La ședințele cu părinți, din școala primară, mă așezam în ultimele bănci pentru că eram divorțată. La gimnaziu, am ajuns în prima bancă, jumătate dintre mame erau divorțate.
Tații nu prea mergeau la ședință, ci, la festivitatea de premiere, să culeagă fotografia cu onoruri. Pe undeva, îi înțeleg. Ședința era risipă de timp, părea, mai degrabă, Frăția Femeilor Neiubite, în care mămici lipsite de apreciere pe domiciliu se luptau pe microfon, înghesuind-o pe dirigintă în bula tăcerii. La ședințele astea, intram vacă și ieșeam oaie. Dar ce mamă nu behăie pentru copilul ei!
Totuși, în atâția ani în care am mâncat viață de mamă pe pâine, consider că bărbații care aleg alt drum al fericirii, n-ar trebui să piardă Nordul ca tați.
La criza de 45 de ani, te prinzi că unii dintre ei, dintotdeauna, au fost doar „copii cu copii„: un copac, o casă, un copil, È™i, gata, înapoi, la haiducie! Au asigurat mediul protector al mamei È™i al propriei odrasle, ca s-o taie de-acasă fără remuÈ™cări. Fug de mănâncă pământul, nu din nesimÈ›ire, ci de frică. Frica de a-È™i pierde libertatea, cariera, eul. Cel mai adesea, fug de ei înÈ™iÈ™i.
Femeia rămâne pe loc, ar fugi și ea săraca, nițel, într-un codru cu ciripele. Întrebarea e, unde ar mai fugi, atunci, și copiii?! Că ei n-au de ales. Să ne înțelegem, a fi mamă e minunat, nu dați cu piatra, dar, să lăsăm stihia, e, uneori, și copleșitor. Iar atunci când obosești și vrei să privești tâmp la stele, postezi niște stele pixelate pe Facebook.  Bărbatul nu postează nimic pentru că el e viu, caută filosofia vieții, mai abitir, după 45 de ani.
Se urcă pe motor, face o oprire la benzinărie, alta, la atelierul de tatuaj, apoi, la sala de sport. Doar nu vrea ca balaurul ce scuipă flăcări de pe brațul stâng să devină pisoi ce strănută. Balaurul trebuie hrănit.
A nu se înțelege că femeia nu face nimic pentru ea. Cu o mână, pune mămăligă în ceaun, cu ailaltă, mălai pe față. Cu o mână, aruncă miere în ceai, cu alta, o întinde pe riduri.
Până È™i coridorul È™i-a pierdut sensul. E traseu cu obstacole fixe È™i mobile. Genuflexiuni după adidaÈ™i aruncaÈ›i anapoda, întinderi să pui în raft haine, ridici piciorul să nu calci coada pisicii, cobori piciorul să scoÈ›i câinele că-i plesneÈ™te vezica. Cine trece pe hol fără să se agaÈ›e de nimic, să ridice mâna aci?! Cum ar veni, unei mame doar i se pare că pleacă din bucătărie în dormitor, prin coridor. Pe traseu, devine un magnet pe care se lipesc peturi, firimituri, prosoape, boluri. Femei demne de „Mamele au talent„, da, ne-ar trebui emisiunea asta!
Cine spune că femeia nu face sport?! Doar că ea se-nvârte ca ăla cu iz amoniacal într-o găleată. Bărbatul fuge din găleată, el are nevoie de spațiu doar caută sensul vieții, filosofia sexualității. Filosofia sexualității?! Păi, cum să nu?! Așa-și academizează el pornirea tribală, nevoia de schimbare, dragă, ca să nu devină depresiv și agitat pe-acasă de atâta monotonie, la naiba!  Și chiar nu devine depresiv, se pitește cu telefonul, hăhăie cu alta, o nouă blegovană ce crede că îi va face copii, când el fuge de mănâncă pământul de un nou angajament.
Tipul ăsta de mamă s-a trezit femeie-bărbat. Mă uitam în junețe la reclame cu tipe superbe, solare și râzărețe că, vai! ce mișto e să schimbi pumpersul. Rahatul de aur, minciuna de tinichea.
Când am ajuns să am copii, zappam pe alt canal să nu mă prindă reclama cu fericirea din scutec că o iau pe câmpii.
Flash 1: Un copil pe umeri, altul în burtă, la coadă la bancă. Făceam credit pentru următorul vis de afacere al capului de familie.
Flash 2: Dincolo de cutia de publicitate, am început să VĂD cearcăne de mame în parcuri, făcând castele de nisip.
Flash 3: ÃŽntoarcere de la act cultural, de destupat mintea la prichindei. Frică, maidanezi în cerc, hămesiÈ›i de foame. Formula magică: Mami e puternică, le dă cu geanta în cap de adorm cât ai zice peÈ™te!”. Râdeau, treceau liniÈ™tite printre ham-ham-uri pentru că mami era acolo.
Iubim copiii, asta nu se negociază, d-aia suntem, pentru unii, niște caraghioase încercănate, gri, fade. Avem treabă.
Zică-se că în spatele unui bărbat de succes e o femeie puternică. Io zic că în faÈ›a unui copil de succes e o mamă puternică. Mă mai anesteziez È™i io, că, deh, sunt om, cu cliÈ™eul că suntem construiÈ›i diferit. BărbaÈ›ii se întâlnesc pentru a juca o carte. AÈ›i auzit vreo femeie să zică „Hai, dragă, să jucăm o carte?„. Nu există frății între femei fix pentru că sunt mame responsabile È™i pentru că avem minÈ›i diferite.
De unde începe È™i unde se sfârÈ™eÈ™te libertatea unui bărbat?! M-am săturat de vraja aia cu lesa, lasă-l liber că vine el… cândva. Nu-mi pasă cât te-a durut la ultimul tatuaj, nu-mi pasă că ai parcurs trasee ninse, È™tampilate cu labe de urs, cimentează-È›i singur statuia! Dar copiii sunt reali.
Eroismul adevărat e în casă, să așezi copiii pe un drum în viață. Mamele singure sunt eroine?! Nu.
Eroul lor adevărat e Dumnezeu.
Pentru că unde pune Dumnezeu bob de lumină în copil, pune și bob de curaj în mamă.
Foto: concept Lea Ofițeru
