul, teme abordate într-o cromatică bine aleasă.
A, uitasem, de curând, a spart găoacea un pui de păun.
Și cu 1, fac 12.
