„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

FRUMOȘII ANONIMI DIN CENTENAR  –  Școala românească este foarte bună la teorie. Practica ne omoară!

de

Nășitul este o formă de tradiție seculară, de bună comuniune, unitate, prin care chemi în viața ta un părinte spiritual. Tradiția ne vine etimologic din latină, traditionem egal a da mai departe, nu e un concept împietrit, se mișcă, e în evoluție, ca evocare, dar și ca adăugare. În această paradigmă, pentru mulți dintre noi ”nașul” a rămas ediție de lux pe raft de memorie, la care nu mai adăugăm niciun volum. Ca aplicație a nășitului de început de Centenar, îmi iau chiar familia mea: anii 30, Nicolae Caraconcea îl nășea pe Iordan Pencea – anii 90, Izabell Caraconcea o nășea pe Isabelle Pencea (sora mea). În prima limită, se întâmpla la un kilometru dintr-un sat, în a doua, la mii de km dintre continente. Așa că suntem nași și fini pe linia București – Dublin – Quebec, și dacă asta nu e tradiție, un vector de identitate românească înfipt bine pe alt continent, atunci cum s-o numi altfel?!

Izabell Caraconcea, de formație informatician, cibernetician – Canada.

Ce reprezintă Centenarul?

Aniversările sunt importante, dar o privire/analiză retrospectivă ne-o generează vârstele rotunde (30,50,70, de exemplu). Națiunea română ar trebui sa procedeze acum la fel. Ce a fost bine, când și cum am greșit, ce trebuie să învățăm din trecut pentru a face un viitor mai bun copiilor noștri, la ei acasă. Bravo pentru initiațiva ta, Manu dragă! România este ca un puzzle cu milioane de povești… iar tu asamblezi o fracțiune din ele. Îți mulțumesc ca m-ai inclus printre „piesele” tale!

Iubirea este…

Iubirea (cred că) este cel mai profund sentiment uman, implicând dăruire totală, pasiune, visare, respect, dorința de cunoaștere. Ne iubim familia, patria, profesia, iubim natura… mai multe forme, aceeași esență.

Ce înseamnă educația pe relația cu o carieră?

Sigur că baza educației este școala. Clădim pe aceasta bază, în funcție de preferințe, de oportunități. Ideal, educația superioară (facultate, master etc.) trebuie să te conducă spre jobul mult visat.

Pe mine mă fascinează cazurile neliniare. Oameni care își descoperă capacități neștiute mai târziu în viață și își urmează chemarea, deși sunt parțial/total nepregătiți pentru acel drum nou.

Mai cred că școala ar trebui să-și modernizeze formarea, să ofere copiilor (și părinților) un cadru adaptat societății în care trăim, societate foarte dinamică, diversificată, competitivă, inovativă. Să rezolvi un exercițiu de matematică pe tabletă este modern, dar nu este inovativ. Dar dacă îl creezi tu însuți? Diferit, nu? 🙂

Școala românească este foarte bună la teorie. Practica ar trebui să reprezinte cel puțin 40% din materia studiată. Matematica, de exemplu: copiii ar trebui să vadă cum se aplică, în alte domenii, ceea ce învață în orele cu teoreme. Probabil lucrurile s-au mai schimbat de când am terminat eu clasele 1-8.

Când ai fost om bun necondiționat de beneficiu.

Încerc să fiu bună cu cei din jur, fără să mă gândesc la răsplată, avantaje etc. Poate nu-mi iese mereu, poate sunt situații în care nu fac suficiente eforturi.

Despre război,  o amintire povestită…

Cred că cel mai mult m-au marcat poveștile bunicii mele despre pierderea soțului în cel de-al doilea război mondial. Mi se pare cumplit să numeri ani de zile, fără să știi dacă o ființă iubită mai trăiește sau nu, să speri, să te rogi în fiecare duminică în biserică, să lupți de la o zi la alta cu viața dură din timpul și de după război, să fii puternică pentru copilul tău (mama – prea mică să înțeleagă de ce nu are un tată). Urăsc războaiele și pe cei ce le pornesc!

Prin emoții, daci, romani, slavi, balcanici?

