fbpx
„De profesie, OM, încerc să las o urmă cu tocul pe hârtie. Nu cred în tocuri roșii. Fac zgomot.“

BALADA TINERILOR IDEALIȘTI – Iustinian Funie

de

 

Pentru mine, cele mai puternice emoții de culoare sunt cele date de mulțimi. De flori, de iarbă, de fân, de copaci, de cer, de apă, de valuri. De aceea, poate, sunt atrasă de arta abstractă, combinații de culori ce ascund în forme aparent alandala o idee. O artă interactivă, experimentală în care privitorul, cumva, participă la actul creației prin înțelesul particular pe care-l dă operei.

Cred că trăim vremuri în care avem nevoie de culoare, de la spotul publicitar până la artă. Cromoterapie. Să vedem în culori, să trăim un banchet al simțurilor doar din privirea unui tablou abstract.

Aș umple cu culori amestecate în forme vaporoase, fluide toate azilurile, spitalele, grădinițele și școlile. Să aduc bucurie în priviri, emoții fără voce care strigă tare în suflete.

Însă, în această tendință contemporană atât de celebrată și căutată, de la Casa Albă până la Vatican, devine cu atât mai interesant când găsești un tânăr sculptor care s-a lansat pe arcul timpului înapoi, spre Renașterea Italiană, spre frumusețea clasică a formelor.

Dintre toate artele vizuale, sculptura îmi pare cea mai complexă. Aici, frumosul nu vine doar din inspirație, din imitarea unei fotografii sau conturul lăsat de un diapozitiv proiectat pe perete, aici este nevoie de o minte matematică, cu capacitatea de a simți perspectiva.

Iustinian Funie, student la Arte București, specializarea Sculptură, vine și pleacă de la Ideea lui, e urmărit de ea, acoperit, dar nu copleșit. Când l-am cunoscut, între două drumuri, imediat m-am gândit că așa trebuie să fi arătat Meșterul Manole.

Pentru creație nu există ore libere, vacanțe. Este o pasiune pentru care și timpul alocat nevoilor umane pare risipă. Iustinian Funie este permanent pe drum spre sau dinspre atelier. Pe bicicletă, în haine ce poartă urmele muncii omului care respiră artă.

Are doar 21 de ani, oltean din Râmnicu Vâlcea. De nu găsea calea de contopire a geometriei cu arta, cu siguranță ar fi dat la Matematică, după cum mi-a spus. Însă, a semnat rapid contractul pe carieră, după o negociere onestă între minte și suflet: sculptura, locul unde poate fi sincer până la capăt.

De când ai început să desenezi?

De când mă știu, nu am o amintire mai proaspată cu mine decât cea în care desenez.

Dar să sculptezi?

În liceu, atunci când am descoperit modelajul.

Oul sau găina? Ce a fost mai întâi, pasiunea sau necesitatea?

Fără dar și poate este vorba de pasiune, necesitatea nu e un cuvânt care se încadrează ușor în domeniul sculpturii sau al desenului. Am făcut sculptură pentru că-mi place, fac pentru că-mi place și asta o să fac toată viata căci, cu siguranță, o să-mi placă în continuare.

 Pasiune din gene, pe undeva?

Părinții mei sunt învățători, nu au vreo legătură cu sculptura sau desenul. De altfel, convingerea mea este că genele nu au nicio legatură cu pasiunile pe care le va avea copilul. Sculptura, desenul, arta figurativă se învață, este ceva obiectiv și comparabil din punct de vedere al formei.

La ce vârstă ai avut prima comandă, ce a reprezentat și ce-ai făcut cu banii ?

Prima comandă oficială a fost la 14 ani, un portret de fată. M-am bucurat deoarece am avut oportunitatea să câștig bani cu ceea ce-mi plăcea, arta figurativă. Ce am făcut cu banii? Am mâncat, având în vedere că bugetul asigurat de părinți era de 200 de lei pe lună la perioada respectivă. Toți banii de pe comenzi erau investiți în traiul meu. La scurtă vreme după prima comandă, am ajuns să fiu total independent, comenzile veneau regulat. Așa am reușit să-mi depășesc condiția prin ceea ce-mi place să fac cel mai mult.

 Ai făcut meditații pentru admiterea la facultate?

Niciodată. Am învățat singur, sunt complet autodidact.

 Cât timp lucrai în liceu, în afara cursurilor?

La început, câteva ore pe zi. Treptat, am ajuns să lucrez și 48 de ore în continuu, fără somn, fără niciun fel de condiționare din partea nimănui, doar din plăcere. Comenzile pe care le accept și acum sunt aceleași dintotdeauna, portrete și nuduri care sunt, de obicei, feminine.

 La ce te aștepți în lumea artei? Abstractul e la mare căutare. Dacă tu cauți perfecțiunea umană, îmi spuneai că ai studiat anatomia pentru asta, atunci, unde se mai găsește originalitatea, expresivitatea?

În ceea ce privește lumea artei, chiar nu am nicio așteptare, am speranța că va fi mai bine dar, momentan, este doar o industrie falsă, ipocrită și o mare bișnițărie. Mulți artiști habar nu au să sculpteze, deseneze, picteze, oamenii trăiesc cu impresia că orice este ,,artă’’. În ziua de azi, orice pată pe pânză poate fi o minune.

