„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR – De vorbă cu Mihaela ȘERBAN, despre muzică, ca punte între noi și Dumnezeu

de

De când mă știu, prin muzică și scris, ajung la negociere cu mine însămi, în bucurie, dor sau tristețe. Pe la 13 ani, spuneam ”vreau să colind, să pot zbura”, pe o scenă de tabără. Copiii aplaudau la refren, era o energie bună. Dar când furtuna i-a alungat spre cabane, am continuat să cânt, escaladasem, demult, momentul artistic, sunetul amplificat de microfon se împrăștia în munții Vrâncioaiei și se întorcea primenit în sufletul meu.  Acum, mai cânt și anapoda, dar nu am de ales pentru că un spectator are nevoie de mine: eu. Când ”mez-INA” mea și-a dorit să facă pian, am crezut că este un moft, însă, în primii ani de exercițiu, a obținut două premii naționale, deși era un copil fără astâmpăr. Mare parte din succes o atribui celei care i-a educat potențialul, ferm și necondiționat: Mihaela Șerban, profesoară de muzică la Colegiul Național Cantemir – Vodă din Capitală. O constantă în vocația Mihaelei Șerban a rămas implicarea în proiecte colective ce exced programei școlare, cu rezultate excelente de scenă. Proiecte începute de la zero, unde a fost, pe rând, și arhitect, și zidar, descoperitor de armonii muzicale ascunse în spatele unor priviri de copii.

Există o relație între muzică și Dumnezeu?

Categoric! Însăși învățătura creștină prezentă în 60 de cărți scrise de 40 de autori timp de 1600 de ani confirmă faptul că muzica se prezintă în dublă ipostază: cerească și pământească. Și îngerii, și oamenii, Îl proslăvesc pe Dumezeu, cântând. Muzica este ”limba” de comunicare cu El.

Fiziologic vorbind, deținem cel mai minunat și tainic, totodată, instrument muzical: aparatul vocal. În cântare, sunetele muzicale pot fi, uneori, de esență divină, nu numai prin mesajul pe care-l degajă, ci, și prin frumusețea aproape nepământească care transpune sufletul omenesc într-o sferă necunoscută, pe moment, și care se preschimbă subit într-o emoție și o trăire unică.

Muzica este dar de la Dumnezeu! El Însuși cântă: ”Domnul Dumnezeul tău (…) se va bucura foarte de tine și în dragostea Lui va tresălta și va cânta pentru tine” (Sofonie III, 17).

Predați la un liceu de prestigiu. Vă implicați în proiecte care aduc premii. Ce vă inspiră pentru acest angajament voluntar?

Am pus bazele corului liceului din dorința de a împărtăși elevilor frumusețea, unicitatea pieselor corale românești și nu numai. Am constatat, cu uimire, receptivitatea tinerilor la astfel de genuri muzicale. Spun ”cu uimire„ pentru că nu mă așteptam să fie, în număr atât de mare, atât de implicați în ceea ce facem și atât de sensibili la astfel de muzică.

Este adevărat că muzica de calitate ”sparge„ toate barierele și ajunge la sufletul oricui. Trebuie doar să vrei acest lucru. Ei au vrut! Vor! Ei sunt sursa mea de inspirație!

Cuvântul ”voluntar” nu are ce căuta în această ecuație! Premiile?! Consecința tuturor lucrurilor despre care v-am vorbit.

Pentru sărbătorile de Crăciun, proiectele artistice nu sunt doar cu elevii. Prin colind, anunțați fericirea nașterii lui Isus, și în casă, și la prieteni. Muzica este un dialog cu Dumnezeu? O întrebare pentru El? O emoție? Credeți că v-a ales să-I vorbiți astfel?

Fiecare dintre noi este un ales al lui Dumnezeu. Toți vorbim cu El, fiecare în felul lui. În funcție de cele spuse, ”conversația” se poate transforma într-o muzică plăcută Lui. Devine celestă! De cele mai multe ori, cea pământească ”rămâne la sol”. Păcat! Nu numai vocea muzicală poate să ajungă la Dumnezeu! Sufletul omului poate fi asemănat, uneori, cu muzica îngerilor.

Sufletul este cea mai dificilă muzică: grea în conținut și consternant de frumoasă!

Crăciunul? Se aduc colindele din moși – strămoși, cu încărcătura emoției acumulată de cel puțin 2000 de ani și se realizează, an de an, un dialog cu Dumnezeu. Este… fără cuvinte!

Suntem norocoșii contemporani ai aniversării Centenarului. Ce înseamnă pentru dvs. acest eveniment?

Aducere aminte și bucurie! Gândul către cei ce au realizat acest vis al românilor și recunoștința pentru ei sunt sentimente asociate an de an. Trăite cu bucurie!

Din când în când,… umbrită trecător de teama (justificată sau nu) că poate nu susținem îndeajuns, prin fapte, acest vis devenit realitate. Cândva, sper ca această temere să dispară din mintea și sufletele noastre. Atunci vom ști că jertfa celor ce au realizat Unirea nu a fost în zadar!

În casa dvs. toată lumea cântă? Adică se imprimă harul pe care-l aveți și în cămin?

Și soțul, și fiica mea, cântă. Când sărbătorim sau nu ceva, cântăm. Ne bucurăm!

Soțul meu are harul muzicii! Cântă sublim! Toți care-l cunosc spun acest lucru. Eu…? Sunt mândră și mereu uimită de el! Tot ce iubesc la el se amplifică, de fiecare dată, când îl aud cântând. E vorba de darul lui dat de la Dumnezeu și care este mai puternic decât acea iubirea pământească pe care o am față de el!

Atunci când fiica mea, Antonia, cântă, este vorba de mândria imensă pe care o mamă o poate avea atunci când copilul său săvârșește un lucru plăcut Lui.

Da, pot spune că suntem o familie muzicală!

 

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->