Zaibărul și tereaza se culegeau ușor, dar, când dădeam de gamoaie, trebuia să iau cuțitașul. Era strugurele cel mai inestetic, cu bobițe diforme, dar, cu un gust pe care nu știu cum să-l așez aici. Gamoaia era Cyrano de Bergerac al strugurilor. Din vie, săreau în văzduh râsetele femeilor din neam, venite la clacă, iar, pentru noi, copiii, era o bucurie zarva de acolo. Cel mai important rol îl avea tataie, după ce organiza totul, se urca în lin, o luntre pe talpa pătulului în care strugurele devenea vin. Răsucea strașnic capătul sacului, îl punea pe fundul linului și îl presa cu cizmele de cauciuc ca într-un ritual. ”Ivanco, mai pune că nu e plin!”, se mai auzea, din când în când. Mustul țâșnea prin pânza de cânepă și se pornea la vale, spre ciubăr. După ultima picătură stoarsă, vărsa resturile într-un butoi, era prăștina, bună pentru țuică. Când nu erau atenți bunii, beam la must până mă durea burta. Deși am respirat tradiție, nu povestită, ci trăită, toată copilăria mea, am visat să stau la bloc, neștiind că raiul nu e pe etaje și că orice etaj te îndepărtează de mirosul pământului de unde ne tragem.
Am văzut, duminică, cum se stoarce mustul în București, între sticlă, beton și gazon. Mai avem tradiție, sub alte expresii, dar, avem. Mi-a spus Constantin Copcealău, antreprenor.
După 1989, alergam după fructe din import, acum, ni se lipesc ochii pe cartoane cu ”românești”. Publicitate pentru autenticitate. Presați strugurele pe o rută, aș zice, simbolică, între Piața Unirii și Piața Alba Iulia.
- Mă aflu printre românii care doresc să consume produse autohtone. Tocmai de aceea, de șapte ani, încoace, încerc să aduc bucureștenilor produse de prin toate colțurile țării, cât mai naturale, care să ne aducă aminte de vacanțele petrecute cu bunicii, la țară. Așa a început și povestea cu mustăria.
Alergătură prin țară, cărat, încărcat, descărcat, montat, demontat. Apoi, statul în picioare, la tarabă. Merită efortul?
- Este dificil sa faci orice. Și mai dificil este să – ți dorești, cu adevărat, să faci ceva mai bun, atât pentru tine ca individ, cât și pentru cei din jur. Însă, cel mai important este ca, în orice muncă ai face, să pui pasiune.
Cât must vindeți pe zi? Merită, raportat la prețul spațiului închiriat?
- Îmi desfășor activitatea în târgul de aici, așa cum v-am zis, de șapte ani, însă, anul acesta, am făcut pentru prima oară must în fața clientului. Am reușit să – mi acopăr cheltuielile cu echipamentele și personalul. Oricum, a fost un an bun și roditor.
În ce domeniu ați lucrat înainte să deveniți comerciant de produse tradiționale?
- În 2012, am decis că jobul de agent de vânzari nu este ceea ce-mi doream, iar, împreună cu soția, am ajuns la o concluzie: bucureștenilor le lipsesc produsele de altădată pe care le găseam doar în podul bunicilor. Am luat România la pas și am descoperit tradiții de mult uitate, familii care mesteșugăresc, de zor, cărnurile și le afumă, cu îndeletnicire. Așa am stabilit să colaborăm cu câțiva dintre ei, care îndeplinesc normele sanitar veterinare. Am început să le spunem aceste întâmplări și clienților noștri. Au fost cuceriți de drumul acestor bunătăți, încă din primele zile. În prezent, avem clienți care vin, săptămână de săptămână, și se bucură de bucate alese adunate din toată țara.
Înseamnă că este o afacere bună, dar și sănătoasă. În aer liber, nu între plăci de mall unde nu intră ”vitamina soarelui”, aia numită D.
- Pe lângă partea materială, noi facem totul din plăcere. Pentru că oricum, nimic nu e ușor pe lumea asta. Singurul inconvenient este că ne desfășurăm activitatea în aer liber. Verile sunt frumoase, însă, iernile….
Dacă mutăm ”dragul” din piață în viață, pentru că aici este vorba despre TANGO – MAREA DRAGOSTE, ce ar fi iubirea pentru dvs.?
- Iubirea este atunci când ajung acasă și sunt întâmpinat de cele mai dragi ființe mie.
În 100 de ani, am trecut de la stabilitatea căsătoriei la divorțuri în serie. Oamenii nu mai țin la tradiție sau, fiind mai informați, nu mai acceptă pe ”merge și-așa”?
- Cred că oamenii preferă să plece la prima ceartă și uită că lucrul cel mai important este să comunici cu omul de lângă tine. Așa se rezolvă problemele, împreună. Desigur, sunt și cazuri în care divorțul este cea mai bună soluție.
Ce credeți că ar trebui să facem ca să fim mai buni, mai toleranți?
- Ar trebui să privim dincolo de aparențe și să nu uităm că oricât de gros ar fi portofelul, toți suntem oameni, deci, egali.
Există vreo poveste de la bunii dvs. despre război?
- În copilărie, bunicul obișnuia să ne povestească, înainte de culcare, diverse lucruri din alte vremuri. Printre acestea, da, există ceva de neuitat: ce a pătimit fratele său, cel mai mare, într-un lagăr în Rusia. A stat acolo nouă ani.
Tot europeanul va afla și mai mult ce frumoși suntem dacă…
- Am reînvia tradițiile, am pune accent pe lucrurile care ne-au rămas de la strămoșii noștri. Am fost, dintotdeauna, un popor bogat, atât spiritual, cât și material. Ar trebui să punem toate aceste lucruri în valoare.
Un gând pentru copii?
- Le – aș spune părinților, de fapt. Gadgeturile sunt de folos, însă, din păcate, ocupă mult timp din viața copiilor. Haideți să ne trimitem copiii afară, sa joace fotbal și de-a v-ați ascunselea. Acolo se formează cele mai puternice caractere!
Și pentru noi, toți?
- Să ne bucurăm mai mult de lucrurile frumoase pe care viața ni le dăruiește.
Centenarul este…
- Eroismul și jertfa celor fără de care visul românilor de veacuri, Marea Unire, nu ar fi fost posibil.
