De câte ori nu ne convine ceva la copiii noștri, înfigem arătătorul în aer și le spunem cât de grozavi eram noi la vârsta lor, uitând esențialul – fiecare generație a adăugat o treaptă într-un singur proiect: Omul.
Eu, aia din Generația X, din anii 70, născută cu apetitul comunist să scap din sat pentru evoluție ”la bloc”, acum poftesc la natură și, mai ales, la tradițional. Acesta este dorul răcnit al generației mele: design popular, în case pictate excesiv folcloric, în căruțe de lemn sau cauciucuri de tractoare devenite ghivece imense de flori, în restaurante care ne asigură că suntem ”ca la mama acasă”, în magazine, unde căutăm ”bunătăți de la bunica” și tot așa. Devenim designeri populari ca să ne aranjăm designul gândurilor. Vrem acasă, vrem în copilăria și adolescența noastră, pentru că acolo ne-a fost sau ni s-a părut că a fost bine. Vrem poveste! Dar, neapărat, în bătătură sau natură, conexiune la lumea mare prin internet.
Atunci de ce judecăm copiii din Generația Z , adică pe cei născuți în primul deceniu al lui 2000?! Păi, sunt numiți nativii digitali. Și plâng tare când se nasc pentru că și-au pierdut telefonul pe ruta ombilicală.
Zicem adesea ”Nu mai sta cu telefonul ăla în mână!”. Dar ei nu țin un telefon în mână, ei țin în palmă o lume, informația, socializarea, multicultura, iar, pe pandemic, și educația. Deci, măcar în timpurile acestea să înțelegem câte chipuri poate avea evoluția, fără a pierde Nordul.
Sebastian Gherguș, Gen Z, TWR GherGucci, ne va spune cum și-a găsit echilibrul natural conversus tehnologic.
În anii 80, mama ta, Adela Gherguș Tache, era puștoaica de pe podiumul Cupei de Vis, FRT. Acum, la 48, cu o carieră în finanțe, câștigă încă în competiții de tenis organizate de Romanian Corporates Sports. Crezi că gena te-a dus spre racheta de tenis?
Am ajuns pe terenul de tenis datorită mamei mele, care mi-a pus racheta de tenis în mână, la vârsta de 7 ani. Deci da, gena m-a dus spre rachetă.
Câți ani ai dat tribut tenisului?
Am practicat tenisul aproape un deceniu, cu o frecvență mare a antrenamentelor, care să-mi permită să mențin echilibrul între sport și școală. Turneele, atât cele din țară, cât și cele internaționale, erau obositoare, dar, în același timp, energizante. Adrenalina din timpul meciurilor și pofta de victorie îmi dadeau energia de a rămâne în picioare.
Un tenismen ager poate vedea scrisul de pe mingea ce se apropie dinspre adversar, iar tu ai această abilitate. O să mai practici tenis profesionist? Și altă întrebare, că tot jucăm tenis în familie – când ai învins-o pe mama ta, prima dată?
Nu mă mai pasionează tenisul așa de mult, însă, firește că, atunci când revin pe zgură, simt un déjà vu plăcut. Iar în ce-o privește pe mama… cred că prima oară am învins-o când aveam 12 sau 13 ani, nu mai țin minte sigur.
Mai nou, muzica și un nume de scenă ce combină parte din identitatea ta și un brand, TWR GherGucci, o ironie pentru cei ce cred că haina face pe om. De ce muzica?
Mai întâi, a fost adicția la căști sau boxa portabilă, oricând și oriunde, pentru că muzica nu e doar un mod de relaxare, e o peliculă de film. Indiferent de gen, o melodie are în spate o poveste, o poveste pe care ascultătorul o înțelege în propria manieră. Am început să cânt, în joacă, ne strângeam câțiva prieteni la mine acasă, și mai mult râdeam decât cântam.
În timp, am observat că prietenii care “se jucau”, au început să evolueze, așa că m-am pus pe treabă până în punctul în care am învățat să și produc muzică pe partea de mix/master în studioul meu din mansardă.
Ce mesaj transmite versul tău?
La început, nu prea încercam să transmit vreun mesaj anume, piesele erau așezate pe versuri aleatorii, doar ca să rimeze. De la un timp, ascultând și alți artiști, atât români, cât și străini, prin muzică, mi-am descărcat sentimentele negative, dar și pe cele pozitive, construind versul mult mai bine, încercând să subliniez anumite stări, probleme sau situații din viața mea.
Am fost plăcut surprins de feedbackul pe care l-am primit, pentru că mulți oameni s-au regăsit în ceea ce am scris pe foaie. Bref, mesajul pe care-l subliniez, cel mai des, este să fii prudent în relația cu cei din jur, nu toți îți vor binele.
Totuși, transpare o umbră de misoginism, deși ești pro relații stabile.
Într-adevăr, piesele vechi curgeau pe versuri misogine, deși nu a fost, nicidecum, o abordare intenționată, era vorba despre un text care-și căuta rima. Acum am schimbat textul, încerc să mă axez pe alte subiecte, așa cum am zis înainte. Acele piese țin de o parte din trecut, ca exercițiu, antrenament.
Anul acesta dai bac ul. În context pandemic, ai mai mult timp de învățat individual ori ba?
Pentru mine, școala online a avut o imensă utilitate. Am avut timp să învăț și, totodată, să-mi organizez propriul program. Consider că se poate învăța foarte bine de-acasă, trebuie doar să te adaptezi puțin și să devii autodidact, până la urmă, suntem cu toții în aceeași situație.
Pentru Tango Marea Dragoste, cum ai defini iubirea?
Chiar am câteva piese “de dragoste” nelansate și, dacă nu mă înșel, una sau două, cu referințe la iubire care sunt scoase. Eu văd iubirea într-un mod foarte simplu, este una dintre cele mai plăcute senzații resimțite alături de o persoană, dar, în același timp, este foarte fragilă.
Pentru mine, nu există iubire falsă, ci iubire toxică. Așa cum iubirea poate deveni cel mai plăcut sentiment, poate fi și cel mai dureros. În momentul în care legătura afectivă dintre două persoane se alterează, iubirea devine toxică.