În orice domeniu, consider că importanța unui lucru este într-o mare legatură cu calitatea acestuia. Atâta vreme cât o linie pe pânză este la îndemâna oricui, fără niciun fel de criteriu obiectiv, unde mai este calitatea?! Nu este.

Foarte rar în ziua de astăzi vedem artiști care își dedică, cu totul, viața studierii artei, studierii anatomiei, formei, compoziției. Unii dintre ei spun că s-au plictisit de figurativ, lucru care mi se pare o scuză. Nu s-a plictisit Michelangelo de figurativ și s-au plictisit ei?!

Câteodată, aud despre simplificarea până la esență. Păi, esența este un lucru fals în artă. Imaginați-vă orice sculptură, să zicem, abstractă, cu încă un centimetru în plus doar la înălțime, aceea ar fi tot esența care se pretindea a fi precedent?! Cum?! Desigur că sunt anumite strategii compoziționale care fac o lucrare mai mult generală decât particulară, dar, niciodată, nu se ajunge la esență, ea poate fi doar una.

Așadar, esența în artă este doar o strategie de publicitate, de vânzare sau o mare ipocrizie, iar eu, niciodată, nu o să ofer publicului și nici mie acest lucru.

În ceea ce privește perfecțiunea anatomică, adevărul este că sunt departe de ea. Conștientizarea și acceptarea nivelului la care te afli sunt unii dintre cei mai importanți pași pentru evoluție.

Îl studiez pe Michelangelo în fiecare zi, cel mai bun sculptor, pictor și desenator care a existat până acum. Nimeni nu l-a depășit, așadar dacă vorbim despre perfecțiune în sculptură, el este cel care ar trebui dat exemplu.

Un stil figurativ, naturalist, nu reprezintă un impediment în ceea ce privește exprimarea unei idei. Când vine vorba de o sculptură, figurativul are reguli atemporale, iar el nu a reprezentat, nu reprezintă și nu va reprezenta niciodată stricta copiere a unui model. Un sculptor figurativ trebuie să aibă un design bun. Unde să pună? Unde să scoată? Cât și de ce? Este un joc continuu de întrebări și răspunsuri care, din păcate, pot fi apreciate la adevărata valoare doar de către practicanți pentru că doar ei pot avea o idee despre ceea ce este în spatele unei lucrări.

Nu toate creațiile ar trebui să aibă mesaj, de pildă, multe dintre lucrările mele sunt doar nuduri. Studii ale frumosului. Că vrem să acceptăm sau nu, frumosul (a nu fi confundat cu termenul care se referă doar la ceva vizual) este lucrul care ne conduce viețile, în orice situație. Oricât de sărac sau bogat ar fi omul, mereu o să aleagă un lucru dintr-o serie, chiar dacă variantele sunt limitate de context. Mereu va avea preferințe.

Iarăși, cred că ar trebui înțeles că abstractul este doar un stadiu premergător al figurativului. Orice artist figurativ poate să facă artă abstractă, dar nu orice artist abstract poate face artă figurativă.

Ca sculptor crezi ca ai o șansă puternică în România sau în altă parte?  

Adevărul este că nu știu, dar nici nu mă gândesc la asta, o să fac același lucru, oriunde, indiferent de succesul public. Nu țin morțiș să plec, pentru mine este important să desenez și să sculptez. Nu contează unde, dar dacă ar fi să aleg un loc, probabil ar fi vorba de Florența.

 Harul se cultivă sau e doar har și punct?

Un talent fără muncă nu există. Totul se învață, până la urmă, oricine poate face orice dacă este suficient de determinat. Din păcate, determinarea și pasiunea sunt lucruri foarte rare.

 Ce sculptor te-a inspirat în formare?

Michelangelo. Oricine este pasionat de arta figurativă ar trebui să-l studieze, nimeni nu a reușit să-l depașească până acum. Este ceva atât de frumos, încât nu cred că există cuvinte potrivite pentru a-l descrie. Îl studiez zilnic, am poze cu lucrări de-ale lui, lipite pe pereți, doar ca să mă asigur că le pot vedea zilnic. Ar fi o mare pierdere pentru orice artist figurativ dacă ar trăi fără să-i vadă cel puțin câteva creații în realitate.

 În lumea digitalului, sculptura tradițională pierde teren?

Probabil pierde un număr semnificativ de cereri, deoarece acum aproape orice poate fi printat 3D, însă din punct de vedere al valorii nu cred. Sculptura tradițională rămâne apogeul, nimic nu se compară cu ceva făcut de om. Acum un an, am început să sculptez astfel pentru că vara atelierele facultății sunt, din păcate, închise. Oricât am încercat să modific asta, nu s-a putut, dar un alt lucru care nu se putea era să stau fără să sculptez… Digital, fac doar schițe pentru lucrarea fizică.

 Care ar fi una din definițiile iubirii?

Iubirea este un termen relativ așa că prefer să nu-l despic. Dacă iubirea ar însemna o plăcere necondiționată și constantă, atunci asta simt față de sculptură și desen.

 

 

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

!--/Google Analytics -->