Romani în atitudine… nu prea cred. Daci am fost, au trecut foarte mulți ani de când viteazul Decebal și-a lasat amprenta în istoria noastră. Balcanici, da, mai mult.  Eu nu văd numai minusul în a fi balcanic. În principal, suntem români, cu bune și cu rele, așa cum ne-au modelat vremurile (deloc ușoare pentru poporul nostru). Veseli, în general, descurcăreți, ambițiosi, maleabili, cu frica de Dumnezeu, răbdători, până la revărsarea paharului, …  Primim influențe din lumea întreagă, în ritm accelerat, cine știe dacă vom mai putea distinge între un român și un bulgar peste sute de ani.

Scenariu: ești turist străin, vii în România. Ce te atrage, în primul rând?

Natura… atât de multe lucruri frumoase și diverse, într-un perimetru destul de mic…

 Ce nu – ți place?

Atitudinea negativă a multor persoane din sectorul serviciilor publice. Nu mai dau exemple, cred că toți avem cel puțin unul în minte.

Cum imaginezi România peste alți 100 de ani: umană, robotizată, informatizată?

Îmi doresc doar să mai existe!  Privesc în jurul meu și mă întreb dacă ceea ce se întâmplă este un progres al umanității sau un regres. Copilul meu va zbura pe Lună sau va trai într-un cub, cu alimentele raționalizate?

România nu a fost niciodată o piesă de șah nocivă, cel mai probabil va reflecta starea Europei. Iar Europa, din punct de vedere social, pare tulburată. Tehnologia avansată este și va fi adoptată peste tot, nu-mi fac griji din pricina asta.

Turist în România sau turist prin lume?

Încă nu știu răspunsul la întrebarea asta. Daca îl știam, sigur viața îmi era mai simplă. Sunt Balanță, înclin când spre țara mea, când spre țara de adopție. Turist prin lume este varianta ideală, indiferent unde îți este “baza”. Faci zboruri de recunoaștere, de agrement, apoi, te întorci la bază. 95% din amintirile de călătorie sunt faine, doar ai fost în vacanță, nu?! Abia când traiești și muncești într-o alta țară începi să o cunoști cât de cât. Cu cât ești mai tânăr, cu atât te integrezi mai bine. Mă deranjează când cineva care nu a trăit măcar un an într-un loc, îl critică, folosind ca argumente legende urbane. Sper ca băiatul meu să ajungă să cunoască suficient de bine România pentru a se simți acolo ca acasă…

Ce are satul și nu are orașul?

Satul încă mai are bătrânii ce cunosc tradițiile, leacurile, zicerile populare – nucleul fiecărui popor. În sat, gospodăriile au personalitate (cea a proprietarului), nu-i loc de monotonie. Cu siguranță, mai puțină poluare…


Ce are orașul și nu are satul?

Orașul are elementele de civilizație fără de care nu ne mai imaginăm viața. Internetul super-rapid, magazinele cu sclipici și promoții, restaurantele cu rețete culese de pe toate continentele, autostrăzi ca sa poti rula mai repede spre destinații diverse… Lăsând gluma deoparte, dacă vrei să consulți un medic specialist sau vrei să vezi un spectacol bun sau vrei să-ți duci copilul la un curs de natație, orașul este alegerea.

Totuși, orașul, cu cât este mai mare, cu atât este mai sufocant. Un fel de animal uriaș care te devorează puțin câte puțin. Așa gândesc acum (alte păreri aveam pe la 25 de ani).  Trăim într-un oraș frumos și relativ curat (Quebec), dar îl vedem cum se extinde și se aglomerează, de la an la an. Poate, la bătrânețe, ne vom retrage într-un sătuc satelit pentru a cultiva legume și flori.


Esti o conștiință superinteligentă din altă galaxie, aterizezi pe Pământ și schimbi ceva în România. Ce?

Hmm… cred ca i-aș ajuta să descopere teleportarea. O chestie utilă omenirii întregi. Mai puțin combustibil consumat, mai puțin timp irosit în trafic, mai puțini bani în infrastructură, posibilitatea de a cunoaște întreaga planetă și de a o salva, în ultimă instanță.

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->