La 15 ani, eram doldora de visuri și vise, defel, orice adolescent în comunism exersa zboruri și căderi în el însuși pentru că erau gratis, ca aerul, soarele sau trifoiul cu patru foi. Exact ca la intrarea la NASA, în liceu, aveam un cod de acces format din 18 litere – cordeluța și matricola. Îl formam, degajată, pentru că oricum bucuria sălta inima de sub matricolă și gândul nu putea fi înnodat de nicio cordeluță. Iar, profesorul – controlor, erou fără războaie, rămânea în catul ușii liceului, din nou, nefericit că nimeni nu a greșit. Pentru că sunt leat cu Darius Stan, adică, în același centenar, o să vedem, noi, din anul 2000, ce nu mai suntem copii, cum se simt lucrurile și din dreapta lui 1989.
Ce este Centenarul pentru tine?
- Trecerea unui întreg secol de la cel mai mare eveniment politic pentru români. Pentru mine, Centenarul e ca genul acela de mamă care ne aduce aminte să avem cărțile puse în ghiozdan, să avem temele făcute. Centenarul îmi aduce aminte, ca, de altfel, și toți frații lui mai mici (99, 98, 97,… 89…), de faptul că mulți dintre strămoșii noștri s-au luptat cu un eroism deosebit pentru libertate.
La adolescență, o definiție a iubirii ar fi…
- Nu cred că pot să răspund, în totalitate, la asta, nici eu nu știu prea bine ce e. Știu doar atât, există două tipuri de iubire, cea dăruită și cea descoperită, care crește treptat. Iubirea este ceva pe care nu prea pot să pun cuvinte.
Alb sau negru?
- Negru. Dintr-o perspectivă, mai mult decât alb. La început de drum, destule necunoscute așteaptă să fie descoperite.
Poezie sau roman?
- M-am atașat de poezie de la vârsta de 11-12 ani, când am început să scriu și eu.
Care e sistemul de educație ideal?
- Sistemul care nu-ți toarnă, cu nemiluita, sau te forțează, cazon, să faci “așa și numai așa!”. Sistemul ideal este unul flexibil (prin ”flexibil” vreau să fac referință la faptul ca e diversificat) care promovează, pe cât de mult se poate, libertatea gândirii și egalitatea. Consider că “ierarhizarea” din învățământul nostru e cam derutantă.
În viitor, ce preferi, informația pe cip implantat în creier sau tot pe telefonul din mână?
- Telefonul în mână, nu mi se pare uman să știu tot. Sunt de părere că ceva – ul fiecăruia și setea de cunoaștere ne mențin în legătură. Varianta cu un cip în cap o consider mai mult un coșmar decât o oportunitate, deși mă gândesc, cu părere de rău, că vom ajunge și acolo.
Cum se face că o gașcă își dă întâlnire pe whats up, la ora X în parcul Z. Toți vin cu punctualitate nemțească, se așează pe bănci și încep să butoneze pe telefon cu alții….absenți.
- Din câte am întâlnit eu până acum, “gașca” nu mai e “gașcă”, e mai mult o adunătură de grupulețe care au ceva de împărțit, de dimineața pâna seara. Gașca nu mai e grupul ăla de ștrengari care râdeau, cu zilele. Gașca e o chestie ambiguă, pe scurt.
Ce înseamnă comunicare?
- Principala unealtă “imaginară” care ajută în construcție. Nimic fără comunicare. Stă la baza prieteniilor, căsniciilor, evoluției.
Ai vrea să se facă transferul de conștiință într-un robot, dincolo de viața asta, ca să nu se piardă memoria, emoțiile, amintirile tale?
- Nu, ni se pierde unul dintre puținele atuuri, acela fiind faptul că suntem umani. Consider că ce a avut un început, trebuie să aibă și un sfârșit. Am uitat unde am citit asta, dar citatul era ceva de genul acesta: “Viața se naște, trăiește și moare. Daca n-ar fi așa, ce rost ar mai avea începutul?”. Încă, mă leg de el în multe discuții pe care le port în “gașca” mea.
Ce îți place în România?
- Tot, mai puțin oamenii. Din păcate.
Adică, ce nu-ți place la unii oameni?
- Felul în care se tratează între ei. Am luptat o istorie întreagă, cot la cot, unul pentru celălalt, pentru familia celuilalt, ca acum să o înjurăm în trafic. Pur si simplu, unii îmi lasă un gust acru.
Peste tot sunt oameni și oameni… Totuși, ce plus au românii?
- Românii au o sumedenie de plusuri. V- ați prins? Sumă, plusuri? Pe lângă faptul că sunt niște inventatori extraordinari, românii prezintă unele calități pe care nu ai cum să le dobândești. Curaj, creativitate, adaptabilitate. Sinceritate.
Mai încolo ce o să faci, trai pe aici și turist pe afară sau… turist în România?
- Ador țara! Sunt ferm convins că dacă bat destul drum voi găsi și acele persoane bune pe care le tot caut. Prefer să rămân aici. Cu bune, cu rele, e țara mea.
Opțiunea pentru job? Cu multă pasiune sau cu mulți bani?
- Job din pasiune. Nu aș putea să fac, în fiecare zi, ceva ce nu-mi place.
Că tot vobim de pasiuni, am aflat că practici un sport. Povestește, un pic, despre ce este vorba și despre cum te motivează.
- Practic jiu jitsu, acum, dar fac sport de mic, de la înot și fotbal, până la box și taekwondo. Jiu jitsu este o artă marțială japoneză care constă în proiectări, imobilizări și multe alte tehnici. Cum mă motivează?! Genial! Este o experiență unică. Pe lângă faptul că înveți o multitudine de lucruri interesante, când ieși din sală, ieși alt om. În momentul în care te-ai decis, cu greu te va mai opri ceva sau cineva. Să nu mai spun de bonusuri – corpul antrenat prin acest sport va fi de zece ori mai sănătos și mai puternic decât în sala de fitness, îți schimbă radical modul în care privești multe lucruri, iar autocontrolul dobândit este unul extraordinar. Persoana care practică acest sport este mult mai relaxată și mai “dezinhibată”.
Ești la mate-info, dar, hai, cu un exercițiu de imaginație: ești la catedră, ai în fața ta o clasă de profesori, ce le-ai propune?
- Încercați să planificați mai multe activități interactive sau ceva ce ne-ar face să căpătăm mai multă încredere, și în noi, dar, și în dumneavoastră!
